Notarii primesc noi competențe privind procedurile succesorale

Notarii primesc noi competențe privind procedurile succesorale
scris 12 dec 2023

Competența notarilor publici în privința deschiderii procedurii notariale succesorale va fi extinsă din circumscriptia teritorială a judecătoriei în care își au biroul individual sau societatea profesională notarială în circumscripția unui tribunal, conform unui proiect legislativ adoptat de Senat. Totodată, notarii vor putea fi suspendați nu doar pentru neachitarea obligațiilor bănești profesionale, ci și a impozitelor, tarifelor şi a oricăror alte obligaţii băneşti datorate bugetului de stat sau bugetului local, în legătură cu exercitarea profesiei. 

Proiectul, prezentat anterior de Profit.ro, aduce, în primul rând, o serie modificări și completări legislative referitoare la angajații cu studii superioare și personalul auxiliar care își pot desfășura activitatea în baza unui contract de muncă în birourile individuale și societatile profesionale notariale. Acestora ”notarul public le poate delega anumite atribuții de natură administrativă, în condiţiile stabilite prin regulament”, prevede proiectul

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE La inițiativa lui Ciucă, amenzi de până la 20.000 lei pentru cei care pun diverse însemne pe tricolorul național CITEȘTE ȘI DECIZIE La inițiativa lui Ciucă, amenzi de până la 20.000 lei pentru cei care pun diverse însemne pe tricolorul național

Totodată, propunerea legislativă prevede extinderea competenței notarilor publici în privința deschiderii procedurii notariale succesorale, din circumscripția teritorială a judecătoriei, în care își au biroul individual sau societatea profesionala notarială, în cea a unui tribunal.

”Aceasta extindere a competenței teritoriale a notarilor publici, în materie de deschidere a procedurii succesorale, este necesară pentru a facilita accesul persoanelor interesate la servicile publice notariale pentru a asigura soluționarea cauzelor succesorale într-un interval de timp mai scurt și pentru a evita aglomerarea acelor birouri individuale notariale care funcționează în localități cu populație și potențial economic reduse”, argumentează inițiatorii.

ULTIMA ORĂ Românii, obligați de Guvern să achite costul noilor buletine electronice. O singură categorie nu va plăti. Autoritățile nu știu când vor fi emise în toată țara CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Românii, obligați de Guvern să achite costul noilor buletine electronice. O singură categorie nu va plăti. Autoritățile nu știu când vor fi emise în toată țara

Proiectul clarifică și care sunt obigațiile de natură profesională pe care dacă nu le achită intergral, în termen de două luni de la scandență, notarul este suspendat din funcție.

Astfel, prin obligaţii băneşti profesionale se înţeleg următoarele: cota de contribuţie profesională datorată Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi Camerei Notarilor Publici, contribuţia la sistemul propriu de pensii datorată Casei de Pensii a Notarilor Publici, contribuţia de răspundere civilă datorată Casei de Răspundere Civilă a Notarilor Publici, tariful datorat pentru serviciile furnizate de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale şi alte obligaţii băneşti profesionale. 

De asemenea, este reglementat un caz nou de suspendare a notarului public, și anume ”pentru neachitarea integrală, la scadenţă, a impozitelor, tarifelor şi a oricăror alte obligaţii băneşti datorate bugetului de stat sau bugetului local, în legătură cu exercitarea profesiei”.

DECIZIE Guvernul înăsprește controlul asupra investițiilor străine. Vor fi luați în calcul, inclusiv de SRI și SIE, și investitorii din UE. Reapare o taxă respinsă de Iohannis. Președintele Concurenței, pentru Profit.ro: Este un mecanism nou CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul înăsprește controlul asupra investițiilor străine. Vor fi luați în calcul, inclusiv de SRI și SIE, și investitorii din UE. Reapare o taxă respinsă de Iohannis. Președintele Concurenței, pentru Profit.ro: Este un mecanism nou

Înițiatorii mai arată că a fost avut in vedere și frecvența cererilor formulate de unii notari publici de a-și schimba sediul biroului individual sau al societății profesionale notariale, astfel că este propusă o nouă prevedere potrivit căreia la concursul de schimbare a sediului notarial se pot înscrie notarii publici în funcție de data depunerii cererii de înscriere la concurs.

Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
notarim competențe
succesiune
suspendare
achita
obligații
bănești
proiect