Parlamentul, prin votul final al deputaților, a decis interzicerea jocurilor de noroc în localități cu mai puțin de 15.000 de locuitori.
Puterea a amendat în acest fel o ordonanță a Guvernului, de anul trecut, care a reglementat noi reguli și taxe privind jocurile de noroc. Măsura a fost anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită de către guvernanți.
Potrivit reprezentanilor puterii, în acest mod jocurile de noroc vor fi interzise în circa 90% din localități.
CITEȘTE ȘI Cetățenii SUA nu vor mai avea nevoie nici de viză de lungă ședere în România. Între timp, românii așteaptă să intre fără vize în SUA în 2025, așa cum a promis CiolacuAstfel, spațiul pentru jocurile de noroc de trebuie va trebui să se afle într-o unitate administrativ- teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori.
Dovada numărului de locuitori se face prin adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus.
Nerespectarea noilor reguli va fi sancționată cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională.
Ce prevede proiectul de lege
Proiectul prevede că activitățile de jocuri de noroc care fac obiectul exploatării în comun presupun îndeplinirea a cel puțin uneia dintre activitățile specifice jocurilor de noroc constând în operarea mijloacelor de joc, încasarea și evidențierea mizelor și/ sau plata și evidențierea câștigurilor, precum și alte asemenea activități care urmează a fi stabilite prin ordin al Președintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activități conexe jocurilor de noroc către entități care nu dețin licență clasa 1 emisă de ONJN și care permit accesul la jocurile de noroc de către participanții la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României și/ sau participanții la joc cetățeni români care nu au rezidență fiscală într-un alt stat.
Măsurile tehnice necesare pentru a preveni și combate accesul participanților la jocuri de noroc cu încălcarea dispozițiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al Președintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Până la adoptarea ordinului Președintelui O.N.J.N. prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care dețin licența clasa II emisă de O.N.J.N au obligația de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni și combate accesul participanților la jocuri de noroc cu încălcarea dispozițiilor prezentului alineat.
În plus, publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc și reclama din exterior pentru jocuri de noroc, site-uri pe care sunt găzduite platforme pe care se desfășoară jocuri de noroc sau branding folosind una dintre mărcile pe care un operator de jocuri de noroc le folosește, care depășesc dimensiunea de 35 mp/panou/material publicitar, sunt interzise.