Miliardarul britanic Richard Branson a afectat grav reputația Virgin Group prin reședința sa într-un paradis fiscal, în timp ce compania aeriană Virgin Atlantic, cu sediul în Marea Britanie, a solicitat să fie salvată de guvern în timpul pandemiei, potrivit e-mailurilor interne ale Virgin, citate într-un proces de 250 de milioane de dolari din Londra, transmise Reuters.
E-mailurile au fost citate de avocații operatorului feroviar american Brightline, care este dat în judecată de Virgin Group după anularea unui acord de utilizare a mărcii Virgin în 2020, la puțin peste 18 luni după semnarea acestuia, scrie News.ro.

Conform acordului, Brightline a operat o linie de cale ferată în Florida, folosind numele Virgin Trains USA.
Brightline spune că a anulat afacerea deoarece brandul Virgin a fost afectat de acoperirea negativă de presă a afirmației lui Branson din 2020 că Virgin Atlantic ar avea nevoie de un ajutor de la guvernul britanic pentru a supraviețui pandemiei.
Avocații Brightline au citat e-mailuri interne ale Virgin Group, potrivit cărora prezența fondatorului grupului în Insulele Virgine Britanice în scopuri fiscale ”este o ucigașă de reputație”, în timp ce un e-mail de la un consilier extern de relații publice spunea: ”Richard trebuie să demonstreze că nu este miliardar care evită fără scrupule plata taxelor.”
Într-un e-mail din aprilie 2020, CEO-ul Virgin Group, Josh Bayliss, s-a referit la rezidența fiscală a lui Branson în legătură cu cererea de salvare, spunând: ”Richard nu poate scăpa de critici. Adevărul este că a plătit cât mai puține impozite posibil”.
Virgin susține că marca sa nu a fost afectată material de gestionarea de către grup a Covid-19, ceea ce înseamnă că Brightline nu avea dreptul să anuleze acordul de licență fără a plăti o taxă de ieșire de până la 200 de milioane de dolari.

De asemenea, compania solicită redevențe neplătite.
Avocatul Virgin, Daniel Toledano, a declarat în documentele judiciare că marca a suferit o presă negativă în Marea Britanie în 2020, ca urmare a cererii Virgin Atlantic de sprijin guvernamental, dar că reputația sa și-a revenit rapid și nu a fost afectată în Statele Unite.
Cu toate acestea, avocatul Brightline, Nigel Tozzi, a spus că acordul i-a dat clientului său dreptul la o marcă cu o înaltă reputație internațională, precum Coca-Cola sau echipele europene de fotbal Real Madrid și Barcelona.
”Sunt Beatles, nu Bay City Rollers”, a spus el în documentele judiciare.