Ce ironie că în ziua de naștere a unui rege fără regat, mulțimea a ieșit în stradă pentru detronarea unui om care și-a făcut din caschetă coroană. Că s-a vrut omul nostru rege, se vede dintr-o străveche descriere a regalității. "În primul rând, veți plăti scump pentru alaiul său", au fost avertizați cei care au cerut monarh, sătui fiind de libertatea și responsabilitatea guvernării descentralizate:
"Și a zis lor: acesta este dreptul împăratului, care va împărăți peste voi: pre fiii voștri va lua, și-i va pune pe ei în carele sale, și-i va face lui călăreți și alergători înaintea carelor lui."
Pompa regală, chiar dacă se plătește câteodată tragic, cu viața unui fiu alergător înaintea carelor, e doar începutul. Armata, războaiele, birocrația, domeniile coroanei, toate acestea sunt foarte costisitoare și trebuie întreținute cu muncă silnică, impozite și vieți pierdute:
"Și va pune preste ei mai mari preste sute și preste mii, și să are arătura lui, și să secere secerătura lui, și să adune bucatele, și să-i facă unelte de răsboiu și unelte la carele lui.
Și fetele voastre le va lua să-i facă miresme și demâncare și pâine.
Țarinele voastre și viile voastre și măslinetul vostru îl va lua, și-l va da slugilor sale.
Și semănăturile voastre le va zeciui, și va da famenilor săi și slugilor sale.
Și va lua pre slugile voastre și pe slujnicele voastre, și boii voștri cei mai buni și asinii voștri, și-i va întrebuința la lucrurile sale.
Și turmele voastre le va zeciui, și voi veți fi lui robi.
Și veți striga în ziua aceea din pricina împăratului vostru, pe care l-ați ales vouă, și nu va auzi pre voi Domnul Dumnezeu în zilele acelea, că voi ați ales vouă împărat" (1 Împăraților 8, 11-18)
Răspunsul de atunci al poporului s-ar putea traduce în termeni moderni așa: "Lăsați, lăsați, domnul profet, că pe noi ne preocupă acum întărirea statului, centralizarea, modernizarea instituțională, alianțele geostrategice. Acesta este interesul nostru național, să avem monarh, să ne aliniem la ultimele tendințe în domeniu".
Și, așa, lumea a fost a monarhiilor.
Apoi au strigat popoarele sub povară și – dovadă a profeției stă istoria – mult timp nu au fost auzite. Dar, de vreo două sute de ani încoace parcă cineva acolo sus chiar și-a aplecat urechea. Însă poporul a cerut, în loc de revenirea la starea de înainte, o pedeapsă mai cumplită. A vrut să fie el însuși rege.
Și iar a fost ascultat poporul, și s-a numit pedeapsa democrație.
Dar, vai, monarhul era mic copil pe lângă molohul democratic. Monarhul era stăpân, el și succesorii lui, vreme de generații. În schimb, sub regim democratic modern avem arendași mulți și nesătui, obraznici și mincinoși, versați în mituirea poporului cu spolierea poporului. Monarhul, oricât de rău, avea totuși grija, caracteristică stăpânului, pe termen lung. În schimb, arendașii democrației trebuie să stoarcă tot în patru-cinci ani, cât au puterea pe mână. După ei, pustiul.
Fără regi, dar cu ciocoi, alaiurile s-au înmulțit, birocrațiile s-au umflat, armatele s-au făcut complex militar-industrial și pe lângă ele a apărut o legiune diversă de corporații și interese speciale, toate înfipte la bugetul gargantuan, cu privilegii și monopoluri. Greutatea statului a ajuns la cote pe care monarhii nu au îndrăznit să și le imagineze.
Auziți! "Zeciuire", ce cuvânt frumos, din vremuri demult apuse... Democrația funcționează cu taxe mult mai letale. Și, dacă monarhul lua zeciuire în monedă de aur sau argint – greu de falsificat și multiplicat –, democrația a casat relicva barbară și s-a dotat cu tiparniță, întru veșnica sărăcire prin inflație a sărmanilor.
În schimb, democrația salvează aparențele. Tot omul știe că nu poate deveni rege, dar democrația îi dă iluzia participării la guvernare și speranța ascensiunii în sfera politic-birocratică. Iar poporul se lasă amăgit și nu se mai învață odată minte.
Se mai înfurie pentru un fiu mort, un alai nemeritat, un uzurpator printre alții, dar nu vrea să-și ia înapoi, din mâna ciocoilor cu pretenții de împărați, pe toți fiii și fiicele și toate țarinile, viile, măslinetul și turmele. Ba vrea să fie statul și mai puternic. Starea aceea de libertate a descentralizării – a conducerii validate voluntar și la scară mică – zace uitată în negura istoriei, nestudiată și neînțeleasă. Mi-e frică să mă gândesc ce va mai primi poporul atunci când îi vor fi ascultate iarăși dorințele.
Tudor Smirna este doctor în economie, profesor asociat la Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, și director executiv la Institutul Ludwig von Mises România.
