Este un blestem să nu te poți bucura pe deplin de evenimentul care ți-a schimbat radical viața. Este o ironie crudă a istoriei să constați, la 36 de ani distanță, că un număr tot mai mare de tineri cred că Ceaușescu și comunismul erau „cool”. Că avem politicieni care susțin, fără rușine, că „înainte era mai bine”: toată lumea avea o slujbă, nu exista scandal permanent, iar această democrație „năpârlită” de azi este blamată inclusiv de noii profeți ai mișcării MAGA, pentru care democrația e depășită, la fel ca Uniunea Europeană. Fascismul, însă, nu pare deloc obsolet. Iar cel mai mare campion al izolaționismului național socialist românesc – Ceaușescu – devine, paradoxal, „cool”.
Istoria noastră mai recentă sau mai puțin recentă rămâne chinuită și confuză. Încă nu știm clar cine au fost cei buni și cine cei răi. Ce a fost just și ce a fost crimă. Dacă era corect să mergi „cu stânga” sau „cu dreapta”, să pleci capul „ca să nu ți-l taie sabia” sau să-ți aperi pământul cu riscul de a pierde totul. A fost Milea erou sau criminal? A fost Pacepa erou sau trădător? A fost Iliescu omul care a „salvat” România de o intervenție externă în 1989 sau un criminal moral pentru morții de după 22 decembrie, victimele unei revoluții confiscate de „revoluționari de palat”?
Merită, așadar, să sărbătorim 22 decembrie sau e mai prudent „ciocul mic”, pentru că, oricum, nu știm cine a tras în noi pe 21 și 22? Știm doar că au existat mii de „revoluționari” cu certificate și mulți, mult prea mulți, fără certificate, care au murit împușcați. Uneori chiar de colegii lor militari, în urma unor ordine venite de la o bandă de criminali. Ordine validate, desigur, printr-un telefon. Întotdeauna trebuie să dai un telefon ca să ceri o aprobare. Chiar și atunci când, teoretic, nu exista telefonul.
Ne bucurăm sau nu de ce s-a întâmplat acum 36 de ani? Dacă îi întreb pe cei de o vârstă cu mine, răspunsurile sunt radical diferite. Unii, ca mine, consideră că nu a existat un eveniment mai important în viața lor decât Revoluția (spuneți-i cum vreți). Alții regretă funcțiile, privilegiile și puterea pierdute și, până la moarte, caută un Salvator – al lor, nu al României, să fim clari. Iar alții regretă „stabilitatea”: un salariu egal cu un ajutor de șomaj, dar cu care „nimeni nu murea de foame”.
De aici apare întrebarea, tulburătoare: n-ar fi, totuși, mai bun un om de fier, cu braț puternic, un „dictator luminat”? Ceea ce șochează este că această întrebare nu vine din generația mea, ci de la mulți tineri. Trăim într-o lume complet răsturnată, în care valorile sunt inversate și saltimbancii conduc. „Somnul rațiunii naște monștri”, iar aceștia defilează acum călare pe AI, cu gânduri mărețe – pentru ei, desigur. Ca pe vremea „Împușcatului”, când făceam totul pentru OM, iar Bancul cu Bulă ne amintea ca el știa si cine era OMUL.
Mai avem voie, astăzi, să fim recunoscători – sau măcar mulțumiți – că am ieșit din acel film SF care s-a încheiat pe 22 decembrie 1989? Îmi amintesc cum bunicii și părinții mei evocau, înainte de ’89, „vremurile normale” ale capitalismului românesc rudimentar. Comunismul a durat puțin peste 40 de ani, dar a reușit să șteargă aproape orice urmă a societății anterioare. Capitalismul de după ’89 se chinuie, de peste trei decenii, să uite comunismul. Fără mare succes. Se pare că, dimpotrivă, comunismul încă se răzbună.
Astăzi luptăm cu „Sistemul”. „Ăștia sunt mai răi decât comuniștii”, ni se spune. Nu contează că nivelul de trai a crescut spectaculos (aici începe corul de înjurături). Nu contează că au dispărut cei trei F: Foamea, Frigul și Frica. „Înainte era mai bine.” Atunci securitatea primea ordine clare de la partid, nu invers. O lume nebună, dar – spun unii – „normală”.
Poate că ultimii 30 de ani au fost doar o excepție. Occidentul a trăit o excepție mult mai lungă. Excepțiile adorm. Iar somnul rațiunii…
Așa că întreb, fără ironie: pot sau nu să fiu fericit – fie și doar mulțumit – că pe 22 decembrie 1989 am scăpat, fie și parțial, lent și dureros, de comunism? Este această zi una fundamentală pentru istoria României contemporane sau o lăsăm, comod, ca o notă de subsol într-un trecut pe care încă nu dorim să-l înțelegem?
Crăciun fericit!
Prof. Dr Ing. Ray F. IUNIUS este CEO Winsedswiss Education Group - grup elvețian activ in domeniul educației și al consultanței, cu sucursale în Elveția (Lausanne), România (București, Sibiu, Brașov, Oradea și Timișoara), Serbia (Belgrad), Cipru (Limassol) și Singapore - și profesor invitat la Facultatea de Înalte Studii Comerciale (HEC) a Universității din Lausanne. Are un doctorat în științe tehnice de la Universitatea Transilvania din Brașov, un master și un doctorat în Management de la Universitatea din Lausanne. Este autorul unor cărți și a numeroase articole academice și profesionale publicate în reviste din domeniul managementului serviciilor, tehnologiei și inovării.
