România este aruncată între ieri și mâine; este blocată între trecut și viitor, cu un cost economic aproape imposibil de suportat.
România este aruncată între ieri și mâine de lipsa de viziune a clasei politice, de incapacitatea acesteia de a lua decizii în situații de criză și de incompetența crasă a indivizilor care ocupă diferite poziții de conducere în toate autoritățile și instituțiile statului, acolo pe unde s-au pripășit exclusiv pe cumetrii politice. Este ca și cum țara s-ar afla pe calea ferată prinsă între bariere, imposibil să se întoarcă înapoi și incapabilă să facă pasul necesar pentru a merge înainte, gata-gata să fie spulberată de un marfar ce cară povara unei administrări dezastruoase și a supraîndatorării financiar-bugetare.
O clasă politică a surzilor și orbilor ce tronează aroganți în fața problemelor populației perpetuează un model anacronic, marcat de promisiuni populiste, privilegii administrative și o retorică golită de conținut. Reformele structurale necesare – precum cele din administrația de stat, sănătate, educație, infrastructură sau cele din sistemul fiscal – sunt constant amânate, iar deciziile radicale necesare sunt evitate, de teama pierderii capitalului electoral.
Dar capitalul electoral a fost deja pierdut, încrederea cetățenilor a fost deja spulberată. Acest mod de a conduce țara, ancorat doar în interesele și cumătriile de partid este lanțul invizibil care ține România blocată pe loc. Costurile economice ale acestui blocaj sunt și vor fi imense.
Deficitul bugetar continuă să crească, ca o cangrenă netratată, doar bandajată superficial, care va conduce la amputare. Dar de data asta cangrena e a întregului stat român, leneș în propria reformare, dar hrăpăreț fiscal. Cine și mai ales pe cine sau ce să taie ca să vindece? Deficitul bugetar indică o problemă structurală profundă. Creșterea accelerată a cheltuielilor și a datoriei publice, combinată cu majorarea costurilor de finanțare, reduce spațiul fiscal al guvernului, limitând capacitatea de a investi în sectoare strategice precum educația, sănătatea sau infrastructura. Datoria publică apasă tot mai greu pe umerii generațiilor viitoare, iar economia intră în derivă.
Instabilitatea macroeconomică și lipsa predictibilității fiscale amplifică riscul de recesiune și anihilează perspectivele de dezvoltare a țării. Mediul de afaceri, atât local, cât și internațional, percepe climatul periculos, incert, instabil, iar asta duce la o înghețare a investițiilor directe sau la relocarea în piețe mai stabile. Atragerea de noi investiții devine o misiune aproape imposibilă, lipsind economia de impulsul necesar pentru a-și menține competitivitatea la nivel european.
Blocajul între ieri și mâine creează o prăpastie tot mai mare între cetățeni și stat. Frustrarea oamenilor crește pe măsură ce văd cum, spulberându-le resursele, statul român eșuează să-și modernizeze sistemele publice și să ofere cetățenilor un nivel de viață mai bun. În România, pare că trecutul continuă să dicteze ritmul: privilegii pentru o elită restrânsă, sisteme rigide și o lipsă cronică de responsabilitate politică. Pe termen lung, lipsa reformelor va afecta în mod direct generațiile viitoare.
Resursele bugetare limitate și datoria publică în creștere vor împiedica finanțarea unor proiecte majore de infrastructură sau a programelor sociale necesare pentru a reduce disparitățile regionale. În plus, stagnarea reformelor contribuie la exodul forței de muncă calificate, ceea ce agravează deficitul de competențe din economie.
În haosul politic, România pierde sume imense și oportunități valoroase. Fiecare zi, săptămână și lună de stagnare înseamnă investiții ratate, companii care își mută operațiunile în alte țări și mii de cetățeni care aleg să emigreze, dezamăgiți de lipsa de perspective și dezgustați de pseudo-elita conducătoare. Viitorul, cu toate promisiunile sale de modernizare și prosperitate, rămâne o linie la orizont pe care se pare că suntem împinși de la spate să nu reușim să o atingem. Iar trecutul, cu inerția sa greoaie, continuă să tragă țara înapoi, scoțând la iveală impostori cu pretenții mesianice de conducători.
Pentru a ieși din acest blocaj, România are nevoie de o schimbare profundă a paradigmei decizionale. Este esențial ca guvernul să prezinte un plan clar și bine fundamentat pentru echilibrarea bugetului public, bazat pe măsuri realiste care să evite efectele adverse asupra economiei. Reducerea masivă a cheltuielilor publice nejustificate, eliminarea privilegiilor administrative și implementarea unor standarde de guvernanță bazată pe performanță trebuie să fie priorități urgente.
România nu mai are timp de promisiuni deșarte iar cetățenii nu mai au răbdare. Și nici nu vor să mai rămână blocați între ieri și mâine.
Daniel Apostol este director general al Federației Patronale de Petrol și Gaze
