Nici despre o alegere strict economică. Vorbim, înainte de orice, despre alegerea unei direcții strategice și a unei mentalități.
Între două Românii
Prima este România ambițioasă. România care vrea să construiască, să performeze, să conteze. România care înțelege că într-o lume dominată de competiție globală, inteligență artificială, reașezări geopolitice și războaie economice, nu mai poți supraviețui prin improvizație și consum. Trebuie să muncești, să o faci cu cap și să visezi de fiecare dată la mai mult și la mai bine.
Aceasta este România antreprenorilor care încearcă să-și ducă companiile la nivelul următor. A profesioniștilor care vor cu adevărat, nu doar din gură, standarde occidentale. A celor care, în ciuda dificultăților, inovează în sectorul public. A românilor din diasporă care se întorc și aduc acasă experiență și disciplină instituțională din țări mai bine organizate decât a noastră. A tinerilor care nu mai acceptă fatalismul balcanic ca destin inevitabil și nu mai sunt dispuși să tacă sau să-și aștepte rândul.
Aceasta este România care înțelege că talentul trebuie scos în evidență, nu ascuns. Că succesul trebuie multiplicat și încurajat, nu ironizat. Că patriotismul modern nu înseamnă sloganuri, ci capacitatea unei țări de a produce valoare, influență și încredere.
Cealaltă Românie
Cealaltă este România pe care eu o numesc a “ciuca-măciucilor“.
În niciun caz nu vorbim aici despre o categorie socială, ci despre o mentalitate toxică. Ea include o cultură a micii combinații, a autosuficienței și a plafonării confortabile. O Românie care se teme de progres și inițiativă, care privește ambiția cu suspiciune și transformă orice încercare de a face performanță într-un motiv de bășcălie.
Cei din acest grup nu construiesc, doar comentează. Nu creează valoare, ci caută să facă o mică “ciupeală” de pe urma unui sistem prost organizat. Nu își asumă riscuri și explică permanent de ce „nu se poate”.
În acest mediu, excelența devine suspectă. Competența devine aroganță. Iar succesul trebuie imediat coborât la nivelul mediocrității confortabile.
Aici se duce adevărata bătălie pentru România
Poate fi interesant s[ discutăm despre alegeri între Est și Vest, dar această opțiune strategică este deja tranșată pentru România. Este suficient să privim orice sondaj de opinie cât de cât serios. Sau să vorbim cu câțiva oameni, la întâmplare, pe stradă. Alegerea nu este nici între capitalism și coeziune socială, pentru că avem nevoie de ambele.
Alegerea cheie pe care o avem cât mai rapid de făcut este între o societate care vrea să crească sănătos și curat și una care preferă să se descurce.
Diferența dintre aceste două Românii nu este doar economică, ci pornește de la mentalități foarte diferite.
România ambițioasă spune: putem mai mult. România ciuca-măciucilor răspunde: lasă, că merge și așa.
România ambițioasă se preocupă de infrastructură, educație care creează competențe și avantaje, tehnologie, inovare și influență regională. România ciuca-măciucilor caută explicații pentru stagnare și vinovați pentru propriile sale limite. Mereu altcineva este de vină, iar “cine nu muncește, nu greșește”.
Problema nu este talentul
România produce performanță oriunde în lume; nu e deci nicio surpriză că peste tot vedem povești de succes ale compatrioților noștri. Problema este că nu ne-am decis, ca societate, dacă vrem cu adevărat să construim o țară pe măsura potențialului pe care îl avem.
Polonia a ales ambiția. Țările baltice au ales ambiția. Alții au înțeles că lumea nouă aparține celor care îndrăznesc să gândească pe mize mari.
Din păcate, România încă oscilează între curaj și autosabotaj. Încă întârziem să facem o alegere clară, deși ea ar trebui să fie evidentă.
De aceea, miza anilor următori nu va fi doar cine guvernează. Miza va fi ce fel de energie domină societatea românească: energia construcției sau energia plafonării. Energia ambiției sau energia ciuca-măciucilor.
Românii activi nu mai pot fi mulțumiți cu non-alegeri
Cei care muncesc, investesc, creează, riscă și încearcă să construiască ceva înțeleg deja că ironia permanentă și cinismul colectiv nu transformă o țară. Cu astfel de abordări, trec alții pe lângă noi și nici măcar nu-i vedem. O țară crește și se dezvoltă atunci când elitele sale productive refuză mediocritatea ca stare naturală.
România are toate ingredientele pentru a deveni o putere regională serioasă: poziție strategică, capital uman, apartenență la lumea euro-atlantică și o nouă generație conectată global. Întrebarea este dacă va avea și voința. Pentru că, în final, viitorul României se reduce la o alegere simplă: vrem o Românie ambițioasă sau o Românie a ciuca-măciucilor? Jocul la alibi nu ajută pe nimeni și trebuie să avem responsabilitatea de a spune clar ce ne dorim.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
