Opinii: Catedrala Națională a << înghițit >> recent a mia parte din cheltuielile României pe sănătate

Se susține oare logic și faptic sloganul << Vrem Spitale, nu Catedrale? >>;
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Opinii: Catedrala Națională a << înghițit >> recent a mia parte din cheltuielile României pe sănătate
  • Cine e de vină că spitalele lâncezesc? Sigur că vrem în primul rând Spitale moderne, bine dotate, dar mai ales fără infecții nosocomiale sau incendii, dar oare Catedrala Națională o fi de vină?

Duminică, 26 Octombrie 2025, Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) a sfințit din nou Catedrala Națională - numită anterior neoficial și a << Mântuirii Neamului >>. Îmi amintesc bine că mai fusese o sfințire a construcției, la terminarea structurii de rezistență și probabil că va mai fi nevoie de una la finalizarea totală: înțeleg că fabuloasa << pictură în mozaic >> acoperă acum doar 2/3 din suprafața interioară a bisericii, iar în fața imensei construcții va fi realizată și o veritabilă stație de metrou subterană - un spațiu multifuncțional* - cu numele de Sfântul Andrei. 



În fine, ce mă frapează pe mine este că într-o anumită << bulă >>, autointitulată << educată >> încă persistă sloganul de la startul construcției de acum 15 ani, întărit acum 10 ani odată cu tragedia #Colectiv, anume << vrem spitale, nu catedrale ! >>. Slogan pe care cu toții l-am striga, în cor sau individual, nu-i așa? Că pare logic și se asortează cu celălat slogan << Dumnezeu iubește bisericile mici de lemn >> ...parcă se lansase și o melodie.

Opinii: Dacă te uiți fix în punga bugetului - banii din TVA merg în salariile statului, CAS la pensii, impozitul pe salariu la bunuri și servicii. Știi ce probleme are Guvernul la plată după taxa pe care o mărește CITEȘTE ȘI Opinii: Dacă te uiți fix în punga bugetului - banii din TVA merg în salariile statului, CAS la pensii, impozitul pe salariu la bunuri și servicii. Știi ce probleme are Guvernul la plată după taxa pe care o mărește

Adică are sens pentru orice om cu logică că D-zeu poate să ne asculte rugăciunile și din biserici mărunte dacă noi avem așa un deficit de BANI / RESURSE, care vezi Doamne s-ar fi luat cu japca din programele de Sănătate ale țării. Ne amintim nu doar drama Colectiv, cu 65 de victime (decese), din care 27 la incendiu și 38 ulterior, în spitale improprii pentru mari arși, cu infecții nosocomiale care le-au curmat viața mult prea repede.

Dar ne amintim și de incendiile din Maternitatea Giulești (cei 6 bebeluși aflați în incubator), alte câteva incendii mai mici sau mai mari, plus cazuri de malpraxis medical flagrant - Urziceni, Suceava, Târgu Jiu - greșeli umane favorizate însă de dotările precare ale multor spitale din toți acești ani. Sau cei 7 copii morți recent de nosocomiale la Spitalul Pediatric Iași.

Și pare logic să dăm vina pe Guvern, pe lipsa banilor, pe faptul că se finanțează obiective aparent << tichie de mărgăritar >>: stadioane, arene de sport, biserici, catedrale. Dar oare așa o fi?

Haideți să facem un calcul simplu. Catedrala Națională a costat până acum 270 milioane de euro, din care 80% - 90% bani publici (Guvern și Primării). Cheltuielile de Sănătate ale României au urcat în acest an 2025 la 27 miliarde de euro (7,0% din PIB de 380 mld.). Doar că avem o Catedrală construită pe parcursul a 15 ani... așa că factorul de 1/100 de sus devine 1/1500! Mă rog, și PIB-ul fusese mai redus în anii trecuți, așa că dacă am face o medie, nu calcul farmaceutic, ar da cam 1/1000. 

Argumentul MORAL: 
 
Catedrală 270 de milioane de euro? Dar și Arena Națională a costat 230 mil. euro (pentru Fotbal și Concerte) - adică cam același cost de 270 mil. euro al Catedralei Naționale dacă am ajusta la inflație (ca și euro are inflație).
 
De fapt chiar mai mult, Arena Națională 230 mil. euro x 136% (inflația euro 2011 - 2025  +36%) = 313 mil. euro !

Plus: credincioșii ortodocși reprezintă 86% din totalul populației țării noastre. Dacă adunăm acum fanii Fotbalului și ai concertelor de Muzică pop & rock, posibil să nu iasă chiar 86%...

Și stadionul din Cluj unde se ține celebrul festival Untold poate fi comentat de Gică-contra că de ce oare are Clujul de vreo 10 ani așa un stadion și mari orașe ca Timișoara sau Iași sau Constanța încă nu au... abia se proiectează. Și da, cam toate stadioanele (mai puțin Sibiul, aport propriu al C.J.) au fost, sunt finanțate de Bugetul central via CNI. 
 
Argumentul ECONOMIC (care - atenție mare - nu este cel FINANCIAR !):
 
E tentant să zici că BANII sunt 100% FUNGIBILI: la prima vedere așa pare. Cu 5-6 lei în buzunar, poți să îți iei fie un suc cu zahăr, fie o pâine. Dacă ai 30 lei, poți îi joci la păcănele. Sau să iei o carte de aceiași bani. Depinde de ține!

Doar că în Economie, ca să se realizeze o tranzacție mai întâi trebuie să se întâlnească CEREREA cu OFERTA în condiții de PIAȚĂ / și asta implică de obicei VOINȚA LIBERĂ (filosofic i se zice liber arbitru).
Opinii: Avantajele competitive ale României ca hub pentru reconstrucția Ucrainei CITEȘTE ȘI Opinii: Avantajele competitive ale României ca hub pentru reconstrucția Ucrainei

Acum ca să se întâlnească Cererea cu Oferta, ar mai fi nevoie ca acestea să co-existe în ACELAȘI SPAȚIU și TIMP.

Și asta implică ca resursele să aibă în spate administrarea potrivită și logistica necesară, nu doar pură finanțare! 

Argument Exemplul 1: e ușor să dai vina pe un OM BOGAT că face petreceri de lux pe yacht la Monte Carlo, joacă jocuri de noroc, conduce Lamborghini; și să îi bați obrazul că mii de copii mor în Darfur, Sudan sau în Yemen sau în D.R. Congo (Zair) - diferită de țară << Congo >> cum gafează jurnaliștii noștri când scriu de mercenarii lui Potra.

Dar și Yemen și R.D. Congo și Sudanul și a 4-a țară, nou-apărută, Sudanul de Sud sunt azi zone de RĂZBOI CIVIL, CONFLICT inter-etnic sau inter-confesional (șiiți vs. sunti, musulmani vs. creștini, indo-europeni arabi vs. negri ș.a.).

Dacă milionarul X sau miliardarul Y renunță la petrecre sau mașina sa sport și DONEAZĂ (și foate mulți o și fac), acei bani din păcate NU AJUNG la acei copii din zona de război: ONU are bani, UNICEF și agenția de refugiați la fel; dar fie apare o BLOCADĂ ca a Israelului în GAZA, fie factori asemănători din partea cobeligeranților. Așadar, nu au nicio vină morală Lamborghini & Ferarri sau constructorul de yachturi sau organizatorul de petreceri din Mykonos.

Opinii: BNR ar face bine să își recunoască greșeala din ultimii 3-5 ani și să floteze controlat LEUL la nivelul său real; economia suferă fără durere, precum o broască adusă treptat la punctul de fierbere; ne apropiem de un nou moment 2008 și nu doar din CITEȘTE ȘI Opinii: BNR ar face bine să își recunoască greșeala din ultimii 3-5 ani și să floteze controlat LEUL la nivelul său real; economia suferă fără durere, precum o broască adusă treptat la punctul de fierbere; ne apropiem de un nou moment 2008 și nu doar din

Dacă aveți capacitate de ABSTRACTIZARE, veți înțelege translatând exemplul de mai sus spre noi, România anilor 2010-2025, că a noastră Catedrală Națională nu a luat DELOC bani de la Sănătatea Românei: aceștia există, sunt tot mai mulți de la an la an și azi au ajuns fix de 1.000 ori mai mulți decât costul anual alocat Catedralei. 

Ce a lipsit SĂNĂTĂȚII de la noi a fost MANAGEMENTUL PERFORMANT și de asemenea a lipsit ETICA în MUNCĂ

Avem cele mai puține infecții nosocomiale raportate din Europa pe hârtie, iar în realitate cele mai multe. Cei de la Iași au fost CRIMINALI față de cei 7 copii morți, angajând o firmă de dezinfecție fără nicio experiență, care dilua substanțele cam ca HexiPharma (celebra firmă a serviciilor secrete ale României, care spală bani grei pe sănătatea noastră, a tuturor; fondatorul a fost << sinucis >> într-un copac înainte se ne dezvăluie toate dedesubturile).

În plus, pentru investiții avem o grămadă de fonduri europene, însă din LIPSĂ de PROJECT MANEGEMENT, s-au pierdut fie miliarde, fie un deceniu și jumătate, cum vreți să considerați: Spitalele Regionale din Iași și Cluj-Napoca și Craiova abia acum trec de stadiul de fundație, deși fostul Comisar U.E. de Dezvoltare Regională, românca Corina Crețu, ne imploră acum 12 ani să luăm acei bani alocați. S-au pierdut; s-au realocat că f-UE din ALTE SURSE!

Opinii: << EXPORTURILE de PROFIT ale MULTINAȚIONALELOR >> - păpușa mulți-fațetată LA-BUBU cu rânjet anti-investitori, preferata tuturor politicienilor populiști sau corijenți la economie din România CITEȘTE ȘI Opinii: > - păpușa mulți-fațetată LA-BUBU cu rânjet anti-investitori, preferata tuturor politicienilor populiști sau corijenți la economie din România

A propos, POLITICIENII și miniștrii VĂ MINT ÎN FAȚĂ când anunță triumfător că << Nu s-au pierdut banii UE >> că s-au transferat în viitor, pe alt program, sau se << fazează >> anume se împart în etape cu aceste eșalonări. În realitate, banii aceia s-au pierdut pentru România; programele din viitor trebuiau să finanțeze ALTE PROIECTE!

Glumeam deunăzi că l-aș fi pus pe IPF Daniel să conducă efortul pentru a construi Spitalele Regionale ale țării! 

Argumentul FINANCIAR
 
SĂNĂTATEA PUBLICĂ în RO e estimată la 7,0% din PIB-ul de 380 miliarde euro din 2025: CNAS + Buget Ministerul Sănătății + Bugete locale (primele două descrise în citatul de mai jos):
 
<< Ministerul Sănătății are în 2025 un buget de aproape 28 mld. lei (plus 35% față de 2024), iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate are pe masă 77,2 mld. lei (o creștere de 7%), potrivit proiectului de buget pe anul 2025. Împreună, cele două instituții au 105 mld. lei în 2025 pentru medicamente și investigații medicale decontate pentru pacienți, în baza contribuțiilor lunare ale angajaților. >> (ZF.ro)
 
Asta înseamnă că vom compara costul de 270 mil. Euro a CN cu 27 de miliarde de euro bani publici pentru Sănătate în anul 2025. Separat, alocat Sănătății mai sunt și bani privați de 4,5 miliarde euro în Sănătatea Privată (sumă cifre de afaceri ale sub-sectoarelor CAEN clinici plus CAEN spitale plus CAEN stomatologie).

Așadar avem un raport 1/100 = 0,27 mld. euro / 27 mld. euro; DAR... Catedrala Națională a fost construită în 15 ani... ar rezultă un raport de 1/1500... iar cu banii privați cu tot 1/1700! Este adevărat că și PIB-ul era ceva mai redus în anii trecuți... Așa încât, fără să facem << farmacie >>, cred că o estimare decentă, corectă e de 1/1000 !
Opinii: Cetățeni, ciocu’ mic! CITEȘTE ȘI Opinii: Cetățeni, ciocu’ mic! Atât a costat Catedrala: A MIA PARTE din cheltuielile de Sănătate Publice ale României!

Așadar, dragi cititori, eu cred că și Sufletul are nevoie de grijă, nu doar Corpul, nu doar Mintea; iar Sufletul poate fi elevat și prin Cultură înaltă și Educație de calitate, dar și prin Spiritualitate și Religie organizată.

Cred că e timpul să ne bucurăm [și de Fotbal și de Catedrală] și să ne iertăm reciproc cei cu opinii contrare...

Să fim SĂNĂTOȘI fizic și psihic și sufletește! 

Radu Limpede este consultant de dezvoltare pentru companii medii spre mari din România. Pasionat de Macroeconomie de >30 de ani, de Geografie Economică și parțial de Geopolitică. Experientă de 27 de ani în economia locală și pe piețele financiare: de la analist firme de brokeraj de pe Bursă în primii ani după facultatea ASE REI, până la 22 de ani de antreprenoriat cu firma de Consultanță. Voluntariat în ONG pro-antreprenoriat și Traininguri de business și Think Tank-uri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0854 -0.0006-0.01 %
1 USD4.3982 -0.0055-0.12 %
1 GBP5.7881 +0.0158+0.27 %
1 CHF5.4561 +0.0011+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite