Pentru asta avem nevoie de o altă hartă mentală.
Când o companie românească își gândește strategia internațională, întrebarea de pornire este aproape mereu aceeași: în ce țări intrăm? Germania, Statele Unite, Emiratele, India, Brazilia? Întrebarea e legitimă, dar nu ajunge. Economia globală nu se organizează doar pe țări, ci pe noduri. Există câteva orașe în care se adună, disproporționat față de mărimea lor, capitalul, informația, tehnologia, family offices, fondurile de investiții, marile firme de consultanță și avocatură, evenimentele care contează și oamenii care decid pentru regiuni întregi, mult dincolo de granițele orașului sau ale țării în care locuiesc.
Nu trebuie să fii peste tot ca să te internaționalizezi. Trebuie să fii în locurile de unde poți ajunge peste tot.
De la harta țărilor la harta hub-urilor
Un antreprenor român interesat de America Latină nu poate acoperi deodată douăzeci de piețe. Poate însă construi relații constante la São Paulo și la Miami. O companie care privește spre Orientul Mijlociu și Africa nu își permite, la început, echipe în douăzeci de capitale, dar poate intra în rețelele din Dubai. Pentru Asia de Sud-Est există Singapore, pentru capitalul și serviciile globale există Londra, pentru India există Mumbai, iar pentru noua geografie a capitalului suveran din Golf există Riyadh.
Asta face un hub: comprimă geografia. Într-o singură săptămână petrecută într-un astfel de oraș poți sta la masă cu un fond american, un family office din Golf, un antreprenor indian, un bancher european și un investitor asiatic. În București, aceleași cinci întâlniri ar cere cinci ani și cinci norocuri.
De aceea Romania Inc. trebuie să citească nu doar harta PIB-ului mondial, ci și harta densității globale.
Romania Inc. Global Hub 10
Propun o hartă simplă, cu zece orașe în care companiile, antreprenorii, investitorii și organizațiile românești cu ambiții internaționale ar trebui să își construiască sistematic relațiile. Nu este un clasament al celor mai puternice orașe ale planetei. Este o hartă a multiplicatorilor pentru internaționalizarea românească.
1. Londra, capitala capitalului și poarta EMEA
Londra rămâne, probabil, primul hub firesc pentru o companie românească ce caută acces internațional. Aici sunt private equity, investment banking, asset management, family offices, consultanța, avocatura de business, media și rețelele corporate globale. Valoarea Londrei nu stă în piața britanică, ci în oamenii care locuiesc acolo și investesc sau decid pentru zeci de alte piețe. Mai avem și avantajul distanței: un CEO român poate avea o prezență londoneză recurentă fără să deschidă neapărat un birou.
2. New York, capitalul și America corporativă
Dacă Washingtonul concentrează puterea politică americană, New Yorkul concentrează o parte decisivă din capitalul, corporațiile, finanțele și media Americii. Pentru companiile românești care vor să treacă de la statutul de campion regional la cel de jucător global, New York este locul în care banii și ambițiile din toată lumea ajung să se întâlnească.
3. Dubai, conectorul dintre Golf, Africa și Asia de Sud
Antreprenorii români ar face o greșeală să vadă Dubaiul doar ca pe o piață din Emirate. Este o platformă. Aici se intersectează capitalul din Golf, marile familii antreprenoriale din Asia de Sud, businessul african și companiile occidentale cu mandate regionale. Dubai este, poate, cel mai clar exemplu de oraș care valorează economic mult mai mult decât propria piață.
4. Singapore, poarta ASEAN
Singapore aplică aceeași logică la celălalt capăt al Asiei. Este un stat-oraș care funcționează ca infrastructură economică pentru o regiune de sute de milioane de oameni: capital, shipping, tehnologie, family offices, sedii regionale de multinaționale și acces direct spre ASEAN. Prezența economică a României în Asia de Sud-Est este încă modestă, iar tocmai de aceea Singapore poate juca rolul de multiplicator.
5. São Paulo, capitala businessului latino-american
Pentru noi, São Paulo are o relevanță aparte. Brazilia este cea mai mare economie a Americii Latine, iar São Paulo adună corporații, bănci, capital privat, afaceri de familie și una dintre cele mai puternice comunități antreprenoriale din emisfera sudică. O știu din interiorul rețelei LIDE, născută chiar la São Paulo și care a ajuns astăzi și în România. Avem, în plus, o carte pe care o jucăm mult prea timid: identitatea noastră latină. O strategie românească serioasă spre America Latină are nevoie de São Paulo ca destinație recurentă, nu ca punct îndepărtat pe hartă.
6. Miami, conectorul celor două Americi
Miami nu este doar un oraș american. Este una dintre interfețele dintre Statele Unite, America Latină și Caraibe, locul în care capitalul latino-american, family offices și companiile americane cu operațiuni regionale își dau întâlnire. São Paulo te introduce în America Latină direct. Miami te introduce în America Latină prin America. Cele două se completează, nu se exclud.
7. Mumbai, capitala capitalului indian
Delhi înseamnă putere politică, Bengaluru înseamnă tehnologie, iar Mumbai înseamnă, în bună măsură, capital, conglomerate, afaceri de familie și India corporativă. România are nevoie de o relație economică mult mai ambițioasă cu India, iar Mumbai ar trebui să fie unul dintre punctele noastre fixe de contact. India nu mai poate fi o piață pe care o vizităm o dată la câțiva ani. Trebuie să devină o relație.
8. Shanghai, poarta businessului chinez
Aici harta s-a schimbat în moduri interesante. Decenii la rând, reflexul occidental a fost simplu: Hong Kong era poarta Chinei spre lume și a lumii spre China. Hong Kong rămâne una dintre marile capitale financiare ale planetei și o interfață esențială între capitalul internațional și China, dar ecosistemul chinez a devenit mult mai complex. Shanghai s-a impus ca interfață majoră între economia reală chineză, multinaționale și businessul global, iar Shenzhen, unul dintre marile motoare tehnologice ale Chinei, completează Hong Kong în Greater Bay Area.
Pentru Romania Inc., dilema „Hong Kong sau Shanghai” nu mai are sens. Hong Kong este poarta capitalului, Shanghai este poarta businessului, Shenzhen este poarta spre noua Chină tehnologică. Dacă trebuie totuși să alegem un singur punct de intrare pentru internaționalizarea corporativă românească, Shanghai are avantajul contactului direct cu profunzimea economiei chineze.
9. Tokyo, poarta spre Japan Inc.
Tokyo nu înseamnă doar acces la o piață uriașă, ci la capital corporativ, la marile trading houses, la tehnologie, la industrie și la companii care gândesc investițiile pe cicluri foarte lungi. România are relații politice excelente cu Japonia, dar a convertit prea puțin din acest capital de încredere în relații economice. Pentru companiile românești care caută tehnologie, capital, parteneriate industriale sau o cale de intrare în Asia, Tokyo merită cultivat cu răbdare și metodă.
10. Riyadh, capitalul suveran și noul Orient Mijlociu
Riyadh trebuie separat clar de Dubai. Dubai este marele conector: networking, capital privat, family offices, comerț și acces regional. Riyadh reprezintă alt tip de putere: capital suveran, proiecte gigantice, investiții publice și transformarea accelerată a economiei saudite. Pentru companiile românești din infrastructură, energie, apărare, tehnologie, construcții, sănătate sau servicii profesionale, diferența contează enorm. Dubai conectează. Riyadh comandă tot mai mult capital.
Zece hub-uri, o rețea mult mai mare
Top 10 nu înseamnă că doar zece orașe contează. Fiecare mare hub are în jurul lui noduri specializate. Hong Kong și Shenzhen completează Shanghai. Bengaluru completează Mumbai prin tehnologie. Washington completează New York prin puterea politică americană, iar Bruxelles completează Londra prin puterea instituțională europeană: dacă Londra adună capitalul și serviciile globale, Bruxelles oferă accesul la centrul deciziei europene.
Africa cere o hartă proprie: Casablanca pentru o parte a Africii francofone și a Africii de Vest, Nairobi pentru Africa de Est, Johannesburg pentru Africa australă. Iar pe sectoare apar alte puncte obligatorii: San Francisco pentru tehnologie, Boston pentru biotech, Geneva pentru organizațiile internaționale și commodities, Frankfurt pentru finanțele continentale, Istanbul pentru intersecția dintre Balcani, Marea Neagră, Caucaz și Asia Centrală.
Nu trebuie să fim în toate. Trebuie doar să știm limpede de ce avem nevoie de fiecare.
De la Lone Wolf la Team Romania Inc.
Există și o a doua lecție, poate mai importantă decât harta. Un antreprenor român singur la Singapore este un antreprenor în vizită. Zece antreprenori români, o bancă, un fond, o firmă de avocatură, câțiva consultanți, companii de tehnologie și o organizație de business care se recomandă reciproc încep deja să formeze Romania Inc.
Marile economii au înțeles asta de mult. Companiile lor rareori pleacă singure în lume. În jurul lor călătoresc ecosisteme întregi: bănci, avocați, consultanți, camere de comerț, diplomați, investitori și alte companii naționale. România trebuie să treacă, pas cu pas, de la internaționalizarea de tip Lone Wolf la internaționalizarea în ciorchine/ echipaj, la un Team Romania Inc.
Nu avem nevoie de zece sedii scumpe. Avem nevoie de zece rețele puternice. Prezența poate lua forma unui partener local, a unui board adviser, a unui reprezentant, a participării constante la evenimentele care contează, a relațiilor cu family offices, cu fonduri, cu CEO și cu organizațiile care structurează ecosistemul local. Nu e nevoie să deții clădirea ca să fii în cameră. Dar în cameră trebuie să fii.
Pașaportul global al antreprenorului român
În cele din urmă, internaționalizarea se construiește prin repetiție. Mi-aș dori ca peste zece ani să ni se pară perfect normal ca un CEO român să spună că merge la Londra de șase ori pe an, la Dubai de trei ori, la Singapore de două ori și la São Paulo în fiecare an, pentru că acolo își construiește relațiile pentru regiunile respective. Nu turism de business și nici fotografii din aeroport.
Aș rezuma totul în trei cuvinte, un 3R al internaționalizării: Recurență. Relații. Reputație.
Prima vizită îți aduce informație. A doua îți aduce contacte. A treia începe să construiască încredere. După câțiva ani, nu mai ești un vizitator, ci faci parte din ecosistem. Acesta este capitalul invizibil al internaționalizării.
România are companii suficient de bune pentru a ieși în lume. Are antreprenori care au acumulat capital și o generație nouă care gândește internațional aproape din reflex. Ce ne lipsește încă este infrastructura relațională globală, construită sistematic și nu lăsată la voia întâmplării.
Poate că următoarea hartă economică a României nu ar trebui să arate doar unde exportăm și de unde atragem investiții, ci și unde suntem conectați. Obiectivul deceniului care vine ar trebui să fie o Romania Inc. prezentă în marile noduri ale lumii, cu antreprenori, capital, profesioniști și instituții care se sprijină reciproc.
Pentru că în economia secolului XXI nu câștigă doar cei care au produse globale. Câștigă cei care au și rețele globale.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
















