Opinii: România, azi am investit în tine 300.000 de euro. Știi ce să faci cu ei?

Până săptămâna trecută, Bursa de Valori de la București a fost cea mai performantă bursă de valori din lume, nu una dintre top 5, ci prima!
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Opinii: România, azi am investit în tine 300.000 de euro. Știi ce să faci cu ei?

Anul acesta, indicele de referință al economiei românești, respectiv indicele BET, a înregistrat o creștere de aproape +50%, cu o evoluție pozitivă de +80% în ultimele 12 luni.  Crizele din ultimele săptămâni au dus la scăderi accelerate ale bursei. La un nivel de  cu -10- 12% mai mic decât maximele înregistrare anterior, bursa ne arată că în investiții, poți trece de la extaz la agonie într-un timp foarte scurt. 

Opinii: Care este Austinul României? De la centralismul bucureștean la o Românie a rețelelor de orașe CITEȘTE ȘI Opinii: Care este Austinul României? De la centralismul bucureștean la o Românie a rețelelor de orașe

În ciuda unei crize guvernamentale prelungite, a discuțiilor legate de retrogradarea României la categoria “junk” (nerecomandată investitorilor) și a unei datorii publice care a atins pragul de 60% din PIB, cred în continuare că țara noastră se află pe direcția potrivită și avem mult de construit și investit aici.

Astăzi, după o serie de zile consecutive în care indicele BET a închis cu minusuri de -2-3% și cu mulți analiști financiari care au încercat să găsească explicațiile scăderilor bruște din ultima vreme, am investit în România peste 300,000 de euro, atât eu, cât și alți investitori cu care am șansa să discut, să interacționez și să mă educ financiar.

Nu există îmbogățire peste noapte, însă dorința unui trai mai bun peste 10 sau 20 de ani, într-o țară pe care o iubim, există în fiecare dintre noi. Când vremurile sunt tulburi, calmul câștigă. Cu fiecare criză prin care România a trecut, de fiecare dată, am văzut oportunitatea de a o sprijini să nu cadă și mai tare și da, i-am încredințat și banii, bani pe care i-am economisit și apoi i-am investit, fiind convins de ideea că țara asta știe cum să îi înmulțească. La fel cum America înmulțește banii americanilor, așa cum Polonia înmulțește banii polonezilor, și România a demonstrat, în ultimii ani, că poate să înmulțească banii românilor care investesc la bursă.

De ce nu înțelegem însă că orice instabilitate pe care o generăm intern, ne costă scump?

Companiile listate la bursă pierd milioane de euro din capitalizare, în momente de criză, iar aceste ieșiri de capital de pe bursă se reflectă în buzunarul fiecăruia dintre noi.

 Chiar dacă nu investești activ la bursă, o parte din contribuțiile pe care le plătești lunar pe salariul sau venitul tău merg spre Pilonul II de pensii, care are expunere atât la titluri de stat cât și la companiile de la Bursa de Valori București. Dacă mâine ai avea vârsta de pensionare și tot mâine Bucureștiul ar fi lovit de o criză care ar duce bursa la -20%, banii tăi de pensie ar fi mult mai puțini.

În martie-aprilie 2020, la debutul crizei COVID-19, mulți americani care se apropiau de vârsta de pensionare au decis să își lichideze conturile de pensii private, cu pierderi de peste -35-40% față de luna ianuarie 2020. Până la finalul anului, bursa americană a recuperat pierderea și mai mult, a înmulțit banii americanilor cu peste 18%. În ultimii ani, ne-am obișnuit cu crizele care vin și trec cu un pas relativ rapid. Ce ne facem însă, dacă crizele (multe din ele induse intern, așa cum le vedem pe cele de astăzi), durează o perioadă mai lungă de timp și ajung să aibă un impact semnificativ în  economie și în sentimentul investitorilor? Cum gestionăm atunci când revenirea e previzibil a fi lentă, precum cea de după criza din 2008?

Opinii: Internaționalizarea rapidă, dar cu plan CITEȘTE ȘI Opinii: Internaționalizarea rapidă, dar cu plan

Sunt dispuși cei aproape 400.000 de investitori de la Bursa de Valori București, alături de cei peste 4,5 milioane de români care contribuie constant, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut lunar la Pilonul II de pensii, să reziste unor episoade de crize constante, care să le diminueze șansele la independența financiară și o viață cu griji mai puține?

Bursa „strănută și poate chiar răci” la orice vibrație din scena politică și financiară.

România, azi am investit în tine 300.000 de euro. Știi ce să faci cu ei?

Flavian-Cătălin Pah este co-fondator Cabat&Pah Investments și fondator Carpathia Investing Club

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2644 +0.0043+0.08 %
1 USD4.5839 -0.0005-0.01 %
1 GBP6.1267 -0.0143-0.23 %
1 CHF5.5564 +0.0060+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite