Economia românească e prinsă într-o menghină a cifrelor mari și cifrelor mici; în plus, “cifrele mari” stau povară grea în cârca “cifrelor mici”.
Iată despre ce e vorba: cifre amenințător de mari caracterizează accentuarea sărăciei, adâncirea deficitului bugetar, creșterea deficitului de cont curent, sporirea deficitului de forță de muncă, a deficitul de investiții, a deficitului comercial, riscul geo-politic, rata șomajului, deficitul demografic și evoluția prețurilor.
Iar toate aceste cifre mari copleșesc alte repere macroeconomice caracterizate de cifre mici: creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de dezvoltare, nivelul încrederii în administrație, nivelul educației naționale, rata de ocupare la nivelul generațiilor tinere.
Menghina cifrelor mari și mici ține România în sărăcie: ponderea populației care trăiește cu mai puțin de 5,5 dolari pe zi (cifră mică) depășește 10% (cifră mare). Creșterea prețurilor la alimente și la energie (cifră mare) a diminuat considerabil puterea reală de cumpărare a gospodăriilor (cifră mică), mai ales în rândul celor peste 10% de cetățeni săraci și vulnerabili (cifră mare), ei fiind cei ce sunt forțați să cheltuie aproape 65 la sută din bugetul lor pentru aceste necesități (altă cifră mare).
Iar construcția bugetului de stat pe 2025 pleacă de la premize și ipoteze pe care eu le consider - cel mai elegant spus - deosebit de optimiste, tocmai pentru că cifrele mari de mai sus cad greu în cârca celor mici. Rata de creștere economică care fundamentează bugetul pe anul 2025 este mică - de 2,5% în termeni reali.
Iar centrul de greutate al creșterii economice îl regăsim ca fiind consumul privat și formarea brută de capital fix, cu aport negativ de export net, ceea ce înseamnă - așa cum precizează Consiliul Fiscal - o compoziție bogată în taxe. Prognoza ratei inflației medii este de 4,4%, “relativ prudentă” spune Consiliul Fiscal, dar eu aș adăuga că este în continuare o amenințare mare pentru micile buzunare ale cetățenilor și pentru cheltuielile firmelor.
Deficitul contului curent al balanței de plăți este proiectat în cifre mari pentru anul acesta, respectiv 7,4%, mult peste pragul de 4% din Procedura de Dezechilibre Macroeconomice a Comisiei Europene. Potrivit aceluiași Consiliu Fiscal, valorile ridicate ale deficitului extern - deficitul de cont curent al balanței de plăți și deficitul - sunt determinate de deficitul sectorului public și constituie o vulnerabilitate majoră a economiei românești, în contextul unei structuri a finanțării defavorabile, accentuând riscul unei întreruperi bruște a finanțării acestuia.
Construcția bugetară pentru anul 2025 are în vedere o țintă de deficit de 7,04% din PIB, dar Consiliul Fiscal (CF) anunță că nu poate lua în considerare veniturile ipotetice având drept sursă îmbunătățirea colectării de către ANAF în evaluarea sa: CF vede venituri inferioare cu circa 2 miliarde de euro, reprezentând circa 0,5% din PIB, față de țintele asumate în proiectul de buget, iar pe partea de cheltuieli bugetare, CF identifică un necesar suplimentar de alocări la nivelul cheltuielilor cu bunuri și servicii și cu dobânzile de aproximativ 1 miliard de euro, reprezentând circa 0,2% din PIB. În concluzie, CF că vom avea un deficit bugetar de circa 7,7% din PIB, iar dezechilibrele relativ mari (cifrele mari de mai sus) ridică cu acuitate atât problema “ajustării economice”, cât și a modalității împărțirii acesteia.
Proiectul de buget este considerat nerealist și de către Consiliul Economic și Social (CES) care a dat aviz negativ (din păcate, fiind doar consultativ, fără caracter executiv). Există semne de întrebare privind încadrarea bugetului pe 2025 într-o creștere a cheltuielilor totale de doar 14,71%, mai ales în contextul deficitului excesiv. Iar la venituri, bugetul prevede creșterea veniturilor de aproximativ 10 miliarde de euro: suma aceasta urmează a fi încasată de la contribuabili printr-o colectare suplimentară într-o perioadă economică extrem de dificilă, ca să nu spun “soră cu criza”.
O parte din aceasta creștere de venituri bugetare este bazată pe nou introdusul impozit pe construcții speciale - “taxa pe stâlp” -, impozit ce este viu contestat de sectoarele ce vor fi afectate și care are și un recent istoric ce demonstrează eroarea aplicării sale. Presa arată că măsurile de austeritate par a fi destinate mai mult firmelor și cetățenilor, crescând astfel povara fiscală pusă pe umerii unora care deja suportă majoritatea consecințelor negative cauzate de cheltuielile excesive angajate de stat.
Iar “toate aceste vești proaste sunt ambalate într-o incertitudine și mai profundă” (vorba economistului Mohamed El-Erian) și ne arată de fapt că perspectiva economică este cel puțin îngrijorătoare. Economia înfrânată brusc repornește cu greutate și lentoare, iar inflația continuă să muște din veniturile românului și îi scade puterea de cumpărare chiar dacă se spune că am traversat deja anii celei mai mai mari scumpiri din ultimele două decade.
Dar așa cum se vede în România, povara cea mai mare este cea dată de dezechilibrele bugetelor publice și de dezordinea administrării acestora. Pentru echilibrarea finanțelor publice, guvernul trebuie să privească dincolo de „vârful nasului”.
Prosperitatea națională și a cetățenilor nu poate fi obținută prin “heirupism” de politici publice, dezmăț bugetar și lăcomie fiscală. Bugetul public trebuie curățat de cheltuielile inutile sau ineficiente. Aceasta include eliminarea subvențiilor nejustificate, limitarea cheltuielilor administrative și aplicarea unor standarde stricte de cost în toate achizițiile publice, de la fiecare administrație publică comunală până la cea mai înaltă autoritate statală.
Echilibrarea finanțelor publice este provocarea majoră pe care guvernul trebuie să o abordeze cu maximă responsabilitate în 2025. Dar echilibrarea bugetară trebuie să fie graduală și bine planificată, evitând măsurile populiste bruște cu efecte negative pe termen lung.
Una dintre cele mai mari greșeli pe care guvernul tinde să le facă este să impună măsuri cu efecte imediate, dar cu consecințe negative pe termen lung, căzând astfel într-o așa-zisă capcană a efectului de bumerang al propriilor măsuri. Lăcomia de a rezolva rapid problemele fiscale poate conduce la politici ce par soluții salvatoare pe termen scurt, dar care se transformă în veritabile capcane pe termen lung. Efectul de bumerang al acestor măsuri poate deveni devastator, afectând nu doar economia, ci și stabilitatea socială. Un exemplu al acestor măsuri cu efect de bumerang este supra-împovărarea fiscală a mediului de afaceri. La prima vedere, majorarea taxelor și impozitelor pare a fi o soluție rapidă pentru creșterea veniturilor bugetare.
Dar o creștere abruptă a sarcinilor fiscale - exemple: o nouă „taxă pe stâlp”, impozitarea dividendelor - descurajează investițiile, deoarece companiile și investitorii devin reticenți să își plaseze capitalul într-o economie caracterizată de o povară fiscală excesivă. Această frână pusă investițiilor se traduce, în final, printr-un ritm mai lent de dezvoltare economică și printr-o scădere a numărului locurilor de muncă disponibile. Iar pe termen mediu și lung, statul ajunge să colecteze mai puțin la bugetul public de la o economie pe care singur a împins-o pe o pantă descrescătoare.
În mod similar, reducerile bruște ale cheltuielilor de capital, deși pot părea necesare pentru a reduce deficitele bugetare, pot avea consecințe nefaste pe termen lung. Cheltuielile de capital sunt un factor de dezvoltare economică; investițiile publice strategice în infrastructură, educație, sănătate și în tehnologiile moderne ce contribuie la tranziția energetică sunt prioritare pentru stimularea creșterii economice și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, sunt motoarele unei economii sustenabile.
Cum scriam mai sus, guvernul trebuie să evite tentația măsurilor fiscale pripite și să adopte strategii dincolo de vârful nasului care să asigure echilibrul bugetar și stabilitatea și dezvoltarea sustenabilă.
Doar așa România ar putea să scape din menghina în care este prinsă și să schimbe paradigma actuală, astfel încât să reușească o creștere și o dezvoltare economică cu cifră mare, transformând majoritatea deficitelor amenințătoare în cifre mici.
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
