Suntem același popor perspicace care, fix cu doi ani în urmă, se temea că homosexualii, lăsați să-și facă de cap, vor penetra pe din dos familia tradițională - celula societății mioritice. Suntem tot ăia care, pe 6-7 octombrie 2018, fie mergeau amenințători la urne să voteze o bazaconie, fie își schimbau pozele de profil de pe Facebook cu "stau acasă", în timp ce partidul lui Dragnea arunca pe fereastră zeci de milioane de euro din banii noștri pentru o falsă problemă.
Referendumul nu a trecut, homosexualii și-au văzut discret de ale lor, ca în ultimele câteva mii de ani, și familia românească a rămas mai departe pură și puternică, dansând Jerusalema în șosete prin camere care n-au cunoscut niciodată mirosul învechit al unei cărți. Din festinul electoral de atunci s-a înfruptat nu doar PSD-ul lui Liviu Dragnea, ci și PNL-ul lui Ludovic Orban, care a sprijinit la rândul lui referendumul și, implicit, aruncarea pe fereastră a zeci de milioane de euro pentru organizarea lui. După doi ani, nimeni n-a fost tras la răspundere pentru acea risipă de bani pe o problemă inventată.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Și dacă atunci n-a plătit nimeni nici din Guvern și nici din opoziție, cum o să plătească astăzi pentru o altă falsă problemă? Doar că de data asta, sperietorile nu mai sunt homosexualii, ci restaurantele și angajații lor, și nu mai e nevoie de niciun referendum pentru a prigoni și arunca în șomaj sute de mii de oameni.
Închise câteva luni de Guvern în primăvară, peste 15.000 de restaurante au sucombat și mai mult de 150.000 de angajați și-au pierdut locurile de muncă. Efectele închiderii lor au fost mult mai mari și în lanț, pentru că producătorii de băuturi au dat și ei oameni afară, fermele care produceau pentru HoReCa, la fel, companiile de transport și-au restrâns și ele activitatea, la fel ca diverși alți furnizori.
Ultimul raport al Institutului Național pentru Sănătate Publică (INSP) arată că în perioada 21 septembrie - 4 octombrie 2020, din 276 de focare de Covid-19, doar unul singur a fost în HoReCa și au fost implicați doar cinci angajați. Din zeci de mii de baruri, cafenele și restaurante, cu sute de mii de angajați. În schimb, în centrele rezidențiale pentru copii sau vârstnici au izbucnit 49 de focare cu 1.200 de cazuri confirmate, în spitale au fost 46 de focare cu 494 de cazuri, în fabrici - 45 de focare (401 cazuri), în instituții publice - 28 focare (186 de cazuri), iar la cluburile sportive, 16 focare cu 177 de cazuri confirmate.
În contextul ăsta, Guvernul a decis să închidă nu centrele pentru copii sau bătrâni, nu spitalele, nici instituțiile publice și nici cluburile sportive, ci interioarele restaurantelor. Asta în condițiile în care datele INSP arată clar că ultimii vinovați pentru răspândirea Covid sunt barurile și restaurantele și că mai degrabă riști să iei Covid de la colegul de birou sau chiar acasă, de la nevastă, soț ori de la copii decât de la cârciumă, unde chelnerii poartă măști și mănuși, iar mesele sunt distanțate.
CITEȘTE ȘI Nu contează ce ai sub rochieCu două zile în urmă, când circulau deja știri că restaurantele urmează să se reînchidă, șefii patronatelor din HoReCa își linișteau colegii îngrijorați: "Fiți calmi, e vorba doar despre restaurantele din mall-uri". Ca și cum cele din mall-uri nu sunt tot restaurante și nu merită apărate de patronatul lor. Pentru reacțiile molcome din această perioadă, cea mai grea pentru cârciumi din istoria României, patronatele din domeniu și-au câștigat dreptul de a-și pune pe siglă mămăliga.
Chiar dacă nu are anvergura celor din marea familie Brătianu, mezinul familiei Orban a înțeles cum stă treaba cu sexul clandestin în anii în care a tot umblat prin așternuturile marii prostituate care e politica. E permanent în legătură cu cei mai influenți oameni din HoReCa și, spre marea satisfacție a acestora, li se adresează pe nume și aceptă să i se spună Ludovic. Le răspunde la telefoane, participă la conferințele lor și, uneori, îi sună chiar el și îi întreabă de sănătate, deși măsurile pe care el însuși le-a luat i-a trimis pe toți la terapie intensivă. "Pupă-l în bot și papă-i tot" exprimă cel mai bine relația dintre Ludovic și HoReCa.
Deși mulți se așteptau ca după alegeri Guvernul să înceapă să se teamă subit de Covid, șefii patronatelor din HoReCa o tot țineau în seminarii și simpozioane, vorbindu-și unul altuia și, împreună, unei mâini de curioși din industrie despre tot felul de teme, în timp ce pe la spate li se pregătea execuția. Cu o pasiune aproape morbidă pentru vorbitul la microfon pe diverse scene, șefii patronatelor de prin HoReCa au ținut discursuri motivaționale pe la cele mai obscure seminarii și webinarii și, probabil, dacă ar fi fost invitați, ar fi vorbit și la înmormântări ori la botezuri, în deschidere la show-urile lui Florin Salam.
Sinistru în această ecuație e, ca și în cazul luptei cu homosexualii de acum doi ani, că Guvernul îndeamnă la ură împotriva unei categorii de oameni. "Am ajuns să plângem birturile?", se întreabă retoric câte unul pe Facebook, căruia nu-i pasă ce se întâmplă cu HoReCa, atâta timp cât nevasta ține loc de restaurant. Noii homosexuali, restaurantele, sunt puși la zid tocmai pentru a abate atenția de la alte probleme și pentru a da impresia că guvernul chiar lucrează pentru noi și se luptă din greu cu Covid. E explicabil, ținând cont că drumul spre libertate al românilor a început în studioul TVR atunci când un mare actor îl sfătuia pe un mare poet să se prefacă, în timp ce intră în direct, că lucrează.
Dacă prigoana homosexualilor a costat câteva zeci de milioane de euro, prigoana economiei începută de guvern va fi infinit mai costisitoare. Restaurantele vor fi doar începutul și vor urma, probabil, închiderea școlilor, munca de acasă și apoi, după ce libertățile ne vor fi răpite treptat și nu vom mai avea unde să ne ducem, ne vor închide în case. Mulți vom rămâne șomeri, cu copiii urlând de foame, înghesuiți în cele două camere cu o singură baie, și vom ajunge, din cauza frustrării, să ne lovim cu tigăile în capete, ca pensionarii la deschiderile de supermarketuri.
Ne vor elibera la alegeri, ca să îi votăm și de data asta pentru că ne-au protejat de virus, dar până atunci, Guvernul va reuși ce n-au fost în stare nici măcar homosexualii de la Burebista încoace, adică să arunce în aer familia tradițională românească, cu economie cu tot!