În plină criză coronavirus, ne batem pe cifre pentru Europa

scris 6 apr 2020

Europenii suferă de coronavirus și sunt pândiți de eurosceptici. Trăim vremuri dificile în care luciditatea fiecăruia este importantă. Uniunea Europeană nu poate să facă minuni cu un buget de 1% din PIB-ul european și nici să interfereze cu atribuțiile suverane ale statelor membre. Cu instrumentele pe care le are la dispoziție, Uniunea Europeană a luat decizii care sunt semnificative pentru a putea ameliora situația din România.

Și totuși, pentru a minimaliza impactul acestor măsuri, a apărut în spațiul public o bătălie a cifrelor privind finanțarea europeană. Un miliard sau trei miliarde de euro, de ce sumă va beneficia România?

Urmărește-ne și pe Google News

Aș vrea să aduc câteva precizări. Da, Uniunea Europeană va aloca trei miliarde de euro către România din fondurile structurale nefolosite. Nu sunt bani «noi», în sensul că bugetul european nu a fost suplimentat, dar sunt bani care ar fi fost, probabil, pierduți din actualul ciclu bugetar 2014-2020 pentru că nu ar fi fost absorbiți.

Pe toți ne-au costat scump miliardele pe care le-am pierdut de la aderarea României la UE, din cauza incompetenței guvernanților și deficiențelor sistemice în a absorbi fonduri. Acum avem posibilitatea să recuperăm ceea ce am fi pierdut.

Teama de weekend, nu și de mall, și un virus H2O CITEȘTE ȘI Teama de weekend, nu și de mall, și un virus H2O

România nu mai trebuie să restituie, așa cum era prevăzut, aproximativ 490 de milioane de euro din prefinanțările anului 2019. Acești bani vor putea fi folosiți, așa cum am votat în Parlamentul European, în proiectele de combatere a crizei. Finanțarea acestor proiecte va fi completată de alte 2,5 miliarde de euro, fără cofinanțare din partea statului român. Iată, așadar, misterul celor trei miliarde de euro.

Pe lângă aceste sume, vor continua să sosească banii prevăzuți să fie alocați pentru diversele proiecte selectate, inclusiv circa 600 de milioane pentru prefinanțările din acest an, începând din această lună.

Va mai putea fi accesat și Fondul de solidaritate, al cărui domeniu de aplicabilitate a fost extins, ca răspuns la criza actuală, și al cărui volum a fost ridicat la 800 de milioane de euro.

Ce are de făcut Guvernul României? În primul rând, să meargă mai departe decât aceste trei miliarde de euro: să identifice toate proiectele care nu au șanse să fie realizate și să le treacă pe o listă de recuperare de fonduri. Am recunoaște, astfel, că aceste proiecte sunt un eșec și nu am mai bloca inutil fonduri. Uniunea Europeană ne va permite să folosim banii respectivi într-un mod mult mai ușor și să-i injectăm în economie și în sistemul de sănătate.

Apoi, Executivul trebuie să-și stabilească prioritățile, să le pună de acord cu Comisia Europeană și să sprijine investițiile de urgență pentru a răspunde necesităților medicale și dificultăților economice folosind toate fondurile transferate de la Bruxelles. Dacă nici acum, când dispunem de o flexibilitate mult mai mare, nu vom reuși să absorbim aceste fonduri, înseamnă că ne confruntăm cu o uriașă problemă de gestionare.

Sicriul cu sarmale și un like de singurătate CITEȘTE ȘI Sicriul cu sarmale și un like de singurătate

După noile reguli, Fondul European de Dezvoltare Regională poate fi folosit pentru a ajuta întreprinderile să reziste la șocurile financiare provocate de criza coronavirus. Prin Fondul Social European se pot susține, temporar, sistemele naționale în ceea ce privește reducerea timpului de lucru sau șomajul parțial, pentru a atenua impactul șocului. Prin ambele fonduri pot fi achiziționate echipamente medicale și de protecție ca să luptăm împotriva carențelor sanitare.

În fața acestei crize, Uniunea Europeană ne permite să avem o flexibilitate maximă, să folosim banii într-un mod mult mai direct, bani care erau altfel pierduți. Avem o șansă unică în această nenorocire: să reușim o absorbție de 100% a fondurilor europene și să injectăm bani nefolosiți în economia românească. Îmi doresc să nu ratăm această șansă!

Clotilde Armand este eurodeputat

viewscnt
Afla mai multe despre
armand
virus
europa