Liberalizarea pieței de gaze naturale produce mari emoții în societate, politicienii se întrec în schimburi de replici tăioase, iar oamenii simpli ajung să se teamă că cineva - "piața liberă" - le va "aspira" banii din portofele. Teama societății este firească în contextul în care tema liberalizării este abordată cel mai adesea în ton populist care, în loc să lămurească și să calmeze spiritele încinse, mai tare aruncă paie pe foc.
Adepții amânării liberalizării pieței de energie continuă să arate cât de mare este răul provocat buzunarului sărac al consumatorului casnic, uitând însă să precizeze și cât de mare este beneficiul adus conturilor bogate ale furnizorilor de energie. Vă propun să privim tema liberalizării pieței de gaze naturale și din altă perspectivă, mai puțin alarmistă și mai apropiată de realitate.
Liberalizarea cu începere de la 1 aprilie anul curent a prețului de producție a gazelor naturale este o evoluție pozitivă, în ton cu orientarea generală de integrare europeană și cu construcția societății de piață liberă, procese pe care ni le-am asumat și la care ne-am angajat voluntar. Mai mult, liberalizarea în piața de energie electrică poate fi un exemplu că eliminarea barierelor de stat nu a produs convulsii economice, nu a introdus blocaje în business, nu a condus la falimente generate de prețul energiei. Atât consumatorii comerciali și industriali, cât și consumatorii casnici au parcurs un proces firesc de educare și de adaptare la piața liberă. Piața liberă a energiei electrice a adus, printre altele, posibilitatea clientului de a-și alege "cel mai bun preț" și i-a oferit consumatorului șansa alegerii furnizorului de energie după bunul său plac.
Beneficii similare se vor regăsi odată cu liberalizarea deplină a pieței gazelor naturale. Mai ales că acest proces se produce într-un context internațional de piață extrem de favorabil: prețul mondial al țițeiului (și, implicit, cel al gazelor naturale) oscilează slab într-o plajă de cotații reduse, în pofida eforturilor petro-statelor lumii de a reduce producția globală, scumpind astfel petrolul și reducându-și astfel deficitele (sau sporindu-și profitul, unde e cazul). Riscul creșterii brutale și în termen scurt a prețului la țiței și gaze naturale este mic: istoria ne arată că, în timp ce căderea prețului petrolului se face brusc și în ecart masiv, revenirea acestuia se realizează lent, în salturi mici și în perioade lungi de timp.
Așadar, nimic din parcursul firesc al pieței nu aduce un risc crescut de inflație pentru buzunarul consumatorului casnic. Nimic, cu excepția poate a unor eventuale speculații de moment, pe fondul unor situații specifice care pot fi corectate și controlate imediat. S-a văzut, de altfel, în această iarnă, tendința unor speculații pe fondul căderilor masive de zăpadă, care nu au produs deloc majorări substanțiale ale costului energiei pentru populație, așa cum se invoca în mesaje alarmiste din spațiul public.
Să mai aducem în discuție un argument: liberalizarea deplină la gazele naturale vine în sprijinul producției autohtone, al industriei locale de explorare și exploatare de hidrocarburi (sectorul upstream, n.a.). Susținerea producției interne de gaze naturale (deci limitarea dependenței de importuri de la alți producători), precum și dezvoltarea acesteia prin derularea de proiecte de investiții în noi capacități de producție depind în foarte mare măsură de existența unui preț al energiei (aici, al gazelor naturale) rezultat din dinamica cerere-ofertă.
Altfel spus, cu cât mai liberă este lăsată balanța cerere-ofertă cu atât mai eficient se echilibrează prețurile în folosul tuturor actorilor din piață.
Dar inevitabilul s-a produs: piața "liberă" românească găsește un model propriu de adoptare a unui monopol, oricât de mare este contradicția în termeni!
Este extrem de îngrijorător semnalul transmis de către Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților prin adoptarea unor amendamente la OUG 64.2016 prin care, printre altele, se creează și se instituie un monopol privind activitatea piețelor centralizate, prin acordarea unei licențe unice de tranzacționare și prin eliminarea din piață a Bursei Române de Mărfuri, fapt neconform cu vreo reglementare europeană și, deci, nejustificabil prin "alinierea la cerințele UE". În orice societate de piață liberă, existența mai multor operatori nu poate fi decât în beneficiul pieței, creând concurență între aceștia și sporind astfel atractivitatea participării voluntare a operatorilor din piață la piețele centralizate.
Apoi, tranzacționarea întregii cantități de gaze naturale pe piețele centralizate aduce la pachet o interdicție: anulează astfel posibilitatea producătorilor de gaze naturale de a încheia contracte bilaterale negociate direct cu furnizorii și traderii de gaze sau cu clienții finali. Restricția totală de a încheia contracte bilaterale pe piața de gaze naturale nu există ca atare în alt stat membru al Uniunii Europene, obligațiile de tranzacționare centralizată a anumitor cantități/volume din piață (procente de 30-40%) fiind caracteristice - din câte știu - doar țărilor cu un grad foarte ridicat de dependență de o singură sursă externă de import. Or, România își ține consumul propriu în proporție de aproape 100% pe spatele producției interne.
Obligativitatea tranzacționării întregii producții interne de gaze naturale pe piața centralizată va afecta investițiile în sectorul upstream și va duce la blocarea proiectelor de explorare și de exploatare de gaze naturale, precum cele de la Marea Neagră. Practica internațională curentă arată că deciziile de investiții în astfel de proiecte caracterizate de angajamente financiare substanțiale depind de posibilitatea încheierii unor contracte bilaterale multi-anuale semnate chiar înainte de eventuala începere a producției.
Dezvoltarea de noi proiecte reprezintă un imperativ economic și de securitate energetică mai ales pentru România, amenințată de un declin naturale al producției de gaze naturale, fapt semnalat și în documentul de strategie energetică întocmit anul trecut de un grup larg de experți.
Experiența pieței de energie electrică, unde această obligație există încă din 2012, arată că nu au existat investiții în capacități de producție de energie electrice, cu excepția celor susținute prin ajutor de stat. În cazul de față (piața gazelor naturale), pârghia numită ajutor de stat nu există. Deci, obligativitatea tranzacționării întregii producții pe piața unică centralizată va limita accesul direct al clienților finali la sursele interne, acestora refuzându-li-se posibilitatea unor soluții personalizate raportate la nevoile lor de flexibilitate, așa cum ar exista în contractele bilaterale.
Cât privește transparența, operatorii activează pe piață cu respectarea cerințelor legale, transmițând datele contractuale instituțiilor abilitate, conform legii. Impunerea unei astfel de obligații generează un tratament discriminatoriu pentru producători în raport de alți participanți la piață (furnizori), care au dreptul de a încheia tranzacții bilaterale cu clienții finali, eliminând în același timp dreptul producătorilor de a-și vinde producția prin tranzacții intracomunitare sau export. Obligația impusă în sarcina producătorilor de gaze de a tranzacționa 100% din producția internă pe piața centralizată reprezintă și o barieră în calea exporturilor precum și o anulare a liberei circulații a mărfurilor în spațiul Uniunii Europene, iar aceasta duce la sporirea riscului ca România să fie vizată de un nou infringement din partea Comisiei Europene.
Cine se teme de plata unor amenzi uriașe? Toată lumea care contribuie la bugetul public și care vede cum se duc banii pe apa Sâmbetei. Dar cine se teme de liberalizarea pieței?
Daniel Apostol, secretar general ROPEPCA
