Din orice perspectivă am privi, scandalul „RCA pentru camioane” este unul în primul rând politic. Nu atât pentru că majoritatea personajelor implicate au legături directe sau indirecte cu politicul, nu doar pentru că membrii ASF sunt numiți politic și au simpatii în acest sens, ci în primul rând pentru că RCA nu este o asigurare.
Este o taxă impusă de statul român și dăruită spre colectare unor intermediari care practică și activități de asigurare. Pentru acest cadou, firmele intermediare plătesc comisioane folosite pentru întreținerea Autorității de Supraveghere Financiară. Iar Autoritatea se joacă, din când în când, de-a Dumnezeu și nu prea îi iese, ba, dimpotrivă provoacă mici Apocalipse, ca să citez un titlu de roman.
Dacă RCA nu era obligatoriu sau măcar dacă firmele de asigurare de la noi nu erau dependente de acest produs, nu se ajungea niciodată aici. Așa, miile de transportatori strânși cu tot cu obiectul muncii în Piața Victoriei au cucerit trei instituții - Parlament, Guvern și ASF - și, ca într-o veritabilă lovitură de stat, și-au impus fulgerător punctul de vedere.
În economiile de piață funcționale, chiar și în acelea cu “pungi unde trebuie intervenit”, cum crede Mișu Negrițoiu că este România, nu veți vedea niciodată oameni care să protesteze împotriva scumpirii portocalelor sau a biletelor la concert.
Nu prea iese lumea în stradă nici dacă se scumpește pâinea. Referitor strict la speța noastră, nu am văzut nici măcar foarte multe proteste ale transportatorilor împotriva scumpirii combustibilului. Altfel stau, însă, lucrurile atunci când cresc taxele, când Guvernul taie salariile bugetarilor, când statul nu plătește subvențiile fermierilor. Astfel de decizii scot lumea în stradă pentru că pur și simplu nu există alternativă pentru a le diminua efectele.
Sigur, nu suntem naivi să credem că toate organizațiile transportatorilor au ieșit în stradă pentru că s-a scumpit RCA. Cred, și există date suficiente care trimit spre această concluzie, că scumpirea RCA a fost pentru unii un excelent pretext pentru reglări de conturi politice sau de business. Partidele, oamenii de afaceri și serviciile nu cred că sunt departe de subiect, ba chiar sunt la vedere, pe ecranele televizoarelor. Chiar și așa, însă, pretextul acesta ar fi putut să nu existe.
Cum a început totul?
Cei care spun că prețurile au început să crească atunci când la conducerea ASF a venit, în mai 2014, Mișu Negrițoiu, au dreptate. Aceste creșteri de preț au fost chiar dorite de către președintele ASF, și spun asta bazându-mă pe declarații clare ale domniei sale în care afirma cu subiect și predicat că este nevoie de o majorare de tarife. Practic, primele câteva luni la ASF și le-a petrecut vorbind exclusiv despre reaorganizarea instituției, despre comisioanele brokerilor și despre nevoia de creștere a prețurilor.
Nu e clar nici acum ce vroia, de fapt, să transmită domnul președinte, dar e clar ce au înțeles firmele de asigurare. Într-o primă fază, au umblat la prețurile pentru tinerii șoferi sub 25 de ani, ale căror tarife au crescut cu 100-150% în câteva luni. A vuit presa, a făcut ASF studii, s-a făcut prim- ministrul Ponta că e îngrijorat, a simulat ceva și Parlamentul, au luat unii deputați câteva inițiative care nu aveau cum să fie votate, dar a trecut. Ar fi trebuit să fie un semnal.
Ce a înțeles, însă, ASF? A trecut, cu un exces de zel rar întâlnit în alte țări europene, la implementarea Solvency II, un set de reguli de solvabilitate extrem de dure a căror introducere au obligat chiar și societăți solide din Europa să își majoreze substanțial capitalurile sociale. Polonia, Austria, Slovacia au încercat să facă cumva să protejeze piața demarând negocieri cu organismele europene de reglementare.
Au făcut-o și alte țări, unele cerând chiar amânări. Nu a fost și cazul ASF care a ales varianta dură pentru a da, probabil, bine în fața Europei. O boală frecvent identificată la oamenii care iau decizii la noi.
Când s-au dezmeticit din calcule, firmele de asigurare, cu acționariat românesc sau străin, au realizat că, pentru a merge în același ritm, vor trebui să își majoreze capitalurile, adică să aducă bani de acasă, pentru că regula de bază a Solvency II este că trebuie să ai cu atât mai mult capital cu cât îți asumi mai multe riscuri, adică vinzi mai mult.
De aici până la o nouă rundă de majorări de preț a mai fost doar un pas. Au existat două tipuri de societăți: unele care au majorat prețul pur și simplu pentru a nu mai vinde și altele care au scumpit pentru a încerca să adune din profituri suma necesară majorării de capital.
A venit apoi următorul prag : falimentul Astra. Compania vindea la tarife mici, chiar și sub administrarea KPMG, iar simpla ei dispariție a făcut ca prețul minim pentru RCA (în fapt, singurul important) să crească automat cu încă 30-40%.
De aici au început și primele mesaje de nemulțumire venite dinspre firmele de transport. Tarifele ajunseseră deja de la maximum 3.000 de lei pentru un camion de 16 tone în 2014, la cel puțin 7000-8000 de lei către finalul lui 2015.
ASF a decis, din nefericire, să intervină prin mai multe norme care au dat peste cap piața, atât cât mai era. Fără să intrăm în detalii, unele firme de asigurare au fost indirect forțate să vândă pentru a își menține licența în timp ce altele au rămas blocate pe un anumit palier de preț pentru că nu puteau explica ASF o modificare.
Astfel s-a ajuns ca actualul lider al pieței să fie acolo mai mult fără voia lui, lucru care se vede din problemele pe care le are cu plata daunelor.
În 2016 a intrat în faliment și Carpatica Asig.
Cu Euroins scoasă din joc de problemele de solvabilitate și cu City Insurance în prag de faliment, piața a mai rămas să se împartă între 3-4 jucători. Iar aceștia au făcut ce se face pe o astfel de piață. Adică au majorat iar tarifele.
Într-o ultimă fază, ASF a revenit la prima obsesie din perioada Negrițoiu și a încercat să convingă companiile să diminueze comisioanele brokerilor reușind doar să își pună în cap și intermediarii.
Și pentru a termina treaba ASF, de reglementator peste reglementări, Guvernul a venit cu o Ordonanță care are toate șansele să genereze anomalii fără precedent. Executivul, după cum știm, a decis să fie staibilit un preț de referință pentru RCA.
În acest moment, așadar, avem un ASF care este urât sincer de clienți și de brokeri nefiind chiar iubit de firmele de asigurare. Și mai avem la conducerea ASF, să o spunem drept, pe cineva susținut de personaje politice care acum nu mai au acces la putere.
Tot de cealaltă parte a baricadei se situează și cei ale căror afaceri au avut de suferit în perioada Negrițoiu, oameni cu bani și influență politică. Mai mult decât atât, Consiliul ASF este chiar mai puțin “unit” decât era la începutul mandatului lui Negrițoiu.
Declarația belicoasă a lui Mircea Ursache, potrivit căreia cine a greșit trebuie să plătească pe altarul RCA este elocventă în acest sens. Se mai întâmplă, acolo, ca și alți oameni să aibă opinii diferite deși nu o spun public. Pentru majoritatea, scaunul este cel care contează.
În aceste condiții, argumentul potrivit căruia ASF a luat măsurile pe care le-a luat pentru a curăța piața, adică pentru a face bine, folosit de președintele Mișu Negrițoiu excesiv de des, e greu de crezut, chiar dacă este real.
Ușor de crezut este însă faptul că, în 2014, doar 0,1% din camioane plăteau peste 20.000 de lei pentru RCA, în timp ce acum aproape 10% dau această sumă. Peste 50% plătesc între 8.000 și 12.000 de lei, adică un preț de cel puțin trei ori mai mare ca în 2014.
În ceasul al doisprezecelea, ASF face ce a facut și până acum. Se pripește și promite, cu același avânt, patronilor de camioane, tarife fixe cum nu au visat.
Uită , însă, că șoferul de Logan, cel care va achita nota de plată pentru reducerile acordate transportatorilor, plătește astăzi RCA de două ori mai scump decât la începutul lui 2015.
Sigur, nu toți românii sunt membrii de partid, așa cum sunt doi dintre liderii transportatorilor, nu toți sunt reprezentați masiv în Parlament așa cum este cazul firmelor de transport care au ca patroni deputați sau senatori, nu toți au la degetul mic mii de oameni, dar toți pot pune presiune, la un moment dat, într-un fel sau altul. Și atunci ce vor mai face Guvernul și ASF?
