- Mi-a fugit bucătarul, mi s-a plâns la telefon prietenul meu director de hotel all inclusive din sudul litoralului. Mi l-am imaginat pe bucătar îmbrăcat în alb și cu scufia specifică, precum un turn de hârtie, cu o oală de sarmale într-o mână și cu polonicul în alta, cum sare pe fereastra hotelului și-o rupe la fugă pe buza mării, ca o mireasă dintr-un film romantic.
- Când?
- Azi noapte, pe la 5 dimineața.
Îl știam pe directorul de hotel mai reținut la cheltuieli și m-am gândit că bucătarul n-a mai suportat salariul mic.
- Nuuuuu. Avea 1.700 de euro pe lună... M-a lăsat acum, în vârf de sezon, când am hotelul full de turiști...
L-am liniștit ca pe un mire părăsit, pendulând între "las', că se întoarce el" și "dă-l în mă-sa, că e lumea plină de bucătari". Dar tristețea prietenului meu n-avea leac.
- Nu e chiar așa de plină, a suspinat el. La noi, în România, găsești foarte greu bucătari de all inclusive.
VEZI AICI NOILE CONFESIUNI ALE DIRECTORULUI - FAMILIA TRADIȚIONALĂ LA MARE ȘI SEX ÎN PISCINĂ
Se vedea că nu prea mă pricep, pentru că eu credeam că toți bucătarii sunt doar de două feluri, ca mâncarea: buni și proști. Dar gândeam subțire.
- Nu e așa. Bucătarul de all inclusive e special, pentru că trebuie să facă mâncarea altfel decât cel obișnuit: multă și gustoasă, dar ieftină!
- Lasă, că rezolvi tu, l-am încurajat de formă, doar ca să închid discuția, deși începusem să pricep amploarea dezastrului.
- O să mă aducă în sapă de lemn ăștia, mi s-a plâns cu glas resemnat.
După discuție, lumea mea se schimbase. Parcă altfel mă uitam la mâncarea din farfurie la restaurant, întrebându-mă cum s-o fi simțit bucătarul în ziua aia și dacă o fi sau nu mulțumit de cât câștigă. Dacă tocmai s-a certat cu directorul și își varsă nervii în ciorba mea? Dacă l-a părăsit nevasta și l-a anunțat tocmai când îmi pregătea mie peștele? Mă uitam în ochii goi ai chefalului la grătar și nu reușeam să citesc în ei nimic. M-am ridicat de la masă fără să mai cer desert și am plecat spre hotelul meu.
Am recunoscut-o instantaneu și de la distanță. Poza, lipită pe ușa hotelului, o înfățișa tânără, cu umerii goi și privire ademenitoare pe sub bretonul tapat după modelul CC Catch, specific anilor '80. Uite-o pe Marina Scupra, aproape că am strigat, dar oamenii din jur au trecut mai departe indiferenți. Nu știu nicio melodie de-a Marinei Scupra, n-am admirat-o în niciun concert și nu-mi explic de ce i-am reținut numele. Uit nume de cărți sau filme care mi-au plăcut, le uit acțiunile, dar știu cum arată Marina Scupra. Iar cazul nu e unic. Acum un an sau doi treceam cu mașina pe lângă Biserica Luterană și mi-a ieșit în față un personaj ciudat, scund, cu fes și barbă lungă, ducând în lesă doi setteri. "1Q Sapro", am șoptit, și m-am mirat singur cum de-l recunosc așa de repede pe unul pe care nu l-am auzit niciodată cântând. Altă dată, când am dat nas în nas la o recepție cu Mihai Constantinescu și l-am recunoscut pe loc, așa, îmbătrânit, nu m-am mirat. Lui îi fredonasem melodiile în copilărie. Când mi-a tăiat calea cu tava cu mâncare în brațe, era să leșin de emoție. "Uite-l", mi-am zis agitat, iar de pe platou mi-a căzut bucata de purceluș la rotisor pentru care stătusem la coadă zece minute.
La o altă coadă, dar mult mai lungă, am stat la trei săptămâni după "întâlnirea" cu Marina Scupra, când am plecat din nou la mare. Atâta lume încerca să meargă în sudul litoralului weekend-ul trecut încât m-am gândit la prietenul meu cu hotel all inclusive și m-am întrebat cum face față fără bucătar puhoiului de turiști. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat.
- Am angajat în locul lui un... om, un nene, că bucătar nu pot să-i spun.
- Nu se pricepe?
- Deloc. Ăsta o să mă aducă în sapă de lemn. Știi câte ingrediente pune în mâncare? O grămadă!, mi s-a plâns directorul de hotel, după care, mișcat probabil de atâta empatie din partea mea, m-a invitat la cină.
Era frumos la terasă la el. Toate mesele erau ocupate, iar pe scenă, un tip slab, cu ochelari groși, cânta ceva gen anii '80, probabil din repertoriul Marinei Scupra, iar două dansatoare supraponderale se chinuiau să țină ritmul. Un ospătar mi-a adus apă, dar a uitat paharul. Apoi a scăpat o farfurie pe jos și a zâmbit trist în timp ce strângea cioburile. Am aflat ulterior că "spargerile" li se rețin din salariu.
- Ospătarii buni, oamenii serioși de peste 35 de ani, nu mai vin să lucreze pe litoral, pentru că au plecat de multă vreme în hotelurile sau restaurantele din străinătate ori pe vasele de croazieră, mi-a explicat directorul. Deja au alte pretenții, alte standarde, și nu mai vin să lucreze aici. Nu mai vin nici studenții, care au parfumuri în cap. Vor în cel mai rău caz la recepție, dar fără să știe vreun bob de meserie.
Tipul de pe scenă, cu cămașă cu mânecă lungă, transpira abundent, luând în piept toate cele 30 și ceva de grade de la malul mării. Directorul mi-a povestit mai departe:
- E o criză maximă de ospătari care să știe să servească la masă și să nu verse mâncarea pe tine, iar cei care ajung să muncească la mare sunt copii din zonele sărace ale României. Vin și ei să lucreze pe vară, dar nu foarte mult, pentru că nu rezistă mai mult de o lună. După primul salariu pleacă, nemulțumiți de câți bani câștigă. Normal că li se opresc bani din salariu, pentru că sunt neîndemânatici și sparg farfurii, și atunci își fac bagajele și pleacă peste noapte. Fug. Ieri, după ce au luat salariul, au plecat cinci.
- Și pleacă așa, fără să spună nimic sau să lase un bilet, ceva?
- Pleacă pe furiș, ca bucătarul. Orele de fugă sunt între 4 și 6 dimineața, când e vigilența mai mică la recepție.
Amintindu-și de bucătar, prietenul meu a devenit nostalgic. Și-a aprins o țigară și a continuat pe un ton visător:
- Eu știu, atunci când vine un val de copii din ăștia ca să se angajeze la mine, că undeva, la alt hotel, s-au dat salariile.
Mi-a povestit că un ospătar la mare are un salariu net de 1.400-1.700 de lei, iar la all inclusive, unde ai nevoie doar de picoli, câștigă în jur de 1.200 de lei pe lună. Nu le iese niciun ban în plus, dar au cazare și masă asigurate.
Cameristele câștigă ceva mai mult, cam 1.400 de lei pe lună, iar cele care iau camere suplimentare ajung la mai mult. Cameristele care vin din alte județe rezistă mai mult în hotel, dar cele din zonă schimbă des locul de muncă.
- Sunt multe cameriste care locuiesc în Mangalia și merg seara cu aceleași microbuze spre casă. Acolo, în microbuz, se întâlnesc cu alte cameriste de la alte hoteluri și ce crezi că fac tot drumul?
- Ce?
- Bârfesc! "Tu cât câștigi?" Da' cât muncești, da' câte camere ai?" Și atunci pleacă la alții. Eu am găsit rezolvare și le-am luat un microbuz special pentru ele, care să le ducă și să le aducă, și atunci nu mai au contact cu celelalte.
Îmi venea să râd, dar prietenul meu era mult prea serios. Se pare că problemele cu iz social sunt complicate pe litoral.
- Vorbesc între ei, e un fel de conspirație a ospătarilor, mi-a mai spus directorul. "Tu cât câștigi?" "Așa de mult îți dă? Las', că cer și eu!" "Tu de ce ești așa de fraier? De ce stai pe banii ăia?', și uite-așa pleacă pe la alte hoteluri.
Tipul cu ochelari de pe scenă cânta mai departe muzică ușoară. Cele două grăsuțe nu reușeau să ridice oamenii de la mese. Într-un colț, un picol și o picoliță păreau a-și reproșa ceva. Directorul mi-a făcut din cap spre ei:
- Ce nu ți-a spus nimeni e cum se cuplează între ei angajații din hotelurile de la mare...
- Păi se cuplează?
- Vai de mine!
- Deci geme hotelul de iubirea lor.
- Nu geme, nene! Rage! Povești de dragoste ca-n telenovele. Însurați, ne-nsurați... Bucătarul de la micul dejun e încurcat cu o cameristă, ajutorul de bucătar de la bucătăria mare, cu o altă cameristă, barmanul cu o cameristă, picolii cu picolițele... E atmosferă de tabără aici. Cel mai mare succes îl au bucătarii.
- Și cum se explică?
- Sunt partide. Oameni serioși care vin cu mâncare acasă.
Nu mă gândisem niciodată la un bucătar ca la un tip sexy, cu priză la femei.
- Chiar așa mare e romantismul aici?
- Pe cuvântul meu! Mai mult de jumătate din angajații unui hotel de la mare sunt combinați între ei. Problema e că, din clipa în care se formează perechi, încep și dramele sentimentale. "De ce te-ai uitat la aia, de ce-ai vorbit cu ea?" DJ-ul a ajuns aici cu prietena lui, care s-a angajat și ea la noi. În ziua de salariu a venit o picoliță nouă, tinerică, frumușică, inimă zburdalnică. Iar seara unde crezi că s-a dus? Hop, pe scenă lângă DJ. L-a văzut gagica lui și, cum a luat banul în buzunar, la salariu, a ras ceva băutură, s-a certat cu ăsta și a plecat acasă. Era picoliță. Bine, spărgea la farfurii grupa mare.
- Le spărgea de nervi?
- Le spărgea de nepricepută.
- Sparg multe farfurii angajații?
- Le sparg pe toate. Nu termin sezonul cu farfuriile cu care l-am început. Picolii sparg în draci farfurii. Media e de o farfurie pe zi spartă de un picol. Mai sparg scrumiere, boluri... Dar specia cea mai periclitată sunt lingurițele. Sunt micuțe, drăguțe și le poți lua ușor. Lingurițele din seturile pe care le-am luat anul ăsta sunt foarte frumoase și au mare succes la turiști. Mi-au dispărut 300 de lingurițe în ultimele trei săptămâni, de când le-am cumpărat. Nu prea mai am lingurițe, sunt o specie pe cale de dispariție.
Ochelaristul s-a pornit să cânte "Brașoveanca" și oamenii s-au ridicat, ca împinși de arcuri, la dans. Chelnerul a adus un salam de biscuiți, pentru că îi spusesem că nu-mi e foame. Îl mințisem, dar mă temeam ca "nenea" de la bucătărie să nu fi avut o zi proastă.
- E bun ăsta, am zis ronțăind din salamul de biscuiți.
- Păi cum să nu fie bun, mi-a răspuns supărat directorul. Pun ăștia în el o grămadă de ingrediente. O să mă aducă în sapă de lemn cu prăjiturile și cu carnea, că le fac bune și se consumă în draci. Diferența dintre all inclusivul românesc și cel bulgăresc e cantitatea de carne care se gătește. La noi nu se ating de salate, dar dacă nu faci salate, nu poți să ai multe feluri de produse.
- Mănâncă mult turiștii?
- Vai de mine! Vai de mine! Farfuriile, uite-așa pleacă cu ele, a zis îngrozit directorul și a făcut cu mâna o cupolă amplă deasupra mesei.
- Pline?
- Cocoașă!
- O să ajungi în sapă de lemn, am glumit eu.
- Nu râde, că e jale. Când avem schimb de serie și vin turiștii noi, trebuie să facem cu 30% mai multă mâncare. Mănâncă în ziua aia foarte mult din toate. De fapt, nici măcar nu mănâncă, ci doar își pun în farfurie. A doua zi, cam tot așa, după care începe să scadă.
- Și ce mănâncă cel mai mult?
- Cele mai căutate mâncăruri sunt grătarele: porc, apoi aripioare picante și micii. În primele zece locuri în top sunt cărnurile, urmate de cașcavalul pane.
- Fructe mănâncă?
- Deloc. Doar pepene. Dar mânâncă în schimb prăjituri. Dacă bere beau doar bărbații, prăjituri mănâncă toată lumea, femei, bărbați și copii.
- De băut, beau mult?
- Paradoxal, nu. Maximum o jumătate de litru de bere de persoană pe zi.
- Dar n-ai făcut așa, un calcul, cam cât mănâncă într-o zi în total?
- Cu tot cu prăjituri și pepene își pun în farfurie, în total la cele trei mese pe zi, plus gustările, peste trei kilograme de mâncare, dar consumă mai puțin de jumătate.
- Enorm, m-am mirat eu, dar cantitatea mi s-a părut mult exagerată.
- Bă, mănâncă de rup, de zici că au mațe și pe picioare!
- Sapă de lemn scrie pe tine, i-am zis din nou, împrumutându-i expresia.
- Vai de capul meu. Fii atent ce se mai consumă în draci: șervețele. Era un copil care și-a luat suc roșu și turna ușor, ușor, ca să vadă cum trage sucul șervețelul.
- Jale, am zis, încercând să empatizez cu el.
- Apoi știi ce a făcut?
- Îngrozește-mă!
- Apoi a luat suc galben!
Cântărețul transpirase ca Gabriel Cotabiță în vremurile bune, la Mamaia, dar nu-și ridica deloc mânecile cămășii. Oamenii făcuseră o horă.
- Le place, am zis eu.
- Muzica modernă o ascultă fără interes, muzica de petrecere le place, iar muzica populară îi scoală de pe scaun.
- Dar pe cântărețul ăsta de unde l-ai luat?
- Nu e cântăreț de meserie, ci DJ. Strânge bani ca să-și cumpere boxe șmechere. La vreo zece zile după ce l-am adus mi-a zis: "Șefu, dar eu știu să și cânt". I-am zis: "Ia cântă, mă!" Cânta puțin mai bine decât mine, dar decât să mai dau banii și pe formație, l-am lăsat pe el să întrețină atmosfera.
DJ-ul cântăreț, slab, cu cămașa prea lungă și prea largă, cu blugii ieftini și ochelari cu multe dioptrii, părea o fantomă aruncată pe scenă.
- Uitându-mă la el, ca prezență scenică, nu-mi place, mi-a mărturisit directorul. I-am luat cămăși, că era vai de mama lui. I-am zis să poarte mânecă lungă, ca să aibă prezență scenică. Nu poți să vii în tricou în fața oamenilor. Pantaloni nu i-am luat și umblă cu blugii ăia nenorociți. Dar o să-i iau și pantaloni când mai am drum prin Mangalia.
Între timp, cântărețul trecuse la ceva sensibil, de suflet:
"Ce seară minunată
Mai spune-mi iubito o dată
Mai spune-mi că ești frumoasă
Și că-mi vei fi mireasă"
Picolul și picolița se împăcaseră, pentru că dansau blues printre mese. În curtea hotelului plutea iubirea, iar oamenii de la mese căpătaseră un aer visător.
- Dar să știi că nu cântă rău, am rupt eu vraja melodiei.
- Acum, într-adevăr, cântă mai bine. De când l-a părăsit iubita pune mai mult suflet, pentru că suferă. Aceste relații interumane fac bine pentru atmosferă, dar fac foarte rău pentru productivitatea în muncă.
Cu gândul la relațiile interumane, am mai stat puțin și am luat-o din loc. Aproape de miezul nopții, hotelul se pregătea de somn. Doar la câteva ferestre se vedea lumină, dar nicăieri, de pe niciun balcon, nimeni nu privea marea. În parcarea din fața intrării în hotel, patru tipi pe la 19-20 de ani, cu figuri de șmecherași săraci, își dădeau coate.
- Hai, mă, intră tu primul. Poate ne dă și un avans.
Atunci am știut că la unul dintre hotelurile din zonă fusese zi de salariu.
