Investitorii cer randamente tot mai ridicate pentru a împrumuta statul român. Dobânzile la împrumuturile de până la 1 an au crescut de 3-6 ori în ultimele 12 luni, ca urmare a creșterii accelerate a inflației. Datoria pe termen lung este de asemenea mult mai scump de finanțat, în condițiile în care România s-a detașat în Top-ul țărilor din Europa Centrală și de Est plătind cele mai ridicate dobânzi. Datoria pe 5 și 10 ani poartă randamente mai mari chiar și decât cele ale Serbiei, țară mai îndatorată decât România, poziționată de agențiile de rating în categoria junk, dar cu o evoluție macroeconomică mai bună în ultima perioadă.
Unui guvern cu deficite publice ridicate îi convine o inflație mai mare pentru a rezolva calculul contabil al bugetului, în condițiile în care cheltuielile sunt fixate nominal, în timp ce încasările sunt la valori actualizate cu inflația, deci cu încasări nominale din taxe mai mari. Cu alte cuvinte, inflația e benefică bugetului de stat strâmtorat, pentru că Produsul Intern Brut din care încasează e mai mare nominal, dar nu și real, astfel că promisiunile de plată sunt erodate în termeni de putere de cumpărare. Situația nu convine deloc cetățenilor, inclusiv celor angajați la stat, dar aceasta este altă discuție.
Există și un revers al medaliei. O inflație ridicată trebuie compensată pentru cei care te împrumută prin dobânzi mai mari. Piața merge singură către creșterea dobânzilor, iar politica monetară nu poate să rămână inertă dacă banca centrală nu acceptă deprecieri substanțiale ale monedei.
În România, situația din punct de vedere a dobânzilor și inflației e cea mai proastă din UE în momentul de față și a început să intre în zona balcanică. Nu numai că datele sunt mai rele decât cele din Croația, cel mai nou membru al Uniunii, dar au evoluat și sub cele ale Serbiei, momentan doar țară candidată.
Randamentele titlurilor de stat cu scadența la 10 ani și estimările Erste pentru evoluția până la finele anului.
Rata anuală a inflației a ajuns de la un nivel apropiat de 0 la începutul anului 2017 la 5,4% în luna mai din acest an, mult peste ținta BNR de 2,5% +/- 1 punct procentual, depășind cu mult prognozele anterioare ale băncii centrale, cât și pe cea curentă. Cu alte cuvinte, 100 de lei din luna mai a anului trecut mai valora în mod real în mai anul curent 94,6 lei.
Rata medie a inflației în regiunea Europei Centrale și de Est. Estimări Erste
Dobânzile au crescut și ele, prima oară în piața interbancară (ROBOR la 3 luni a crescut de la 0,9% la 3,4%), apoi și la dobânda de politică monetară a Băncii Naționale a României, de la 1,75% la finele anului trecut la 2,5%.
Investitorii în titluri de stat – bănci, fonduri de pensii și alți investitori instituționali – au cerut ca statul să plătească dobânzi mai mari pentru a împrumuta sume noi – necesare finanțării deficitului de 3% din PIB, la limita permisă de tratatele europene -, dar și pentru a refinanța datoria ajunsă la scadență.
Sursa date: BNR
Astfel, dacă în iulie 2017 obligațiunile la 6 luni întorceau finanțatorilor un randament de 0,53%, acesta a crescut la 3,3% pe piața secundară. Pentru împrumuturile pe un an, randamentul a sărit de la 0,8% la 3,4%, în timp ce pentru scadența la 3 ani este aproape triplu, de la 1,4% la 4,3%.
Scadențele de 5 și 10 ani, care arată, în principu, așteptările investitorilor față de economie, mai ales la capitolul inflație și riscuri, au venit și ele cu randamente mai mari. Obligațiunile pe 5 ani aproape că și-au dublat randamentul, de la 2,6% la 4,7%, în timp ce randamentul titlurilor pe 10 ani a crescut cu mai bine de 1 punct procentual, de la 4% la 5,1%.
Îngrijorătoare este mai ales evoluția în raport cu țările din regiune, care au suferit creșteri mai puțin intense ale dobânzilor.
Mai mult, România se împrumută la maturități lungi mai scump decât Serbia. Țara vecină este cotată cu două trepte sub poziția investment grade de către agențiile de rating, în timp ce România se află pe prima treaptă de la coadă în categoria țărilor considerate bune pentru investiții.
Serbia plătește sub 4% pe an pentru împrumuturile pe 5 ani și 4,9% pentru cele pe 10 ani, substanțial sub dobânda plătită de statul român.
Cele două țări vin cu o poveste macroeconomică diferită. În timp ce Serbia își reduce agresiv datoria publică (peste 13 pp între 2016 și 2018, la 59%), pe fondul unui excedent bugetar, România are o evoluție mai slabă la acest capitol (-1,8 pp la 35,6%), pe baza estimărilor Erste.
Evoluția deficitului bugetar în regiune, potrivit Erste
De asemenea, România e pe o tendință de creștere a dobânzilor, în timp ce Banca centrală a Serbiei e într-un ciclu de scădere a dobânzii cheie (de la 3,75% în toamna anului trecut la 3% în prezent), pe fondul intrărilor de valută și a inflației mici (2,1%, față de ținta de 3%), Banca Națională a României se confruntă cu o inflație ridicată și vinde valută pentru a ține cursul constant să nu crească inflația (prognozată a fi cea mai ridicată din regiune), ceea ce duce la dobânzi mai mari în piață.
Dobânda cheie în Europa și prognoza Erste
Trezoreria are deja probleme cu prețul din piață în acest an și a luat mai puțini bani decât țintea, împrumutând sub 40% din planul de finanțare la jumătatea anului. Luni, problemele au fost confirmate de licitația pentru titluri la 11 luni, în care a încercat să atragă 300 de milioane de lei, dar a primit oferte de doar 211 milioane, din care a acceptat doar 176 de milioane, în condițiile unui randament de 3,5%, cu circa 5 puncte de bază peste cel din piața secundară.
Dobânzile la împrumuturile de stat sunt afectat de vânzările de titluri ale investitorilor străini, care reduc expunerile mai ales în situații precum cele de adversitate față de piețele emergente, cum am experimentat recent. În contradicție cu evoluția pieței, guvernatorul Mugur Isărescu a explicat, la ultimul briefing de presă de după ședința de politică monetară, că luna trecută au fost mai multe intrări de portofoliu decât ieșiri, explicând, astfel, relativa stabilitate a leului, în contextul în care monedele din regiune s-au depreciat cu 1-2,5%.
Pe de altă parte, analiștii bancari au explicat stabilitatea leului prin vânzările de rezervă valutară, care au dus și la diminuarea lichidității și la creșterea ratelor de dobândă.
