Mii de filmări ale testelor nucleare realizate de SUA după cel de-al Doilea Război Mondial au fost digitalizate și vor putea fi văzute de publicul larg, primele videoclipuri declasificate fiind deja disponibile pe internet.
Timp de aproximativ 20 de ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 1945-1962, SUA au efectuat 210 de teste nucleare atmosferice, care au fost filmate din unghiuri multiple. Se estimează că au fost realizate 10.000 de filmări, fizicienii americani de la Laboratorul Național Lawrence Livermore (LLNL) reușind până în prezent să localizeze peste două treimi din ele.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Până acum, 4.200 de filme au fost scanate, însă doar 750 au fost declasificate, a anunțat LLNL. O primă serie de 63 de videoclipuri este disponibilă pe canalul de YouTube al Laboratorului.
Fizicianul Greg Spriggs, șeful echipei care se ocupă de proiect, spune că filmele începuseră deja să se descompună.
"Indiferent cât de bine încerci să păstrezi un film, acesta se va descompune, pentru că este material organic. Am început acest proiect la timp ca să putem salva informațiile", a declarat Spriggs.
Potrivit fizicianului, LLNL va avea nevoie de încă doi ani să scaneze restul filmelor, iar analiza și declasificarea acestora ar putea dura și mai mult. Spriggs și echipa lui au analizat doar 400-500 de filme până în prezent, concluzia analizelor fiind că datele inițiale conțin foarte multe inexactități.
"Sperăm să nu fim nevoiți să mai folosim vreodată o armă nucleară. Cred că dacă reușim să arătăm forța acestor arme și cât de multă distrugere pot aduce, oamenii vor fi reticenți în a le folosi", a adăugat Spriggs.