Scăderea prețului petrolului din cea de-a doua jumătate a anului trecut are multiple cauze: de la anticipațiile eronate referitoare la ritmul de creștere economică la nivel global (și implicit a cererii de țiței), la factorii geopolitici (conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina) până la politicile monetare laxe ale principalelor bănci centrale.
Un element atrage însă atenția, element care explică de altfel și politica non-intervenționistă a cartelului principalelor state exportatoare de petrol (OPEC): evoluția producției de țiței la nivel global.
O analiză a acestei evoluții pe ultimi trei ani făcută de Oilprice.com, pe baza datelor Agenției Internaționale pentru Energie, arată că producția de țiței a fost relativ constantă în cea mai mare parte din 2012 și 2013, însă că la finalul lui 2013 ea a decolat, majorându-se cu mai mult de 3 milioane de barili pe zi peste media din 2012 și 2013. În decembrie 2014 producția la nivel global era de 79,3 milioane de barili pe zi, cu aproape 4 milioane de barili mai mare decât minimul de 75,5 milioane barili pe zi înregistrat în septembrie 2012.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Producția SUA s-a majorat peste nivelul de creștere al producției globale
Interesant este că în timp ce producția de petrol la nivel global s-a majorat cu 3 milioane de barili pe zi, producția primilor 10 jucători de pe piață s-a mărit într-un ritm dublu, la 6 milioane de barili pe zi.
Cel mai mare producător care și-a majorat oferta de petrol a fost SUA, care și-a mărit producția cu peste 3,2 milioane de barili pe zi, urmat la distanță de Irak (cu un milion de barili pe zi) și Canada (cu 500 de mii de barili pe zi).
La nivelul continentelor, America de Nord conduce detașat (cu o creștere a producției de aproximativ 3,5 milioane de barili pe zi), urmată de Eurasia (Rusia și statele din vecinătate - cu 500 de mii de barili pe zi).
Iranul: marele pierzător
Dacă s-ar exclude primii zece mari producători de țiței la nivel global, producția de petrol s-ar diminua cu 3,1 milioane de barili pe zi.
În ceea ce privește marii pierzători, și aici există unul detașat: Iranul, care în urma sancțiunilor impuse de Occident, și-a diminuat producția cu peste 700 de mii de barili pe zi. Iranul este urmat în acest top de alte state cu diverse probleme, precum Mexicul și Libia.
Această majorare a producției, de care este responsabilă în primul rând evoluția tehnologiei de șist din Statele Unite, a avut “ghinionul” de a se suprapune peste o evoluție letargică a creșterii economice la nivel global, implicit pe o evoluție sub așteptări a cererii de petrol.
