OMV Petrom și-a păstrat constantă producția de petrol, salvând activitatea de upstream a grupului OMV

OMV Petrom și-a păstrat constantă producția de petrol, salvând activitatea de upstream a grupului OMV
scris 21 oct 2016

OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, a realizat o producție de hidrocarburi constantă în trimestrul al treilea an acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, 174.000 de barili echivalent petrol pe zi, contribuind obținerea unor rezultate pozitive la nivelul diviziei de Upstream a întregului grup OMV.

Dacă producția OMV Petrom s-a micșorat în cel de-al treilea trimestru doar cu 3.000 de barili pe zi, cea a întregului grup OMV s-a redus cu 15.000 de barili pe zi, de la 316.000 de barili pe zi la 301.000 de barili pe zi. OMV Petrom este responsabilă pentru producția a 57,8% din petrolul extras de grupul OMV.

Urmărește-ne și pe Google News

Producția OMV Petrom din trimestrul al treilea al acestui an este identică cu cea din trimestrul al treilea al anului trecut, find cu 2.000 de barili pe zi mai redusă decât cea din trimestrul al patrulea 2015, cu o mie de barili pe zi decât cea din primul trimestru al acestui an și cu 3.000 mai mică decât cea din trimestrul al doilea.

Și la nivelul întregului grup, producția din trimestrul al doilea a fost una mai ridicată, de 316.000 de barili de petrol pe zi, ceea ce a făcut ca vânzările din trimestrul al treilea, în care a fost comercializată producția din trimestrul al doilea, să se majoreze cu 4%, în pofida micșorării producției cu 5%, în special a celei din zăcămintele norvegiene operate de OMV, se precizează într-un comunicat al grupului OMV.

Microsoft a obținut rezultate peste așteptări în primul trimestru fiscal; acțiunile au urcat la un nivel record CITEȘTE ȘI Microsoft a obținut rezultate peste așteptări în primul trimestru fiscal; acțiunile au urcat la un nivel record

După ieșirea din revizii a rafinăriilor grupului, revizii efectuate în trimestrul al doilea, rata de utilizare a acestora a ajuns la 97%. Indicatorul marjei de rafinare s-a înjumătățit însă față de cel din trimestrul al treilea al anului trecut, ea reducându-se progresiv, de la 7,84 dolari pe baril în trimestrul al treilea 2015, la 5,9 dolari pe baril în trimestrul al patrulea 2015, apoi la 5,08 în primul trimestru al acestui an. Pe al doilea trimestru OMV a avut o marjă de rafinare de 4,67 dolari pe baril, pentru ca în trimestrul al treilea aceasta să ajungă la 3,69 dolari pe baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
productie
rezultate
petrol
gaze
hidrocarburi