Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a redus tarifele de distribuție percepute de la 1 iulie de principalii actori de pe piață, Distrigaz Sud Rețele (companie membră a grupului Engie) și Delgaz Grid (companie membră a grupului E.On), ceea ce va conduce la o reducere a facturilor pe partea de distribuție cu aproximativ 1,5 lei/MWh în cazul clienților primei companii, respectiv cu 0,2 lei/MWh în cazul clienților firmei germane. Reducerea va fi aceeași indiferent de furnizorul ales de consumatorii casnici în urma liberalizării pieței, deși se va aplica și pentru cei care renunță la serviciile de furnizare ale Engie sau E.ON, fiind vorba de un tarif unic stabilit de ANRE.
Astfel, ANRE a decis reducerea tarifului de distribuție perceput de Distrigaz Sud pentru consumatorii cu un consum anual mai mic de 2.800 MWh (aproximativ 99% dintre consumatorii casnici) de la 31,49 lei/MWh la 30,24 lei/MWh. Rezultă o reducere de 1,25 lei/MWh, fără TVA, sau 1,48 lei/MWh cu TVA inclus.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cu alte cuvinte, prețurile finale din ofertele de pe comparatorul ANRE, vor fi mai reduse în zonele în care distribuitor este Distrigaz Sud cu 1,25 lei/MWh. În cazul ofertei Engie, de exemplu, prețul final nu va mai fi de 125,17 lei/MWh (fără TVA), ci de 123,92 lei/MWh (fără TVA) sau 147,46 lei (cu TVA).
Similar, în cazul ofertei AIK Energy România, oferta din regiunea unde Distrigaz Sud este distribuitor, inclusiv București, nu va mai fi de 112,49 lei/MWh, ci de 111,24 lei/MWh (fără TVA) sau de 132,27 lei/MWh (cu TVA). Și ofertele Nova Power &Gas sau Tinmar Energy, de exemplu, vor fi mai reduse, de 119,24 lei/MWh (141,9 lei cu TVA), respectiv 119,64 leiMWh (142,37 lei/MWh cu TVA)
În cazul clienților Delgaz Grid, reducerea este una mai mică, tariful de distribuție fiind scăzut de la 30,27 lei/MWh la 30,1 lei/MWh. Rezultă o reducere de 0,17 lei/MWh fără TVA sau de 0,2 lei/MWh cu TVA inclus.
CITEȘTE ȘI FOTO Curățenia băii 2.0 - cele mai inovative soluții pentru curățenie în baie la superlativValorile noilor oferte făcute de furnizori, postate pe site-ul ANRE, vor suferi de asemenea modificări. Astfel, oferta tip a furnizorului dominant în respectiva zonă, E.On, nu va mai fi de 134,78 lei/MWh (fără TVA), ci de 134,61 lei/MWh sau 160,18 lei/MWh (cu TVA).
Similar, vor scădea și prețurile oferite de ceilalți furnizori în zonă. AIK Energy, exemplu, va oferi un preț final de 111,1 lei/MWh (fără TVA) sau 132, lei/MWh (cu TVA).
CITEȘTE ȘI Sondaj: Mai puțin de jumătate dintre românii respondenți știu că de la 1 iulie este liberalizat prețul gazelorȘi celelalte oferte făcute de furnizorii concurențiali clienților E.On se vor reduce cu 0,2 lei/MWh. Nova Power & Gas va oferi ieșenilor, de exemplu, un preț de 119,1 lei/MWh (fără TVA) sau 141 lei/MWh (cu TVA), iar Tinmar Energy unul de 119,5 lei/MWh (fără TVA) sau de 142,2 lei (cu TVA).