PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Răzvan Topa, Senior Strategist & Partnership Manager XTB România: Românul are în general apetit pentru investițiile pe termen lung

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Răzvan Topa, Senior Strategist & Partnership Manager XTB România: Românul are în general apetit pentru investițiile pe termen lung
scris 14 nov 2023

Pandemia a determinat o creștere semnificativă în ceea ce privește apetitul românilor pentru investițiile la bursă, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Răzvan Topa, Senior Strategist & Partnership Manager XTB România.  

„Dacă înainte de pandemie, investițiile pe bursă erau văzute ca fiind mai degrabă un domeniu al profesioniștilor, odată cu izbucnirea crizei sanitare, apetitul pentru cunoaștere și educație a crescut și mai mult, oamenii au început să se documenteze foarte mult în diverse arii și au descoperit și secțiunea asta de investiții, tranzacționare. Iar după ce a trecut pandemia și am intrat oarecum în partea post-pandemică, românul și-a menținut apetitul de cunoaștere și de investiție”, spune acesta.

În general, continuă el, românii preferă investițiile pasive, pe termen lung.

Urmărește-ne și pe Google News

„Românul are în general apetit pentru investițiile pe termen lung, ceea ce înseamnă acțiuni și ETF-uri. La finalul lui august 2023, undeva la 58% din investitorii XTB investesc în ETF-uri și undeva la 91% în acțiuni. Asta și datorită noilor facilități pe care noi le avem pe instrumentele cu deținere încă de la finalul lui 2020, adică comision 0% pe cumpărare și vânzare până în rulajul de 100.000 de euro.

Mai este și noua facilitate vizavi de regimul fiscal din România care de la 1 ianuarie 2023 care presupune că pentru toate entitățile cu prezență fizică în România reținerea se va face la sursă la broker și se și reduce la 1 sau la 3% profitul net din investiția respectivă. Noi având prezență fizică aici, automat se aplică”, precizează Răzvan Topa.

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Ovidiu George Dumitrescu, director adjunct Investimental: La început e bine să începi cu instrumentele mai simple, mai diversificate. Nu credem în tunuri CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Ovidiu George Dumitrescu, director adjunct Investimental: La început e bine să începi cu instrumentele mai simple, mai diversificate. Nu credem în tunuri

Înainte însă de a investi la bursă, el le recomandă celor interesați să aibă fonduri dedicate în acest sens.

„Să nu folosească o sumă pe care au pus-o deoparte pentru o casă sau pentru o mașină sau mai rău bani împrumutați”, subliniază acesta.

În plus, Răzvan Topa recomandă românilor care vor să investească să se documenteze înainte de a face pasul către bursă.

În ceea ce privește alegerea brokerului, el afirmă că „trebuie să ne uităm în primul rând dacă brokerul sau compania de investiții este reglementată și autorizată și unde anume este”.

„Al doilea aspect ar fi unde sunt conturile bancare ale brokerului, dacă sunt comisioane, iar treilea aspect este vorba garanția fondurilor, al portofoliului, ce se întâmplă cu banii mei sau activele mele dacă compania respectivă dispare de pe piață”, mai spune Răzvan Topa.

viewscnt
Afla mai multe despre
xtb românia
răzvan topa