PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Andreea Nica, vicepreședinte CFA: E un mit că băncile centrale au făcut această bulă a masei monetare

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Andreea Nica, vicepreședinte CFA: E un mit că băncile centrale au făcut această bulă a masei monetare
scris 6 sep 2023

Andreea Nica, vicepreședinte al CFA România, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, că sunt trei mari furnizori de bani în economie, și anume băncile comerciale - prin activitatea de creditare, Guvernul - în momentul în care are un deficit și banca centrală - singura care are posibilitatea să emită monedă fizică și care poate să crediteze Guvernul și să încurajeze acest deficit.

Ea adaugă că cea mai mare parte a banilor este generată de activitatea de creditare.

„Banii sunt creați de fapt de băncile comerciale. În momentul în care avem nevoie de un credit, mergem la o bancă și pur și simplu acea bancă trebuie să aibă ceva rezerve la banca centrală. Dar, din nimic creează acel credit pe care vrem noi să-l accesăm.

Urmărește-ne și pe Google News

E un mit că băncile centrale tipăresc și au făcut aceasta bulă a masei monetare, care a tot crescut în ultimii ani. Ea este măsurată tehnic sub formă de agregate monetare și avem o masă monetară care e în expansiune. Asta arată că în economie creditarea s-a extins destul de mult, e un semn bun”, spune aceasta.

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Sebastian Piu, co-fondator 123credit.ro: Niciun client nu este captiv într-un contract de credit, iar refinanțarea poate fi făcută oricând. Nu există creditul perfect, ci un echilibru CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Sebastian Piu, co-fondator 123credit.ro: Niciun client nu este captiv într-un contract de credit, iar refinanțarea poate fi făcută oricând. Nu există creditul perfect, ci un echilibru

În schimb, când masa monetară scade, continuă ea, asta arată că băncile nu mai au confortul să crediteze foarte mult sau poate clienții nu mai sunt interesați să acceseze credite dacă sunt dobânzile mari sau dacă nu sunt condiții bune pentru consum.

„Și atunci, suntem în situația în care masa monetară scade, în situația în care anumite companii accelerează rambursarea unor credite. Deci, putem să ne uităm la această creștere pentru că uneori avem mulți bani în economie și uneori avem mai mulți bani decât servicii și produse și ajungem în situația de inflație.

Când sunt condiții foarte bune de creditare mulți clienți se împrumută la bănci, băncile sunt dispuse să dea credite poate chiar la o dobândă mică și atunci încurajează mai mult consumul și investițiile. Și apoi ajungem în situația în care sunt prea mulți bani și avem inflație, deci a fost prea stimulată economia, au fost date prea multe credite, au fost creați prea mulți bani”, precizează aceasta.

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Anca Luca, General Manager Property Cloud - Partener 123Credit.ro Cluj: Mulți clienți nu știu că se pot achiziționa imobile cu un avans zero. Nu este o perioadă proastă de a investi CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Anca Luca, General Manager Property Cloud - Partener 123Credit.ro Cluj: Mulți clienți nu știu că se pot achiziționa imobile cu un avans zero. Nu este o perioadă proastă de a investi

În condiții de inflație, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, băncile centrale acționează în acest sens prin mecanisme de politică monetară, precum creșterea dobânzilor.

„Noi am încercat să luptăm cu inflația neexagerând. Nu am vrut să aruncăm economiile într-o recesiune. S-au făcut aceste creșteri într-adevăr accelerate. Însă, sistemul financiar s-a aliniat, a cooperat, a preluat mesajele transmise de băncile centrale, care s-au sincronizat. Nu au fost la viteze diferite. Vedem că a fost un sincron în economie al băncilor centrale astfel încât să nu se ajungă în situația în care ratele de dobândă să crească exagerat”, explică vicepreședintele CFA România.

Guvernul este un alt furnizor de masa monetară în economie, atunci când decide să aibă deficit.

„Masa monetară în România a tot crescut și datorită Guvernului. În momentul în care guvernele decid să aibă un deficit practic ceea ce decid este să lase mai mulți bani în economie decât extrag prin taxe și impozite”, afirmă Andreea Nica.

viewscnt
Afla mai multe despre
andreea nica
cfa românia