În momentul de față, industria de asigurări plătește undeva la 5 milioane de euro despăgubiri în fiecare zi calendaristică, dintre care 2 milioane de euro sunt despăgubiri RCA, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Alexandru Ciuncan, președinte UNSAR.
„E o cifră mare, dar ar putea fi mai mult în măsura în care gradul de penetrare al asigurărilor ar fi mai mare. În România avem cam 1,4 milioane de polițe de asigurare de viață dintr-un total de 19 milioane de locuitori. Avem cam 1 milion de polițe facultative CASCO, dintr-un parc auto de circa 10 milioane autovehicule.
E și greu să crești penetrarea atunci când vorbim despre cel mai învechit parc auto din Europa. Se pot asigura și autovehicule mai vechi de 10 ani, dar este mult mai complicat. Da, există potențial, dar trebuie să lucram și pe partea cealaltă. Ne bucurăm să vedem că sunt pași făcuți în direcția aceasta pentru reînnoirea parcului auto”, mai spune acesta.
În ceea ce privește asigurările de locuințe, doar 20% din casele românilor au asigurare în acest moment față de 63%, media la nivel european. Și doar 630.000 de români sunt protejați printr-o asigurare voluntară de sănătate.
„Vedem un interes în creștere. 42% dintre români spun că sunt mai interesați de asigurările de locuințe, 39% de asigurările de viață, 33% de asigurări voluntare de sănătate. Asigurările de locuințe au ajuns să conducă în acest top al interesului poate și datorită a tot ce s-a întâmplat la începutul acestui an cu acele cutremure. Însă, după producerea acelor tragedii, interesul, deși a rămas ridicat, nu s-a mai translatat și în numărul de polițe încheiate cu aceeași dinamică. Cumva tendința e să uităm ceea ce ni se întâmplă”, precizează Alexandru Ciuncan.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Răzvan Topa, Senior Strategist & Partnership Manager XTB România: Românul are în general apetit pentru investițiile pe termen lungÎnființată în 1994, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) este o organizație neguvernamentală, creată în scopul dezvoltării și extinderii colaborării și cooperarii în domeniul asigurărilor și reasigurărilor.
UNSAR a demarat de-a lungul anilor și diverse campanii fie de educație financiară, fie de siguranță rutieră.
„Un demers important inițiat de UNSAR este Coaliția pentru Siguranța Rutieră. Încercăm să schimbăm o realitate pentru că România este țara accidentului la minut și avem undeva la 400.000 de accidente în fiecare an. E enorm. Suntem campioni în Europa la frecvența accidentelor rutiere. 6 autovehicule din 100 provoacă un accident în fiecare an. Undeva aproape dublu față de Polonia și sensibil mai mult decât Bulgaria, Croația, Ungaria și alte țări din CEE.
Există multe cauze care duc la accidente și principala ar fi factorul uman. UNSAR și membrii noștri am demarat acest demers și am lansat o provocare în spațiul public astfel încât să schimbăm această realitate. Am adus alături de noi în acest moment 26 de organizații, instituții, companii private și ONG-uri cu un scop un singur scop, scăderea frecvenței accidentelor rutiere”, precizează acesta.
Coaliției pentru Siguranța Rutieră urmează să lanseze Carta Albă a Siguranței Rutiere.
„Am coagulat de la toți membrii propunerile care țin de zona asta de siguranță rutieră. Am avut feedback foarte bun din partea Guvernului, de la ministerele. Există tracțiune pe subiect.
Un al doilea proiect poartă denumirea de Săptămâna Siguranței Rutiere. Ne dorim să existe o inițiativă legislativă în cel mai scurt timp posibil și sperăm să avem sprijin pe dimensiunea parlamentară pentru a se institui prin lege o astfel de săptămână”, mai spune Alexandru Ciuncan.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Ovidiu George Dumitrescu, director adjunct Investimental: La început e bine să începi cu instrumentele mai simple, mai diversificate. Nu credem în tunuriEl adaugă că accidentele auto sunt a treia cea mai importantă cauză de îngrijorare a oamenilor în România, după inflație și o eventuală criză economică.
O altă campanie derulată de UNSAR este și #3singuracasă, realizată în parteneriat cu Poliția Română, ce are scopul de a oferi informații românilor cu privire la protejarea locuinței împotriva furturilor.
„Încercăm să venim cu informații utile pentru proprietarii de locuințe. E important de spus că asigurarea obligatorie PAD te protejează pentru 3 riscuri, cutremur, alunecări de teren și inundații catastrofale până în 100.000 de lei.
Dacă vrei să te protejezi și să-ți protejezi locuința pentru mai multe riscuri, precum incendii, explozii, căderi de corpuri, furtuni, trebuie să închei o asigurare facultativă a locuinței și, totodată, poți să te asiguri mult mai aproape de valoarea reală a locuinței tale. Poți să-ți asiguri și bunurile. Se pare că e un număr ridicat de oameni care sunt îngrijorați de furturi”, afirmă acesta.