VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - CEO EVOLOR: Consumatorul nu mai cumpără fără discernământ. Competiția noastră pe piață este foarte acerbă. Avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional

VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - CEO EVOLOR: Consumatorul nu mai cumpără fără discernământ. Competiția noastră pe piață este foarte acerbă. Avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional
scris 29 iun 2023

EVOLOR (fosta Sarcom), unul dintre cei mai mari jucători locali pe segmentul producției de vopsele și lacuri, este într-un proces accelerat de expansiune și rebranding, vizând intrarea și în retailul tradițional pe plan local. Compania, care a fost preluată integrală în 2021 de către Roca Investments, a ieșit de anul acesta și pe piețele externe, în Republica Moldova și Israel.

„Având în vedere că anul acesta împlinim 30 de ani, suntem o companie cu destul de mare experiență. Facem parte din holdingul Roca Industry din 2021, compania fiind preluată de către fondul Roca Investments. Suntem într-un proces accelerat de expansiune și de rebranding”, spune, la Maratonul Made in Romania, organizat de PROFIT NEWS TV, Bogdan Pîrvu, CEO EVOLOR.

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimentul a fost susținut de Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR), Altex, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, Digi, eMAG, Evolor, Hidroelectrica, International Alexander, Kaufland, OMV Petrom

VIDEO poate fi văzut AICI

Recent, Sarcom s-a relansat sub denumirea de EVOLOR, ca parte a unei ample strategii de transformare operațională, comercială și organizațională, dar și de repoziționare pe piața națională și de extindere pe piețele regionale.

„Suntem într-un proces de construcție a brandului, care a pornit de la o bază foarte bine fundamentată, pentru că, în opinia noastră, atât brandurile comerciale cu care lucrăm, cât și brandul de companie trebuie să fie așezate pe niște baze foarte solide.

Toată dezvoltarea noastră se bazează pe o planificare pe care considerăm că am făcut-o bine, am muncit foarte mult și am trecut printr-un proces foarte amplu, pentru că rebrandingul ăsta presupune în primul rând o reorganizare a modului de management.

Suntem într-un proces în care trecem de la tiparul de business antreprenorial, la un tip de management corporatist, profesionist”, spune acesta.

VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - Ministrul Economiei anunță: Guvernul va lansa o campanie serioasă ”Cumpără românește!”. Schemă nouă pentru procesatorii de alimente - ajutoare de 150 milioane euro CITEȘTE ȘI VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - Ministrul Economiei anunță: Guvernul va lansa o campanie serioasă ”Cumpără românește!”. Schemă nouă pentru procesatorii de alimente - ajutoare de 150 milioane euro

În 2022, EVOLOR s-a situat în top 5 in industria producătoare de vopsele și lacuri, din punct de vedere al profitabilității.

„Foarte importantă e planificarea pe care o faci de la început. E foarte important să fie un plan care poate fi urmărit și care are niște etape care pot fi atinse, dar ambițioase. Toate țintele sunt ambițioase. Am făcut o analiză a consumatorilor, atât calitativă, cât și cantitativă, am văzut nevoile acestora, și am făcut o segmentare corectă a pieței. Ne bazăm foarte mult pe echipă. Suntem 140 de angajați în momentul ăsta. Avem un buget planificat pentru 2023 de 98 de milioane de lei, în creștere cu 27% față de 2022, an pe care l-am încheiat cu o cifră de afaceri de 77 de milioane de lei”, precizează Bogdan Pîrvu, adăugând că dezvoltarea companiei se bazează foarte mult pe studiile făcute în ceea ce privește comportamentul de cumpărare al consumatorilor.

„Consumatorul are două rapoarte pe care le analizează, raportul preț-calitate și raportul costuri-venituri. Chiar dacă își dorește ceva, trebuie să-și și permită. Noi am elaborat o ofertă atât de așezată pe fiecare categorie de consumator și ne-am propus ca în fiecare segment de piață, începând de la premium, trecând prin mainstream și apoi economic, să avem o ofertă de cu un raport calitate-preț excepțional. Am început procesul ăsta de anul trecut și va mai continua încă 2-3 ani”, completează el.

Bogdan Pîrvu mai spune și că, în contextul actual, consumatorul nu mai cumpără fără discernământ, se uită foarte atent la ce cumpără, analizează foarte bine și se îndreaptă către produsele care îi oferă un număr de beneficii cât mai mare.

„Categoria premium are întotdeauna în vedere beneficiile produsului, puterea brandului. Dar și el se uită la preț. Pe urmă, în gamele inferioare, cumva comportamentul se păstrează, doar că nevoia de beneficii este diferită. 

Competiția noastră pe piața din România este una foarte acerbă. Avem privilegiul să concurăm cu cei mai importanți producători la nivel mondial. Asta duce la progres. Ne pune în situația de a cerceta, de a inova și de a veni către consumatori cu soluții bune”, afirmă acesta.

VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - CEO EVOLOR: Consumatorul nu mai cumpără fără discernământ. Competiția noastră pe piață este foarte acerbă. Avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional

Planurile companiei includ și extinderea regională, momentan exportând produsele sale către Republica Moldova și Israel.

„Suntem în testare. Am început acest export de anul ăsta. Ne uităm către piețele din jurul nostru. Deocamdată, suntem în acest proces de extindere accelerată pe piața internă, unde suntem într-un parteneriat foarte solid cu toate marile rețele de magazine, precum Dedeman, Leroy Merlin. Pentru anul ăsta și anul viitor avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional unde avem un potențial mare de creștere. Este un canal care până anul trecut nu a fost bine targetat”, precizează Bogdan Pîrvu.

Cu o prezență de 30 de ani pe piață, EVOLOR a fost înființată în 1993 sub denumirea Sarcom și, din octombrie 2021, este deținută de holdingul ROCA Industry, specializat pe segmentul materialelor de construcții. Cu o cotă de piață de 8%, compania comercializează o gamă largă de produse (vopseluri lavabile de interior și exterior; tencuieli decorative; emailuri, lacuri, grunduri – atât pe bază de apă cât și in solvenți organici; diluanți și produse complementare; pigmenți superconcentrați). Între cele mai cunoscute branduri ale companiei se numără Sticky și Coral.

viewscnt
Afla mai multe despre
evolor
bogdan pîrvu