Românii încă au o problemă în a pune bani deoparte, cheltuie tot și la sfârșitul lunii se trezesc că nu le ajunge salariul. Cum pot să schimbe lucrurile? În primul rând trebuie puse cheltuielile lunare pe hârtie, să știi de unde pornești, spune Vlăduț Roman, personal banker BCR, care povestește că și el a fost cheltuitor când era mai tânăr. La începutul lunii pui banii deoparte, abia apoi faci cheltuielile obligatorii și cu ce mai rămâne pe cele „de plăcere”. Mai este loc în acest calcul financiar și de investiții costisitoare precum creșterea unui patruped? Depinde!
„Când m-am angajat prima dată nu am avut, pot spune, cea mai bună educație financiară și tocmai de aceea nu reușeam să pun niciun ban deoparte la sfârșitul lunii. Ba, mai mult, cum spun românii, rămâneam cu lună la sfârșitul salariului. Și mi-am dat seama după o perioadă destul de lungă de timp că nu am reușit să pun nimic deoparte. Cheltuiam cumva și nu aveam nicio logică a cheltuielilor pe care le făceam și când, ulterior, am avut acces la mai multe informații și am aflat cât de multe tips and tricks-uri putem primi despre cum să ne manageriem mai bine bugetul, s-a văzut o schimbare”, spune Roman, în cadrul Maratonului de Educație Financiară de la PROFIT NEWS TV.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI
Vlăduț Roman regretă că n-a pus măcar 10% din bani deoparte - acum ar fi avut investiții într-un fond mutual, într-un cont de economii sau chiar bani puși la saltea – „fiecare alege cum să managerieze banii”, și ar fi stat mult mai bine cu bugetul.
Banca Comercială Română a ajuns la peste un milion de români cu programele de educație financiară cum ar fi școala de bani și pregătirea 1 la 1 din sucursale.
Roman arată și care sunt câteva dintre sfaturile primite de români de la bancă.
„În primul și în primul rând este foarte important să ne punem toate cheltuielile pe hârtie, să spun așa, și să vedem la începutul lunii ce cheltuieli avem, pentru că dacă noi încercăm să facem ceva dar nu știm de unde plecăm, cu siguranță n-o să ajungem nicăieri”, explică Roman.
Un alt sfat este cel legat de regula 50-30-20 propusă de mulți specialiști în finanțe personale. 50% din venituri să meargă către cheltuielile obligatorii, 30% către cele opționale și 20% către economisiri.
„Însă eu cumva aș modifica un pic și aș pune 20-50-30”. Începi cu economiile, că altfel s-ar putea să nu mai rămână loc de ele la finele lunii. „Asta făceam și eu, îmi plăteam toate dările și la sfârșitul lunii vedeam dacă reușeam să economisesc și cumva am zis hai să fac un switch să pun prima dată banii deoparte și ulterior cu bugetul ce-mi rămâne să încerc să-mi să mi fac cheltuielile”.
Pentru că situația fiecăruia este unică, clienții BCR (și nu numai) pot cere asistență de la angajații băncii cu privire la administrarea bugetului, explică Roman.
Un alt sfat pentru controlul cheltuielilor este acela de a amâna achizițiile mai importante cu 24 de ore, timp în care poți să te răzgândești.
Mai putem să ne luăm pisică, câine, dacă vrem să punem bani deoparte?
„Cu toate că și eu sunt profesor în Școala de bani și țin ateliere de educație financiară, de curând și eu mi-am cumpărat un cățel și știu ce implică și cumva aș recomanda tuturor să se gândească bine înainte dacă sunt dispuși să facă sacrificiul de a crește un animal (...) Am văzut ce anume presupune și ce alte cheltuieli implică și ce și ce responsabilitate”, spune Vlăduț Roman.
Cu achiziția se poate însă rezolva mai ieftin, arată specialistul BCR: poți adopta unul.