Grupul energetic Mol Nyrt consideră că ambiția Europei de a renunța complet la țițeiul rusesc în următorii ani este nerealistă în cazul unor țări ca Ungaria și Slovacia, în pofida tuturor eforturilor de diversificare a aprovizionării pentru rafinăriile din regiune, transmite Bloomberg.
Deși compania ar fi dispusă să investească potențial 500 de milioane de dolari în următorii doi an pentru a adapta unitățile sale la alte tipuri de țiței, îi lipsesc parteneri de încredere pe termen lung pentru a face asta, a afirmat Gyorgy Bacsa, director operațional pentru Ungaria și membru al Board-ului, scrie Agerpres.

"Decuplarea de petrolul rusesc nu este doar o problemă de bani. În prezent, aprovizionarea cu țiței rusesc nu are o alternativă echivalentă pentru rafinăriile și țările noastre care nu au ieșire la mare", a declarat oficialul Mol pentru Bloomberg.
Săptămâna trecută, comisarul european desemnat Dan Jorgensen (Energie) a promis măsuri pentru reducerea prețurilor și încetarea importurilor de combustibili fosili din Rusia, pe măsură ce blocul comunitar continuă tranziția spre o economie sustenabilă.
Ungaria și Slovacia sunt exceptate de la sancțiunile impuse țițeiului rusesc, ceea ce a ajutat Mol să-și majoreze fluxul de numerar și să compenseze povara taxei excepționale impuse de Guvernul premierului Viktor Orban.

Bacsa a dezmințit că Mol va efectua investițiile necesare adaptării rafinăriilor sale doar dacă va primi ajutor de la UE, așa cum a sugerat Politico.
Bacsa a explicat că Ungaria și vecinele sale nu pot renunța curând la țițeiul rusesc și menținerea fluxurilor "este esențială pentru securitatea aprovizionării în regiune".