Europa a investit masiv în construcția de infrastructură necesară importului de gaz natural lichefiat pentru a evita o criză energetică paralizantă, însă este posibil ca planurile sale să fi mers prea departe. Potrivit Bloomberg, dacă toate terminalele planificate vor fi construite, există riscul ca, în urma reducerii cererii cauzată de procesul de decarbonizare, infrastructura de miliarde de euro să se transforme pe termen lung într-o serie active neutilizate, care însă vor fi achitate din banii contribuabililor europeni.
De ce este important După cum a relatat Profit.ro, încă din urmă cu 2 ani, Planul de dezvoltare a sistemului național românesc de transport al gazelor naturale (SNT) elaborat de Transgaz, operatorul sistemului, prevede că România va avea în 2026 un terminal funcțional de LNG la țărmul Mării Negre. Planul a fost reconfirmat anul trecut de premierul Nicolae Ciucă, iar partenerul companiei azere SOCAR ar urma să fie Romgaz, companie controlată de statul român.
Mai este important România este unul din cei mai mari producători de gaz din UE, iar începând cu 2026 ar trebui să înceapă și producția din Neptun Deep, proiect deținut de OMV Petrom și Romgaz. Numai că, potrivit scenariului atingerii neutralități climatice până în 2050 al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), 2026 este anul în care cererea europeană de gaze va atinge un vârf, după care ea urmând a se diminua. Iar un exces de capacitate de import LNG, dublat de o diminuare a cererii, nu poate conduce decât la o scădere a prețurilor în cea de-a doua parte a deceniului, ceea ce ar putea da peste cap calculele celor 2 companii efectuate în momentul luării deciziei de investiție finale, anunțate pentru luna iunie a acestui an.
Potrivit Bloomberg, capacitatea terminalelor LNG construite în întreaga Europă, din Franța până în Polonia, ar putea depăși semnificativ cererea de gaze după 2030, deoarece statele, dar și companiile private, se orientează din ce în ce mai mult către un produs substituibil, și anume energia regenerabilă.
“Unele dintre investițiile în infrastructura de import de GNL au fost făcute de pe baza ipotezei că va exista întotdeauna cerere undeva în Europa. Însă, dacă fiecare țară își propune să aibă propria capacitate de import, iar piețele nu se vor sincroniza, vor exista o mulțime de costuri irecuperabile”, a declarat Ogan Kose, director general la Accenture Plc
Noi terminale GNL au apărut în mai multe state europene. Italia construiește al patrulea terminal de care dispune, iar Germania face eforturi pentru implementarea celui de-al patrulea terminal plutitor, în largul insulei baltice Ruegen. Astfel de structuri sunt adesea preferate, deoarece sunt mai ieftine și mai rapid de construit decât cele de pe uscat. Alte proiecte sunt planificate în țări precum Estonia și Grecia.
Cu toate acestea, estimările pentru cererea de GNL variază. Spre deosebire de AIE, S&P Global Commodity Insights se așteaptă ca cererea de GNL să atingă un vârf în 2028-29, pentru a scădea în următorul deceniu, deși la un nivel superior celui din 2022.
Până la finalul actualului deceniu, însă, capacitatea de import de GNL a Europei ar putea crește cu aproximativ 50%, iar jumătate din aceasta ar putea rămâne neutilizată, susține AIE într-un raport din luna martie a acestui an.
Europa a supraviețuit unei crize energetice iarna trecută fără întreruperi majore de aprovizionare din cauza vremii neobișnuit de blânde, a consumului mai scăzut de energie și a unui aflux de GNL. Drept consecință, gradul de înmagazinare a gazelor din UE se situează mult peste cel obișnuit pentru această perioadă a anului.
Iar oricum terminalele nu sunt construite pentru a funcționa la capacitate maximă tot anul, fiind ceva normal ca acestea să aibă o rată medie anuală de utilizare de 50%-70% sau chiar mai puțin.
În plus, Europa ar putea adăuga încă două până la patru terminale plutitoare dincolo de cele deja planificate, a declarat Thomas Thorkildsen, director comercial la Hoegh LNG.
“Vedem un interes puternic pentru mai multe capacități în mai multe țări din nord-vestul Europei. Cu toate acestea, există puncte de vedere opuse”, susține acesta.
Principala îngrijorare este lipsa cererii pe termen lung. Uniunea Europeană ar putea reduce consumul de gaze cu aproape 45% până în 2030, pe măsură ce se îndreaptă către surse de energie regenerabilă, conform unui scenariu prognozat de AIE.
Evoluția cererii de gaze din UE, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie
UE consideră capacitatea suplimentară de import LNG ca o soluție tampon pentru a-și asigura securitatea energetică. În plus, unitățile de stocare plutitoare pot funcționa pentru transportarea GNL în alte zone, cum ar fi Asia, dacă cererea din UE scade. Iar unele terminale noi ar putea fi convertite pentru a utiliza alte produse precum amoniacul sau hidrogenul.
Europa va avea în continuare nevoie de GNL în 2030 și chiar și mai departe, afirmă Esther Ang, șeful divizie GNL a MET International AG: „Vor fi momente când aceste active vor fi cu siguranță necesare și momente cu o cerere potențial mai scăzută, dar aceasta este o problemă de gestionarea riscului.”
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat anul trecut cu gigantul petrolier de stat al Azerbaidjanului, SOCAR, un memorandum privind o investiție comună într-un terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) la Marea Neagră.
″În urma întâlnirii pe care am avut-o pe 1 octombrie la Sofia cu președintele Azerbaidjanului, domnul Alyiev, am căzut de acord să analizăm împreună posibilitatea demarării unui proiect comun la Marea Neagră, de gaz lichefiat. Astăzi, o echipă de la compania SOCAR din Azerbaidjan este prezentă în România. În această după-amiază, la Guvern, vom semna împreună un memorandum care va sta la baza unei investiții comune într-o facilitate de LNG la Marea Neagră″, a spus la acea dată premierul Nicolae Ciucă.
"Preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre printr-un terminal GNL presupune realizarea interconectării sistemului național de transport gaze naturale la terminalul GNL prin construirea unei conducte de transport gaze naturale, în lungime de circa 25 kilometri, de la țărmul Mării Negre până la conductele T1 și T2", se arată în Planul de dezvoltare SNT al Transgaz.
Calendarul estimativ din urmă cu 2 ani al proiectului de interconector al Transgaz se suprapunea la acel moment cu cel avut în vedere pentru vechiul proiect AGRI, prin care gaze extrase din zăcăminte offshore din Marea Caspică ar urma să fie lichefiate în Georgia, transportate cu nave până la Constanța, iar acolo regazeificate într-un terminal de profil. Unul dintre acționarii proiectului AGRI, SOCAR, declara în 2019 că se discută ca proiectul să fie implementat în orizontul 2024-2026, odată cu intrarea în producție a fazei a doua de dezvoltare a zăcământului azer offshore Shah Deniz și a altora similare.
România, Georgia, Azerbaijan și Ungaria au semnat în 2010, la București, un acord privind un proiect de transport al gazelor naturale către UE prin intermediul AGRI, care prevede construcția a două terminale de gaze naturale lichefiate, unul la Constanța și unul în Georgia, costurile fiind estimate la 4-6 miliarde de euro. Compania de proiect SC AGRI LNG Project Company SRL a fost înființată în februarie 2011 și este controlată de companiile SOCAR (Azerbaidjan), The Georgian Oil and Gas Corporation (GOGC, Georgia), MVM (Ungaria) și Romgaz, cu câte 25% din capital.
Firma AGRI LNG Project Company SRL, înregistrată la București, funcționează în continuare din punct de vedere juridic.
Proiectul AGRI avea drept scop transportul de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Georgia, România, Ungaria și alte țări din estul Europei. În Georgia, gazul urma să fie lichefiat și transportat pe Marea Neagră, pe nave specializate. Procesul de regazeificare urma să aibă loc pe țărmul românesc, la Constanța.
În iulie 2016, transportatorul național român de gaze Transgaz a semnat cu compania petrolieră azeră SOCAR un memorandum privind construcția de terminale necesare importului de gaze naturale lichefiate în cadrul proiectului AGRI.
