
Pfizer va achiziționa compania americană Biohaven Pharmaceuticals într-o tranzacție de 11,6 miliarde dolari, cea mai mare afacere a Pfizer din 2016.
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva semnează o nouă tranzacție după ce în 2020 a vândut 63 de farmacii către Help Net, de această dată cumpărând jumătate din Pharma Expert Spedition, transportator de produse farmaceutice si dispozitive medicale, pe piață de 14 ani.
Producătorul de jocuri de tip slot-machine Hacksaw Gaming se extinde pe piața din România după ce a obținut o licență din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
Grupul polonez Scallier și-a extins planul de dezvoltare în România și a decis ca anul viitor să deschidă noi parcuri de retail pe piața locală, suplimentar celor deja pregătite pentru acest an, țintele pentru 2023 fiind orașele Moșnița, Arad, Ploiești, Otopeni, Ovidiu și Reghin, relevă date analizate de Profit.ro.
Reprezentanți ai gigantului american Apple s-au întâlnit astăzi cu autoritățile române, discuțiile abordând și lansarea unui Centru de cercetare - dezvoltare, după modelul celor din Marea Britanie, Germania, Israel și Franța.
Grupul chinez Chint, fondat în 1984 și specializat în soluții energetice smart, și Intec Energy Solutions, companie cu sediul în Turcia, au anunțat că s-au unit pentru a dezvolta o centrală solară de 154 MWp, cea mai mare din România, după ce au semnat un contract de inginerie, achiziții și construcție cu dezvoltatorul israelian de proiecte de energie regenerabilă Econergy.
ROCA Industry, holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul Roca Investments, lansat la finalul anului trecut,semnează o nouă achiziție, preluând integral fabricantul produselor din sârmă Dial din Hârșova, într-o tranzacție de până la 14 milioane euro.
Vivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri online de home&deco din Europa Centrală și de Est (ECE), a înregistrat o pierdere de 84,7 milioane lei pentru exercitiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, ca efect al creșterii competitiei pe piata online, contracției pieței de e-commerce odată cu relaxarea interdicțiilor din pandemie și creșterea de costuri operaționale (materii prime, salarii, combustibil) generate de criza transportului din China și a presiunii inflaționiste.
Producătorul suedez Ericsson, unul dintre liderii mondiali în domeniul tehnologiei 5G, a obținut avizul CSAT pentru a furniza echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor IT de interes național, precum și în rețelele 5G.
Banca Europeană pentru Recosntrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 5,5 milioane euro (27,33 milioane lei) în emisiunea de obligațiuni de 112 milioane euro (555 milioane lei) a Municipiului București, anunțată în premieră de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0903 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.3905 | -0.0077 | -0.18 % |
1 GBP | 5.8560 | +0.0104 | +0.18 % |
1 CHF | 5.4664 | +0.0059 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro