
Prin proiectul Baroque unknown, muzicienii ansamblului de muzică veche SEMPRE aduc pe scenă un repertoriu aprțănând celor mai „necunoscuți” compozitori ai Barocului muzical european.
Pyros Wines realizează o colecție spectaculoasă de vinuri din soiurile de struguri cultivați în Valea Pedernal, o regiune exclusivistă din Argentina, mai precis un canion de la poalele Munților Anzi, provincia San Juan.
Crama Bessa Valley se află la 150 km sud-est de Sofia, Bulgaria, lângă Plovdiv, într-o zonă recunoscută în domeniul viticol.
Lucrul de la distanță, fără un birou fizic, a transformat modul în care lucrăm și implicit instrumentele pe care le folosim pentru a finaliza sarcinile de lucru care ne-au fost încredințate. ASUS ExpertBook B7 Flip B7402F este un laptop premium gândit de la zero pentru a satisface exigențele din mediul corporatist, fiind totodată prevăzut cu un sistem de rotire al ecranului la 360 de grade, eliminând astfel limitările și lăsându-te să lucrezi așa cum îți dorești.
Crama Maestro Italiano produce unele dintre cele mai apreciate vinuri încă din 1908. Podgoriile de viță de vie sunt situate în regiunea Puglia din Italia, o zonă cu o lungă tradiție viticolă, vinurile produse aici reflectând caracteristicile zonei.
Crama Bouvet Ladubay a fost înființată în 1851 de către Etienne Bouvet și soția sa, Celestine Ladubay, devenind în timp una dintre cele mai apreciate și mai premiate case de vin spumant din Franța, din afara Champagne
eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească țara din cauza conflictului militar și se află pe teritoriul României.
Încă din străbuni am fost educați că putem planta primăvara sau toamna. Pentru zilele noastre, considerând ca s-au produs modificări majore ale climei, anotimpurile nu mai sunt clare și nu mai putem tine cont de anotimpul în care suntem ci mai de graba de temperaturi.
Ferma Ca’ Vittoria este situată într-una dintre cele mai ofertante zone viticole din Italia, pe dealurile Conegliano, în inima regiunii Conegliano Valdobbiadene
Compania Vinarte a fost înființată în anul 1998 din pasiunea unui grup de investitori români, francezi și italieni, entuziaști cu privire la potențialul viilor românești.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro