
Aflată în al treisprezecelea an de activitate, Tabăra Medievală pentru Copii a făcut parte din vacanța a peste 1800 de copii. Organizată în mod tradițional în zona Subcarpaților și în zona montană joasă, tabăra este o experiență specială, educativă și recreativă deopotrivă. Sub o atentă supraveghere, copiii au ocazia unică de a descoperi valorile cavalerismului medieval, transpunându-se în lumea poveștilor, atât de familiară vârstei lor. Au parte și de relaxare, învățând ceva nou în fiecare zi și făcându-și o mulțime de prieteni.
Noi opțiuni de restructurare pentru societăți și alți profesioniști. Armonizarea Legii insolvenței cu legislațiile europene
Catena Chardonnay 2020 este un vin ce are o intensă culoare galben-verzuie cu tente aurii.
Succesul celor mai renumite orașe și stațiuni turistice se datorează unui cumul de factori precum stilul arhitectural, peisajele, diversitatea activităților din zonă, dar și calitatea serviciilor.
Adrian Băzăvan este un tânăr diplomat european (29 ani) în serviciul Comisiei Europene, doctorand al ASE București și membru fondator al Asociației Cred în România.
Recomandarea noastră de astăzi, Les Fumées Blanches Sauvignon Blanc Lightly Sparkling, este una dintre cele mai vândute mărci de Sauvignon Blanc din lume.
În 29 iunie 2022, Palatul și Parcul Știrbey au fost adjudecate, în cadrul licitației publice, Statul Român - Ministerul Culturii, Consiliul Județean Ilfov și Consiliul Local Buftea - neînțelegând să își exercite dreptul de preemțiune, urmând ca vânzarea să fie perfectată în condițiile regulamentului de valorificare întocmit în cadrul procedurii de insolvență a societății Bucharest Arena S.A., fostul proprietar al Domeniului. Bucharest Arena S.A. a cumpărat în 2006 Domeniul de la moștenitorii familiei Stirbey.
Dealu Mare are o istorie viticolă de aproximativ 500 de ani. În 2007, podgoria a fost preluată de compania Domeniile Urlați, cea care a modernizat-o și i-a redat strălucirea de altădată
Angelo Gaja a fost omul care a zguduit tradiționalismul din Italia, pentru a “trage” vinul italian în epoca modernă. Cu toate că a șocat cu măsurile inovative aplicate în vie și cramă, Gaja a rămas fidel rădăcinilor sale.
Situate în inima regiunii Dealu Mare, Domeniile Franco-Române au fost fondate în anul 2000 de către Denis Thomas, un proprietar și vinificator din Burgundia.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro