
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) va putea fi aplicat de angajatori și după încetarea stării de alertă, pe o perioadă de până la 3 luni după încetarea acesteia, cu primirea subvenției aferente de la Guvern, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Totodată, autoritățile vor trebuie să deconteze angajatorilor sumele de la buget în cel mult 5 zile de la efecturea demersurilor în acest sens.
Angajatorul va putea vira în contul angajatului, suplimentar contribuției obligatorii la fondul de pensii administrat privat, o sumă de cel mult 150 de euro lunar/participant, potrivit unui proiect legislativ.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexe, și a căror valoare nu depășește suma de 140.000 euro, prevede un proiect de lege promulgt de șeful statului. Plafonul prevăzut până acum în Codul Fiscal este de 450.000 lei, fără TVA, iar noul plafon ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2021.
În România, în piață, sunt mulți bani, iar fondurile de investiții sunt în căutare de startup-uri, cu potențial de creștere a afacerilor atât pe plan local, cât și global. Pandemia a schimbat inclusiv modul de lucru în business: firmele concurente discută între ele pentru a supraviețui. Pandemia va duce capitalismul autohton la next level. Toate firmele care vor ieși din criză vor ieși mult mai puternice, dar vor fi și multe companii intrate în categoria zombie - prezente, dar fără viabilitate economică. Guvernanții și băncile sunt alături cu soluții de finanțare, prezentate la Videoconferința Profit.ro - IMM-urile în criză: Stop joc sau adaptare rapidă?
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că trebuie începute discuțiile cu privire la salariul minim valabil pentru anul 2021, iar în acest scop trebuie convocat Consiliul Național Tripartit.
Guvernul va discuta, în ședința de joi seara, un memorandum în vedere instituirii schemei de ajutor de stat, prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.
Guvernul se pregătește să acorde Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, pentru anii 2021-2023, un ajutor de exploatare și un ajutor de investiții, însumând aproape 190 milioane lei și exceptate de la obligația notificării Comisiei Europene.
Guvernul pregătește prelungirea până la 31 decembrie 2021 a valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019, ca urmare a menținerii situației de pandemie. De asemenea, voucherele de vacanță emise în 2020 și 2021 vor avea o valabilitate de 2 ani.
Clienții băncilor de economisire-creditare pentru domeniul locativ, cu contracte încheiate până la data de 02.02.2016, vor fi exonerați de la obligația de a restitui sumele primite cu titlu de primă de stat și accesoriile, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a modificat marți o ordonanță de urgență cu o serie de prevederi privind domeniul agriculturii, stabilind, printr-un amendament, că pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro