Guvernul va discuta, în ședința de joi seara, un memorandum în vedere instituirii schemei de ajutor de stat, prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.
Secretarul de stat în Ministerul Economiei Daniel Nicolescu a precizat, la începtul ședinței de guvern, că schema se va aplica și agențiilor de turism.
CITEȘTE ȘI Transformările orașului: Noua tinerețe a fabricilor vechi sau cum devin acestea spații urbane moderneUPDATE ora 21.00 În urma ședinței de guvern, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat că memorandumul a fost adoptat.
”În zona HoReCa, pe lângă măsurile pe care le-am adoptat, vom introduce o formă de ajutor de stat care am văzut că este deja folosită în două țări europene. Este o schemă în care compensezi pierderea prin compensarea a 20% din pierderea cifrei de afaceri raportat la 2019. Efectiv se dau bani, 20% din pierderea pe cifra de afaceri”, a declarat premierul.
CITEȘTE ȘI Peste jumătate din locurile de cazare în Poiana Brașov și în zona Bran-Moieciu - ocupate pentru minivacanța de 1 DecembrieDupă avizarea memorandumului, Executivul va adopta, într-una din ședințele viitoare, ordonanța de urgență pentru aplicarea schemei.