
Tesla a publicat un update privind camioanele sale electrice, aflate în dezvoltare deja de aproape doi ani, dar care încă n-au fost lansate oficial.
Două dintre serialele originale de succes, Lincoln Lawyer și The Diplomat, vor continua cu sezoane noi în lume septembrie pe platforma americană de streaming.
Roboții și învățarea mecanică ar putea ajuta la reciclarea volumului mare de medii de stocare folosite de centrele de date și, apoi, dezafectate.
Spotify și-a revenit, după ce a fost indisponibil vreme de mai multe ore în cursul zilei de duminică.
De anul viitor, Apple ar putea scoate pe piață un produs, dintr-o nouă categorie, care poate fi descris drept un ecran inteligent pentru casele inteligente.
Winning Display, un monitor creat în urma unui parteneriat dintre Intel și BOE, promite un consum mai redus de energie cu până la 65% față de un monitor obișnuit.
Microsoft anunță disponibilitatea aplicației „Windows App”, care oferă conturilor de muncă și educație acces la Windows, de la distanță, prin streaming.
Apple a lansat iOS 18.1 beta, prin care, pentru prima oară, utilizatorii obișnuiți pot lua contact cu suita de funcții de inteligență artificială a companiei, Apple Intelligence.
Inteligența artificială dezvoltată de Google va ajuta creatorii YouTube să-și perfecționeze conținutul, conform celei mai mari platforme online de video.
Apple anunță că va extinde, de anul viitor, numărul limbilor pe care suita de inteligență artificială a companiei le va suporta.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro