Schimbare pentru salariații IT: Noul ministru de Finanțe renunță la ajutorul de minimis și propune un alt mecanism de compensare

Schimbare pentru salariații IT: Noul ministru de Finanțe renunță la ajutorul de minimis și propune un alt mecanism de compensare
scris 29 ian 2018

Noul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, renunță la schema de minimis pentru firmele din domeniul IT, pregătită de fostul guvern pentru a preveni reducerea veniturilor programatorilor după transferul contribuțiilor sociale la angajat. Teodorovici pregătește în schimb o ordonanță de urgență cu un ”mecanism de compensare” pentru specialiștii IT, care nu va mai reprezenta ajutor de stat.

La finele anului trecut, Guvernul a decis începerea procedurilor pentru introducerea schemei de minimis, care prevede că ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare.

Urmărește-ne și pe Google News

Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei 3 ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care vor fi emise decizii de aprobare a cererilor pentru finanțare și vor fi efectuate plățile, va fi 2018-2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari. 

Teodorovici: O soluție pentru declarația 600 poate fi comasarea cu declarația 200 CITEȘTE ȘI Teodorovici: O soluție pentru declarația 600 poate fi comasarea cu declarația 200

Acum, cu prilejul audierilor din comisiile parlamentare, noul ministru al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că va renunța la acest tip de ajutor, iar ministerul va propune o ordonanță de urgență cu un alt mecanism de compensare.

Teodorovici a arătat că aplicarea ajutorului de stat este mai complicată, iar ministerul va avansa în perioada imediată cu ordonanța de urgență care să instituie mecanismul respectiv.

”Este o ordonanță în lucru la MFP și eu tind să o iau ca decizie, și nu ca ajutor de stat, că e mai complicat. Nu e vina celor din IT că s-a întâmplat și am promis că nu vor exista scăderi ale veniturilor. Ordonanța prevede mecanisme de compensare. În momentul în care se depune acea declarație, trebuie să existe un anumit indiciu prin care eu, ca stat, știu că o companie are 1-2-3-7 angajați pe zona de IT și statul să instituie acel mecanism de compensare”, a spus Teodorovici.

Noul Guvern: 0 % impozit pe venit pentru medici din ianuarie 2019 CITEȘTE ȘI Noul Guvern: 0 % impozit pe venit pentru medici din ianuarie 2019

Guvernul a rezolvat până acum doar problema specialiștilor IT din instituțiile publice, prin acordarea, începând cu 1 ianuarie 2018, a unei majorări salariale de 28,5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit la 31 decembrie 2017.

De asemenea, programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior vor fi scutiți de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018. 

viewscnt
Afla mai multe despre
it
salarizare
programtori
contributii
transfer
mecanism
compensare
ajutor
minimis
finante
teodorovici