Fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, care execută în prezent o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul "Microsoft”, a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar în care este acuzat că a primit 200.000 de lei de la reprezentantul unei firme pentru a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca să ajute societatea respectivă să obțină un contract de lucrări.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Ștefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al fostului PDL, pentru trafic de influență, scrie News.ro.
În cursul anului 2009, în contextul în care o societate comercială intenționa să participe la procedura publică de atribuire a contractului de lucrări aferent unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, Gheorghe Ștefan i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie executate.
”Banii respectivi au fost pretinși de inculpatul Ștefan Gheorghe în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea influențării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări”, arată DNA.
CITEȘTE ȘI Cătălin Chiș vizează noi anchiziții de companii și și-a propus o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în acest anÎn baza acestei înțelegeri, în anul 2011, Gheorghe Ștefan a primit, printr-un intermediar, de la reprezentantul societății comerciale în cauză, în numerar, suma de 200.000 de lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.
În afară de acest dosar, Gheorghe Ștefan a mai fost trimis în judecată în alte cinci dosare, în unele dintre acestea fiind deja condamnat.
Gheorghe Ștefan execută din octombrie 2016 o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul "Microsoft”.
În 3 martie, Ștefan a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în al optulea dosar de corupție "Poșta Română", în care prejudiciul este de 2,2 milioane de lei. Alături de Ștefan vor fi judecați, de către magistrații Tribunalul București, doi foști directori din compania națională și doi oameni de afaceri.
De asemenea, în 20 aprilie, Gheorghe Ștefan a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel București, la trei ani de închisoare cu executare, după ce a recunoscut că a făcut trafic de influență și și-a folosit funcția de vicepreședinte al PDL pentru a obține ilegal bani pentru partid, în aceeași cauză fiind judecat și fostul secretar general al PDL Vasile Blaga. Instanța a dispus confiscarea de la Gheorghe Ștefan a sumei de peste 1,6 milioane de euro.