Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României au lansat aplicația mobilă a platformei ''ghișeul.ro'', prin intermediul căreia pot fi efectuate peste 400 de tipuri de plăți.
"Lansarea aplicației mobile "ghișeul.ro", o aplicație simplă ușor de folosit, menită să ușureze viața. (...) Cred că orice român care va descărca aplicația va descoperi că e mult mai ușor să plătești din câteva click-uri taxe și impozite locale, amenzi. Peste 400 de tipuri de plăți se fac prin această aplicație, fără comision", a afirmat ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
Ministrul a explicat că "ghișeul.ro" are în prezent 1,5 milioane de utilizatori, din care o treime și-au făcut cont în anul 2022, peste 65.000 în luna ianuarie a acestui an, fiind efectuate anul trecut peste 3,7 milioane de plăți prin această platformă.
La aplicația ghișeul.ro, utilizatorul are posibilitatea să se autentifice și prin recunoaștere facială.
Printre plățile care se pot efectua, ministrul a menționat taxele și impozitele locale, obligațiile ANAF, amenzile, taxele de admitere la ASE, taxele de timbru pentru unele tribunale.