ANAF: Prejudiciu de peste 5,4 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniul metale feroase și neferoase

ANAF: Prejudiciu de peste 5,4 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniul metale feroase și neferoase
scris 3 ian 2024

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au verificat o societate comercială din București-Ilfov care efectuează prestări de servicii în domeniul metale feroase și neferoase.

Ca urmare a verificărilor efectuate, inspectorii DGAF au constatat că societatea în cauză a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli fictive de bunuri și servicii, diminuând astfel baza impozabilă, prin crearea unei aparențe licite a tranzacțiilor efectuate, anunță ANAF.

Urmărește-ne și pe Google News

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 5,4 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit, iar pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

DGAF desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și recomandă tuturor entităților economice să respecte legislația fiscală aflată în vigoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
dgaf
antifrauda
metale feroase