ANAF a colectat în ianuarie, în contextul în care proiectul de buget nu a fost încă adoptat, 44,7 miliarde lei, în creștere cu 7,5% față de anul trecut, a declarat în deschiderea ședinței de Guvern premierul Marcel Ciolacu, afirmând că informația primită de la ministrul Finanțelor este o "veste bună". Premierul nu a furnizat informații despre obiectivele ANAF pentru acest an, în care veniturile totale ale bugetului statului (nu doar cele de la ANAF) sunt prevăzute să crească cu 16,2%.
"Avem o veste bună de la ministrul Finanțelor, în ianuarie 2025 s-au colectat 44,7 miliarde lei, în comparație cu anul 2024, când s-au colectat 41,6 miliarde de lei. Înseamnă o creștere de 7,5%", a declarat premierul în deschiderea ședinței de guvern.
Veniturile colectate de către ANAF au reprezentat anul trecut circa trei sferturi din veniturile totale ale bugetului, restul fiind alte tipuri de venituri, cum sunt, de exenplu, fondurile europene.
Anul trecut, ANAF a avut un program de încasări de 463,17 miliarde lei și a colectat venituri bugetare nete de 459,87 miliarde lei (date operative), în creștere cu 18,9% față de anul anterior. Suma colectată a fost cu 0,7% sub program (programul a fost revizuit în creștere în cursul anului).
Pentru anul 2025, Guvernul vizează pe venituri totale la buget de 667,52 miliarde lei, în creștere cu 16,2% față de 574,6 miliarde lei în 2024.
Luna ianuarie nu este, de obicei, o lună cu venituri foarte mari la ANAF, iar colectarea în prima lună din an poate fi un pic mai greoaie, având în vedere că impactul unor măsuri adoptate de către Guvern se va vedea mai târziu în cursul anului.
De exemplu, cea mai importantă dintre măsurile fiscale de creștere a veniturilor luate prin ordonanța trenuleț, eliminarea facilităților la salariile angajaților in construcții, IT, agricultură și industria alimentară, se va vedea abia din februarie, când ANAF are termen de încasare pentru impozit și contribuții aferente salariilor plătite de angajatori în ianuarie.
Și restricțiile impuse la microîntreprinderi vor aduce, probabil, mai mulți bani la buget abia în cursul anului.