Miniștrii de Interne ai Uniunii Europene (UE) au dezbătut, la Luxemburg, pe tema unei noi înăspriri a politicii migrației, între cereri de revizuire a ”directivei expulzării” și discuții inflamante despre transferuri de migranți în țări terțe”, relatează AFP.
Anul trecut, aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), reprezentând o scădere de 1% față de anul precedent, cu o rată a mortalității de 46 de decese la un milion de locuitori, arată datele finale publicate de Comisia Europeană.
Un Regulament UE de anul acesta prevede că producătorii de țiței și gaze din UE trebuie să pună la dispoziție, până în 2030, instalații de captare și stocare CO2 cu capacitate însumată de minimum 50 de milioane de tone, prin contribuții individuale calculate în funcție de cota de piață în extracția de hidrocarburi a Uniunii a fiecăruia din perioada 2020-2023.
Constituie vechime în muncă și cea dobândită în temeiul unui contract de muncă în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state cu care România a încheiat convenții de recunoaștere reciprocă a acestor drepturi, prevede un proiect analizat de Profit.ro.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, spune că a avut "o întâlnire neprevăzută" cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Aeroportul din Chișinău. ”Deși a fost o discuție scurtă, am reușit să atingem subiecte esențiale pentru România și regiune, precum sprijinul Moldovei pe drumul european și cooperarea în securitatea energetică”, a arătat el.
Guvernul a desemnat, prin ordonanță de urgență, instituția publică ce va negocia cu Comisia Europeană așa-numitul Plan Național Social pentru Climă (PNSC) al României, ce trebuie să cuprindă măsurile gândite de autoritățile de la București pentru sprijinirea persoanelor și firmelor vulnerabile la viitoarele scumpiri ale carburanților auto, precum și ale gazelor naturale și altor combustibili fosili utilizați la încălzirea locuințelor, determinate de introducerea, cel mai probabil din 2027, a taxării emisiilor de carbon din sectoarele clădirilor și transporturilor, prin deja celebrelor certificate CO2 tranzacționabile.
Înainte de sfârșitul anului, în Uniunea Europeană va apărea o nouă instituție extrajudiciară de ultimă instanță, pentru litigiile utilizatorilor unor rețele sociale cum ar fi Facebook, TikTok sau YouTube, semnalează AFP.
Sunt necesare bănci mai puternice, în special în Uniunea Europeană, a declarat comisarul european al Economiei, Paolo Gentiloni, care a precizat însă că nu vrea să discute cazul concret al UniCredit SpA și Commerzbank AG, transmite ANSA.
Comisia Europeană ar urma să restructureze radical bugetul comun, pentru a evita prea multă birocrație pentru a face UE mai puternică.
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Ligii anti-migranți, și premierul naționalist al Ungariei Viktor Orban au atacat, duminică, 6 octombrie, Comisia Europeană, calificând-o drept „ecoteroristă” și „birocratică”, potrivit agenției AFP.
Noul regulament UE referitor la reducerea emisiilor de metan ale companiilor producătoare de hidrocarburi riscă să afecteze puținele companii producătoare din țările UE, cum sunt și cele din România, în timp ce marii furnizori de petrol și gaze din afara UE ar putea evita măcar parțial astfel de obligații, având în vedere dependența UE de importuri, avertizează Adina Guțiu, Counsel, Head of Energy and Natural Resources, D&B David și Baias, la Profit Energy.forum - Energia românească post-plafonare - Ediția a VIII-a. Regulamentul introduce obligații costisitoare de transparență și reducere a emisiilor, în timp ce nivelul ridicat al sancțiunilor, raportate la cifra de afaceri, pune o presiune foarte mare pe companii.
Comisia Europeană a deschis un sondaj al părților interesate cu privire la o potențială extindere a domeniului de aplicare CBAM la anumite produse. Măsura ar împiedica unitățile de producție să se mute în țările din afara UE cu politici climatice mai puțin stricte. De asemenea, urmărește să se asigure că consumatorii finali nu vor favoriza astfel de bunuri importate, deoarece acestea ar fi mai ieftine fără o stabilire echivalentă a prețului carbonului.
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,3% în zona euro și cu 2,9% în UE, în trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, după ce în primul trimestru din 2024, prețurile la locuințe au scăzut cu 0,3% în zona euro și au crescut cu 1,5% în UE, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Companii controlate de guvernul Ungariei sau de afaceriști apropiați partidului de guvernare încearcă să facă achiziții în afara țării pentru a putea participa la contracte din fonduri UE, scrie presa independentă de la Budapesta. Companiile ungare vânează firme de construcții sau din energie din statele învecinate deoarece Ungaria are mare parte din fondurile europene blocate.
Datele confirmă că România a fost cea mai importantă victimă a actualei conjuncturi.
Uniunea Europeană intenționează să voteze dacă să introducă tarife de până la 45% la vehiculele electrice importate fabricate în China pe 4 octombrie, a informat sâmbătă Bloomberg News, citând persoane familiare cu chestiunea.
Rusia este pregătită să trimită în instanță cazul exploziilor conductei Nord Stream dacă Occidentul nu investighează problema, a declarat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters.
Kremlinul folosește dezinformarea și banii în timp ce Republica Moldova se îndreaptă spre urne, spune șeful securității naționale de la Chișinău pentru Politico, relatează G4Media.
Numărul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană a ajuns la 780,1 milioane în trimestrul doi din 2024, o creștere de 0,2% față de perioada similară din 2023, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a semnat cel de-al 11-lea contract de finanțare nerambursabilă UE din Fondul de Modernizare, pentru implementarea obievctivului de investiții ″Proiect Pilot DigiTEL Power Lines of the Future – Trecerea LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest de la simplu circuit la dublu circuit″.
Judecătorul național nu este obligat să aplice o decizie a curții sale constituționale care încalcă dreptul Uniunii, iar în asemenea cazuri, judecătorul național nu poate fi sancționat, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-un caz ridicat de o instanță românească.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința procentului de persoane care interacționează cu instituțiile publice prin intermediul site-urilor sau al aplicațiilor de mobil oficiale, relevă cele mai noi date disponibile, prezentate de Eurostat.
Cetățenii europeni sprijină politica energetică urmărită de Uniunea Europeană, indică un sondaj Eurobarometru publicat de Comisia Europeană.
Comisia Europeană a anunțat că a inițiat o acțiune în instanță, la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), împotriva lansării de către China a unei investigații anti-subvenții la anumite produse lactate importate din blocul comunitar, transmite Reuters.
Larry Ellison, fondator Oracle, crede într-un viitor în care sistemele de supraveghere bazate pe AI vor fi omniprezente.