Bitcoin și alte criptomonede au crescut joi și vineri, cea mai populară criptomonedă atingând maximul ultimelor 18 luni.
La o săptămână după ce UniCredit a anunțat preluarea Alpha Bank România, care o va propulsa pe locul al treilea pe piața bancară românească, rivalul Intesa Sanpaolo a ajuns la un acord care îi va dubla dimensiunea în țară. Și OTP Bank a atras oferte din partea a cel puțin doi pretendenți, o decizie fiind așteptată înainte de sfârșitul anului.
Dacia a înmatriculat 46.222 autoturisme în luna octombrie, pe piața din Europa, majorându-și volumul vândut cu 33,5% comparativ cu anul anterior, potrivit datelor publicate de ACEA. Marca românească a avut o cotă de piață de 4,4% în luna a zecea, în creștere cu 0,6 puncte procentuale față de anul trecut, la o creștere de circa 12.000 de autoturisme peste nivelul din 2022.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că este montat un brad înalt de 30 de metri, pentru Târgul de Crăciun din București care va fi deschis în perioada 30 noiembrie - 26 decembrie.
Luna octombrie a adus o nouă creștere a pieței auto din România, însă mai multe mărci au continuat tendința din septembrie, de scădere, printre acestea numărându-se și Dacia. Cauza principală este sistemul de desfășurare a Programului Rabla, însă este indiscutabilă o încetinire clară a cererii de automobile pe piața din România.
După un moment de scăderi, care s-a suprapus peste schimbările legislative din Germania, dar și peste o perioadă de declin al cererii de automobile, Dacia reîncepe să crească pe această piață, cu valori mult peste medie.
Balanța comercială pe segmentul de automobile între Uniunea Europeană și China este una dezechilibrată, din punct de vedere al raportului vehicule/valoare, conform datelor publicate de ACEA. Importurile de mașini chinezești în Europa s-au apropiat de 10 miliarde de euro, în 2022.
După o frânare puternică în luna septembrie, când înmatriculările de autoturisme au scăzut pentru prima dată în acest an, piața auto și-a revenit rapid în luna octombrie, odată cu startul noii etape a Programului Rabla.
Europa înregistrează o revenire importantă a pieței de vehicule comerciale, afectată în egală măsură în 2022 de criza de componente electronice. Avansul din primele trei trimestre s-a văzut atât pe segmentul cel mai voluminos, al vanurilor, cât și pe cele de camioane și autobuze. România s-a încadrat cu cifrele raportate în media pieței, remarcându-se pe segmentul autobuzelor, unde și-a triplat practic volumele înmatriculate.
Oprirea subvenției la achiziția de mașini electrice, acordată companiilor de statul german, a condus inevitabil la o prăbușire a acestui segment de piață, după ce în august crescuse simțitor, pe baza comenzilor în avans.
Înmatriculările de autoturisme noi din Europa continuă să crească, dar cu un ritm mult mai redus decât în prima parte a anului. România a contribuit la această tendință, inclusiv pe segmentul electric, având scăderi în luna septembrie.
Dacia a reușit o nouă lună de succes pe piața din Franța însă a fost afectată de un declin masiv în Germania. După trei trimestre, Dacia reușește să rămână cu un avantaj semnificativ al vânzărilor, față de anul trecut.
Piața de autovehicule din SUA își menține tendința crescătoare din acest an, reușind o majorare de aproape 20 de procente în luna septembrie, cu valori mult mai mari raportate de o bună parte din mărcile de pe piață.
Piața auto din România a înregistrat o primă scădere în acest an, pe fondul așteptării startului Programului Rabla, cumulat cu un declin al cererii de mașini noi, valabil în toată Europa.
Bitcoin a urcat la maximul ultimelor șase săptămâni, susținut de așteptările optimiste legate de aprobarea unor ETF-uri, dar și de un impuls de cumpărare specific lunii octombrie, o lună în care, tradițional, criptomonedele cresc.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că Piața Unirii va intra într-o reabilitare totală, iar acolo vor fi realizate mai multe lucrări, inclusiv consolidarea planșeului.
Consiliul General al Municipiului București va discuta în ședința din 28 septembrie schimbarea denumirii Pieței Strasbourg în Piața Ronald Reagan, se arată într-o hotărâre CGMB.
Piața auto din Europa a continuat să crească și în luna august, cu procente importante pe cele mai mari piețe ale regiunii. România s-a numărat printre țările cu un avans foarte mic, pe fondul pregătirii noului Program Rabla. Și Dacia și-a încetinit creșterea în august, dar rămâne cu un procent mare, peste 20%, pe primele opt luni ale anului.
Producția de automobile din Germania, țara care are cel mai mare volum de vehicule produs anual din Europa, a înregistrat o încetinire vizibilă în luna august, potrivit datelor VDA, asociația constructorilor de mașini din această țară.
Electrificarea industriei auto continuă să fie principalul vector de creștere a pieței auto din Europa, potrivit celor mai recente date publicate de autoritățile naționale din cele mai mari piețe auto, consultate de Profit.ro. O analiză a vânzărilor de automobile electrice arată că pe cinci dintre piețele din Europa cotele de piață ale electricelor au urcat substanțial, iar România se apropie încet de cifrele acestora.
Vânzările de autoturisme electrice din SUA au crescut în primele șapte luni ale anului cu 67% însă cea mai mare contribuție la această performanță a fost a mărcii Tesla, care acoperă în continuare aproape 60% din piața de mașini electrice.
Compania irlandeză Smurfit Kappa, cel mai mare producător european de ambalaje din carton ondulat, cu activități și în România, și rivalul american WestRock, numărul 2 pe piața de profil din SUA, au convenit să fuzioneze, într-o tranzacție ce va crea un gigant mondial în domeniu, evaluat la circa 20 miliarde de dolari.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a acordat Eazy Asigurări, parte din D Craig Holding, divizia de investiții condusă de Sacha și Augusta Dragic, care controlează și grupul de pariuri sportive Superbet, autorizația de funcționare și a avizat acționarii semnificativi și conducerea companiei, conform informațiilor Profit.ro.
Modelul electric Spring de la Dacia a fost în luna august cel mai vândut din gama mărcii pe piața din Germania, depășind cele două modele populare, Sandero și Duster. În segmentul său, a fost al doilea cel mai vândut.
După o lună de declin, care părea să anunțe o scădere a cererii pentru automobilele mărcii, Dacia a reușit o nouă creștere în Germania, pe o piață care pare că și-a revenit și a înregistrat o majorare substanțială în luna august.