Irlandezii de la Smurfit Kappa, cu operațiuni și în România, fuzionează cu americanii de la WestRock. Apare un gigant pe piața ambalajelor

Irlandezii de la Smurfit Kappa, cu operațiuni și în România, fuzionează cu americanii de la WestRock. Apare un gigant pe piața ambalajelor
scris 12 sep 2023

Compania irlandeză Smurfit Kappa, cel mai mare producător european de ambalaje din carton ondulat, cu activități și în România, și rivalul american WestRock, numărul 2 pe piața de profil din SUA, au convenit să fuzioneze, într-o tranzacție ce va crea un gigant mondial în domeniu, evaluat la circa 20 miliarde de dolari.

Acordul presupune înființarea unei noi companii, denumită Smurfit WestRock, care va fi deținută în proporție de 50,4% de acționarii Smurfit Kappa, restul acțiunilor revenind investitorilor WestRock.

Urmărește-ne și pe Google News

Acționarii WestRock vor primi o acțiune în noua companie și 5 dolari în numerar pentru fiecare acțiune WestRock deținută, echivalentul a 43,51 dolari pe acțiune.

CONFIRMARE FOTO McWin, având în spate fondatorul AmRest, achiziționează operatorul Popeyes din România. L-a recrutat pe cel care a resuscitat inițial și Burger King pe piața locală CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO McWin, având în spate fondatorul AmRest, achiziționează operatorul Popeyes din România. L-a recrutat pe cel care a resuscitat inițial și Burger King pe piața locală

Prețul reprezintă o primă de 36% raportat la valoarea la care au închis acțiunile WestRock pe 6 septembrie, cu o zi înaintea anunțului oficial privind negocierile dintre cele două companii și evaluează compania americană la 11,15 miliarde de dolari.

Acțiunile Smurfit Kappa s-au prăbușit cu până la 10% pe bursa Euronext din Dublin marți, în condițiile în care acționarii companiei se așteptau la o primă de maximum 15-20%, potrivit analiștilor JP Morgan, citați de Reuters.

Titlurile WestRock se apreciau cu peste 6% în tranzacțiile pre-market la New York.

Cele două companii au obținut venituri agregate de aproximativ 34 miliarde de dolari pentru anul încheiat la 30 iunie, ceea ce ar face din compania rezultată cel mai mare producător de ambalaje listat la bursă în funcție de venituri, cu o valoare de piață de aproape 20 miliarde de dolari.

Smurfit WestRock va fi încorporată în Irlanda, cu sediul central global la Dublin și va fi condusă de directorul general al Smurfit Kappa, Anthony Smurfit. Compania va fi listată la bursa din New York.

Agro TV: Mierea de-acasă nu se potrivește cu socoteala din târg. Apicultorii, debusolați CITEȘTE ȘI Agro TV: Mierea de-acasă nu se potrivește cu socoteala din târg. Apicultorii, debusolați

Smurfit Kappa este liderul european în domeniul ambalajelor din carton ondulat și una dintre cele mai importante companii de ambalaje pe bază de hârtie din lume, având 47.000 de angajați în peste 350 de unități de producție din 36 de țări și venituri de 12,8 miliarde de euro în 2022.

Grupul irlandez este prezent în România prin intermediul companiei Azoc Star SRL, membră a diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, fiind responsabilă cu operațiunile de vânzări din estul Europei.

Cu sediul la București, Azoc Star a raportat afaceri de 14,58 milioane de lei în 2022, în creștere de la 13,32 milioane de lei în anul anterior. Profitul net a urcat de la 0,8 milioane la 1,35 milioane de lei.

WestRock este al doilea mare jucător pe piața ambalajelor din carton ondulat din SUA. Compania are peste 300 de unități de producție la nivel global și aproximativ 58.000 de angajați.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
smurfit kappa
westrock
ambalaje carton ondulat
ambalaje bag in box
smurfit kappa romania
fuziune piața ambalajelor