În perioada de vârf de activitate, în cadrul întreprinderii lucrau peste 12.000 de angajați
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, condus de Radu Oprea, a organizat ieri seară, „Ziua Antreprenorului”, unde a premiat mai mulți oameni de afaceri, printre care și pe Paul Nicolau, mai cunoscut ca "Pescobar", patronul de la Taverna Racilor.
Proiectul prevede construcția a doar 29 de apartamente, însă suprafețele acestora sunt uriașe.
Săptămânalul britanic The Spectator, deținut de influentul grup de presă britanic The Telegraph, care își căuta un cumpărător de aproape un an, a fost în cele din urmă cumpărat separat de proprietarul unui fond speculativ, Paul Marshall, pentru 100 de milioane de lire sterline, scrie AFP.
Grupul spaniol Hercesa a cumpărat fosta bază de aprovizionare a distribuitorului de produse veterinare Farmavet de la omul de afaceri Sorin Paul Stănescu, implicat în mai multe afaceri din domeniul veterinar, printre care Institutul Pasteur, aflat în faliment, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Exista un vechi mod de a folosi platformele de social media, dar și un nou mod, care a apărut de 3-4 ani, de când TikTok a devenit mult mai în vogă și a schimbat un pic regulile jocului, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Paul Ardeleanu, fondator Marketing Deck.
"Am avut însă o relație extrem de bună cu băncile străine, dar nu cu băncile românești. Dar, în același timp, ne-au și sugrumat!"
Nestle intenționează să păstreze divizia sa de sănătate, a declarat președintele grupului, Paul Bulcke într-un interviu, după ce gigantul alimentar a anunțat că îl va înlocui pe CEO-ul Mark Schneider cu veteranul companiei Laurent Freixe, transmite Reuters.
Educația nu mai poate fi separată de digitalizare, atrage atenția Paul Apostol, fondator Digital Nation, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV. Și, în general, digitalizarea pare că devine un element competitiv, iar cei care nu folosesc tehnologia vor rămâne în urmă, adaugă el.
Cererea formulată de România și adresată Maltei de extrădare a prințului Paul a fost respinsă de Curtea de Apel, după ce aceasta a constatat un "risc real și personal" de încălcare a drepturilor fundamentale ale acestuia, relatează The Times of Malta
Familia exploratorului francez de mare adâncime Paul-Henri Nargeolet, poreclit "Mr Titanic" și care a murit anul trecut în implozia submersibilului turistic Titan al OceanGate, acuză compania de "neglijență gravă" și o dă în judecată pentru 50 de milioane de dolari, transmite Le Figaro.
Directorul general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, vorbește, într-o postare pe Facebook, despre ”lungul drum” al unei sticle de apă plată de la 2,5 lei într-un supermarket, la 16 lei la Costinești.
Clinica MedicalCOR din Cluj-Napoca, specializată în reabilitare oro-facială și implantologie dentară, vizează extinderea la nivel național. Compania are în plan și noi investiții în aparatură și tehnologie, aflându-se acum în plin proces de a breveta o tehnologie de înlocuire totală a danturii, printr-un procedeu medical nou, ce reduce drastic timpul total de așteptare al rezultatului final.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că instanța de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.
Ministra Justiției Alina Gorghiu a anunțat că va fi rejudecată predarea fugarului Paul-Philippe al României. „Instanța a admis apelul formulat de parchet, a desființat hotărârea de refuz al predării și a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în arest până la pronunțarea unei soluții definitive, cererea de eliberare pe cauțiune fiind respinsă tot astăzi”, a adăugat ea.
Reprezentanții Ministerului Justiției au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituțională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare și anume 17 iunie.
Un tribunal din Malta a respins cererea autorităților române de extrădare a prințului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of Malta.
Paul McCartney, membru al legendarei trupe The Beatles, a intrat în clubul miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a strâns o astfel de avere, potrivit clasamentului anual întocmit de Sunday Times, care a confirmat totodată tendința de scădere a numărului de miliardari din Regatul Unit, informează AFP.
Prințul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităților de cooperare între Poliția Română și Poliția din Malta, au precizat surse judiciare pentru News.ro.
Reprezentanții Ministerului Justiției au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanța din Franța respins definitiv predarea acestuia către autoritățile din țara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România.
Directorul general al Direcției Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din cadrul ANPC, Paul Anghel, face clarificări cu privire la subiectul „puiului vopsit”, explicând care sunt condițiile în care producătorii pot scrie pe etichete că păsările au fost hrănite cu porumb. Anghel anunță de asemenea că loturi de pui provenite din țări ale Uniunii Europene, da și de la ferme românești, au fost retrase de pe piață după ce s-a depistat salmonela în carne. ”Mesajul pe care îl transmitem comercianților , indiferent că este vorba de mari lanțuri de supermarketuri sau alte tipuri de magazine , este că trebuie să renunțe a mai urmări doar prețul produsului, de cele mai multe ori în detrimentul calității și conformității”, afirmă oficialul din ANPC, subliniind că producătorii români acuză ”o presiune enormă exercitată de magazinele retail asupra prețului”.
Curtea de Apel din Paris a refuzat miercuri să-l predea Bucureștiului pe Paul Philippe al României, solicitarea de extrădare fiind făcută, potrivit acestuia, în scop "politic", pentru a executa o condamnare într-un caz de restituire ilegală de bunuri, transmite France Presse.
Radu Hanga a fost reales președinte al Bursei de Valori București.
ANAF a scăzut prețul de vânzare a unor proprietăți care i-au aparținut lui Paul Philippe al României. Este vorba despre un ansamblu de bunuri imobile evaluate pe care vrea să obțină cel puțin 905.430 lei. Fiind a doua licitație, Fiscul a scăzut suma cu 25%.
În contextul actual, planurile de afaceri trebuie să aibă o robustețe crescută și o capacitate de adaptare și de a absorbi șocurile mult mai mare decât în perioadele în care lucrurile s-au dezvoltat mai lin, recomandă Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare.