Grupul spaniol Hercesa a cumpărat fosta bază de aprovizionare a distribuitorului de produse veterinare Farmavet de la omul de afaceri Sorin Paul Stănescu, implicat în mai multe afaceri din domeniul veterinar, printre care Institutul Pasteur, aflat în faliment, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Proprietatea, tranzacționată la un preț de 1,85 milioane euro, dispune de un teren cu o suprafață de aproape 7.000 de metri pătrați pe care există 14 construcții, în principal foste depozite și magazii ale Farmavet. Imobilul este amplasat în zona Morarilor din Sectorul 2, chiar lângă fosta fabrică de pâine Titan, în locul căreia Hercesa a dezvoltat până acum 1.000 de apartamente.
Sorin Paul Stănescu, menționat public drept naș de cununie al lui Ștefan Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD Liviu Dragnea, este în proces de obținere a autorizației de demolare pentru fostele depozite și magazii, prin intermediul firmei sale Crisodo Imobiliare.
Farmavet a obținute încă din 2008 un Plan Urbanistic Zonal care viza construcția unui imobil de locuințe cu 12 etaje pe platforma industrială din zona Morarilor. Pe baza indicatorilor urbanistici obținuți atunci, aici s-ar putea construi peste 200 de apartamente.
„Hercesa continuă dezvoltarea Vivenda cu încă o fază, aflată în prezent în etapa de elaborare a conceptului“, au declarat reprezentanții Hercesa, întrebați de Profit.ro care va fi destinația noii proprietăți achiziționate.
Cine e vânzătorul
Sorin Paul Stănescu și familia sa au cedat, în 2019, controlul grupului Farmavet unui fond de investiții al Băncii de Export-Import a Chinei și au rămas acționari minoritari. Din grupul Farmavet fac parte companiile Pasteur Filiala Filipești, care gestionează producția prin trei fabrici: una în București, care realizează produse biologice, și altele două la Filipeștii de Pădure (Prahova), unde se fac produse medicamentoase; Farmavet asigură distribuția produselor din grup; iar FNC Nutriție Pietroiu gestionează o fabrică de nutrețuri în localitatea Borcea din Călărași.
Cele 3 companii ale grupului Farmavet au generat anul trecut o cifră de afaceri de 90,4 milioane euro cu peste 800 de angajați.
Familia Stănescu mai deține și Agrozootehnica Pietroiu, unul dintre cei mai mari producători de cereale din România, care exploatează peste 6.000 de hectare de teren arabil în județul Călărași și care a obținut o cifră de afaceri de 10,8 milioane de euro în 2023.
În urmă cu doi ani, Sorin Paul Stănescu a cumpărat la licitație hotelul monument istoric El Greco din centrul Bucureștiului, ce aparținuse City Insurance, la un preț de 2,5 milioane de euro.
Medicul veterinar Sorin Paul Stănescu a fost director al societății naționale Institutul Pasteur, intrată în faliment în 2020.
Cine e cumpărătorul
Spaniolii de la Hercesa au intrat în România în 2004 prin achiziția clădirii actualului hotel Cișmigiu din centrul Bucureștiului și au continuat cu dezvoltarea ansamblului Vivenda Residencias, care a ajuns la 1.000 de apartamente livrate.
Investitorul a început, recent, și ultima fază de dezvoltare a Vivenda de pe terenul fostei fabrici de pâine Titan, care va cuprinde un prim bloc cu 400 de apartamente.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În paralel cu acest proiect, Hercesa dezvoltă primele două clădiri cu 129, respectiv 125 de apartamente din ansamblul Stellaris Residencias, pe care îl face în parteneriat cu fondul cipriot de investiții Bluehouse lângă stadionul Steaua. Acest nou proiect va cuprinde un total de 4.500 de apartamente.
În prezent, Hercesa România are în construcție și în pregătire 1.000 de apartamente în proiectele Stellaris Residencias și Vivenda Residencias.
Livrările de locuințe din București și împrejurimi au înregistrat o reducere semnificativă, în primul trimestru din acest an fiind finalizate cu aproape 32% mai puține locuințe noi comparativ cu perioada similară din 2023 potrivit Institutului Național de Statistică, datele companiei de consultanță imobiliară SVN Romania indicând că în 2024 ar putea fi înregistrat cel mai mic număr de locuințe noi finalizate din ultimii cinci ani.
„Suprafața autorizată spre construire în proiecte rezidențiale s-a redus la aproximativ jumătate în ultimii ani în București, într-un context de creștere anuală a numărului de locuințe vândute cu peste 25% în primele șase luni din acest an. Scăderea numărului de locuințe noi finalizate pe o perioadă de mai mulți ani, coroborată cu creșterea tranzacțiilor, va duce la o creștere semnificativă de prețuri, Cluj – Napoca fiind un exemplu în acest sens. Piața rezidențială din București trece în prezent prin cel mai bun moment din punct de vedere al accesibilității cumpărării unei noi locuințe, însă această situație nu se va menține dacă parametrii actuali ai pieței rămân neschimbați”, consideră Victor Vremera, COO SVN Romania.