Educația nu mai poate fi separată de digitalizare, atrage atenția Paul Apostol, fondator Digital Nation, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV. Și, în general, digitalizarea pare că devine un element competitiv, iar cei care nu folosesc tehnologia vor rămâne în urmă, adaugă el.
„De fapt, digitalizarea e o unealtă care îți dă un coeficient mai mare de productivitate. Digitalizarea e ca și cum ai merge cu o trăsură versus cu o mașină. Iar acum cu digitalizarea există și fenomenul de AI, care este o unealtă cu un factor de eficiență mult mai mare decât tehnologia de bază. Și atunci, când vorbim de digitalizare, vorbim de fapt despre a fi eficienți și asta se aplică în orice domeniu, inclusiv în educație. Din cauza asta ele nu mai pot fi separate, mai spune acesta.
Și, legat de faptul că adopția digitalizării în România se face mai greu și există provocări mai mari în special în ceea ce privește digitalizarea sistemului de învățământ, adaugă el, trebuie să se țină cont că populația României în Europa de Est este foarte mare comparativ cu alte țări.
„În sistemul de învățământ cred că sunt peste 300.000 de angajați. Adică, volumul e foarte mare, ceea ce face ca tot sistemul să fie greoi. Însă e și un potențial foarte mare pentru că țările celelalte nu pot să-și tripleze populația, însă, noi cred că, dacă ne concentrăm pe inovație, vom putea să compensăm folosind tehnologia și eliberând astfel spațiu și timp profesorului să se ocupe de ce trebuie”, precizează Paul Apostol.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Prima Development Group: Ce construim astăzi e de trei ori mai rezistent la seism decât ce se construia înainte de ‘90. Tendința peste tot e ca suprafața locuințelor să scadăÎn acest sens, Digital Nation, o organizație ce are ca scop educația digitală atât a tinerilor, cât și a seniorilor, a creat SARO, un antrenor personal pentru cei care se confruntă cu lipsa de motivație.
„Am observat în procesele noastre de formare că oamenii intră cu o motivație foarte ridicată și apoi, după primele 2-3 săptămâni începe să scadă continuu. Și asta înseamnă că problema formării nu e că nu ai acces la informații, ci de motivație.
Iar pentru această problemă noi am creat SARO, un antrenor personal care vorbește cu tine, află care sunt provocările tale, îți reamintește de obiective, stă aproape de tine și te împinge de la spate să te ții de antrenamente și de formare. SARO e de fapt o automatizare folosind AI a tot ceea ce am făcut noi pe motivare în zona de formare”, explică acesta.
Proiectul SARO a fost finanțat de către Google și urmează a fi testat de către o universitate din România și un liceu, fiind pus la dispoziția tinerilor în mod gratuit.
„Am avut discuții avansate și avem în continuare cu cei de la Ministerul Educației și cu cei de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Îmi doresc să facem parteneriate cu ambele ministere. În zona de cercetare, inovare și digitalizare o să fie foarte bine venită o infrastructură, astfel încât să putem pune la dispoziție câtor mai multe școli un model inteligent care să se antreneze pe particularitățile limbii române.
La nivelul Ministerului Educației există foarte mult know-how și au venit cu propuneri și cu sugestii care ne ajuta pe noi să înțelegem ce este valoros pentru profesor. Cum ar fi ca SARO să aibă un rol de asistent al profesorului și să facă toate sarcinile repetitive? Profesorul e f încărcat azi cu tot felul de lucruri pe care SARO le poate automatiza și poate să le facă în paralel. Parteneriatul cu Ministerul Educației e foarte valoros. Am întâlnit foarte multă deschidere și sperăm că vom reuși după pilotul cu o universitate și un liceu să vorbim de zeci de mii de studenți și elevi care să fie ajutați și antrenați și de SARO”, mai spune Paul Apostol.