BVB crește în expunere pe indicele de frontieră al MSCI.
Oferta de la Hidroelectrica a arătat capacitatea pieței de capital locale de a procesa tranzacții mari, spune directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, care, la Profit Financial.forum, a avertizat asupra unei lichidități „spre zero” pe o piață dezvoltată. Perspective pentru un nou val de listări care să aducă valoarea totală a companiilor listate la echivalentul a 20% din PIB.
După listarea Hidroelectrica, BVB are 4 companii care îndeplinesc cerințele specifice piețelor emergente din punctul de vedere al capitalizării și free-float-ului ale MSCI, astfel încât sunt perspective ca anul viitor România să fie inclusă pe lista de monitorizare a agenției de evaluare financiară. Pentru o promovare ar mai fi necesare volume peste cele actuale pentru acțiunile Romgaz.
Acțiunile globale scad abrupt, un indice de referință fiind pe cale să înregistreze cea mai mare pierdere săptămânală din luna martie încoace, în condițiile în care îngrijorările legate de China și creșterea ratelor dobânzilor la nivel mondial au reduc încrederea investitorilor.
De la 1 iunie MSCI ridică reprezentativitatea bursei românești în structura indicilor săi de piețe de frontieră.
Titlurile companiei care operează sistemul bursei românești sunt pe un trend puternic de creștere, iar acesta arată că investitorii mizează că derularea în perioada imediat următoare a ofertei publice primare de la Hidroelectrica va aduce venituri substanțiale companiei. BVB, în bugetul pentru 2023, a inclus scenariul vânzării întregului pachet de 20% din acțiunile Hidroelectrica, deținut de Fondul Proprietatea, dar estimările nu iau în calcul și lichiditatea suplimentară care va fi generată în piața reglementată. „Am fost destul de conservatori”, spune directorul general Adrian Tănase.
Acțiunile globale au coborât la minimile ultimilor doi ani vineri, investitorii analizând perspectiva înăspririi mult mai agresive a politicii monetare în SUA, în timp ce piețele valutare au rămas volatile după intervenția Japoniei pentru a susține yenul.
Acțiunile europene și contractele futures din SUA se apreciază vineri, după ce președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a respins speculațiile privind creșteri mai abrupte ale ratelor dobânzilor. Sentimentul de aversiune la risc s-a atenuat, susținut inclusiv de o revenire a pieței criptomonedelor.
Acțiunile de pe Wall Street s-au apreciat la noi maxime record în debutul tranzacțiilor marți, susținute de optimismul investitorilor privind redresarea economiilor afectate de pandemie, dar și de scăderea cazurilor de infecție cu noul coronavirus în SUA la minimul ultimilor patru luni.
Acțiunile din Asia-Pacific au urcat luni la un nivel record, potrivit indicelui regional calculat de MSCI, în contextul în care campania globală de vaccinare și măsurile de sprijin economic promise de autorități alimentează optimismul investitorilor.
Un indice al acțiunilor la nivel global a atins vineri un nivel record, investitorii așteptând noi măsuri de stimulare a economiei în SUA, în timp ce prețurile petrolului s-au apropiat de 60 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimul an, transmite Reuters.
Acțiunile europene au urcat joi la un nivel record, în contextul în care investitorii mizează pe cheltuieli masive din partea SUA, menite să tempereze efectele restricțiilor impuse pe fondul pandemiei.
Acțiunile globale au început anul la maxime record, în contextul în care investitorii speră că progresele legate de vaccinare se vor reflecta în reducerea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19, ceea ce va permite ridicarea restricțiilor care au lovit dur economiile lumii.
Acțiunile globale au urcat miercuri la un nou nivel record, optimismul investitorilor fiind alimentat de progresele recente în dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19 și de evoluția cotațiilor petrolului.
Cotațiile petrolului au urcat cu peste 9% luni, cel mai mare avans din luna iunie, pe fondul informațiilor pozitive privind eficacitatea unui vaccin împotriva Covid-19. Acțiunile globale au atins un maxim istoric, iar dolarul s-a depreciat în fața unui coș de valute.
Bursele europene și-au extins avansul din prima parte a ședinței de tranzacționare pe fondul optimismului privind dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. Pfizer a anunțat că, potrivit datelor disponibile, vaccinul la care lucrează alături de BioNTech poate preveni peste 90% din îmbolnăvirile cu Covid-19.
Faptul că bursa românească este clasificată ca piață emergentă doar sub criteriile FTSE Russell face ca impactul să nu fie tangibil din toamnă, de când indicii se vor ajusta, spune Ludwik Sobolewski, cel care a avut șefia executivă a BVB în anii 2013-2014. Deși pasul este bun, importantă va fi promovarea de către MSCI, companie de evaluare care este urmărită de mai mulți investitori, dar nu sunt șanse în acest sens până când Hidroelectrica nu va fi listată.
Fluxuri importante de capital ar urma să fie direcționate către România în contextul în care procentajul acțiunilor românești crește cu 39% în cadrul indicelui piețelor de frontieră măsurat de Morgan Stanley. Promovarea Kuweitului la statutul de piață emergentă ridică la 11,3% cota acțiunilor românești pentru fondurile pe indici care au ca reper criteriile MSCI. Numai Banca Transilvania va deține 4,50% din indicele de frontieră și așteaptă intrări ale investitorilor străini.
Enel SpA a primit pentru prima dată ratingul „AAA”, în creștere de la „AA” în 2018, din partea MSCI ESG Research Ltd., unul dintre cei mai importanți furnizori de cercetare de date care analizează performanțele companiilor în funcție de protecția mediului, cauze sociale și guvernanță (Environmental, Social and Governance - ESG). Concret, Enel se află printre primele zece companii de utilitățile incluse în acest indice.
Grecia ocupă primul loc în lume în funcție de performanța pieței de capital de la începutul anului, cu randamente care se apropie de 40%.
Bursa de la București este tot mai aproape să obțină statutul de piață emergentă de la FTSE Russell și un întreg marketing al instituției se defășoară în jurul acestui moment. Totuși, sunt indicații puține despre încercări de a obține același calificativ din partea mult mai vizibile Morgan Stanley. Președintele Lucian Anghel spune că BVB nu abdică nici de la acest obiectiv, dar pentru aceasta are nevoie ca Guvernul să listeze Hidroelectrica și de o majorare semnificativă a lichidității.
O organizație care reprezintă investitori instituționali importanți din SUA încearcă să convingă S&P Dow Jones și MSCI să nu includă Snap, compania din spatele aplicației Snapchat, în indicii pe care îi furnizează, din cauza faptului că vinde acțiuni fără drept de vot, informează Reuters.
Valoare proprietăților comerciale din Marea Britanie a coborât abrupt luna trecută, în urma deciziei britanicilor de a se desprinde de Uniunea Europeană, care a adus panică printre investitori, potrivit unui indice lunar furnizat de MSCI, informează Wall Street Journal.