Fostul director polonez al Bursei de la București nu se așteaptă la efecte vizibile după promovarea la statutul de piață emergentă

Fostul director polonez al Bursei de la București nu se așteaptă la efecte vizibile după promovarea la statutul de piață emergentă
scris 13 feb 2020

Faptul că bursa românească este clasificată ca piață emergentă doar sub criteriile FTSE Russell face ca impactul să nu fie tangibil din toamnă, de când indicii se vor ajusta, spune Ludwik Sobolewski, cel care a avut șefia executivă a BVB în anii 2013-2014. Deși pasul este bun, importantă va fi promovarea de către MSCI, compania de evaluare care este urmărită de mai mulți investitori, dar nu sunt șanse în acest sens până când Hidroelectrica nu va fi listată.

Mesajul de marketing al Bursei de Valori București de la începutul toamnei trecute a caracterizat drept „moment istoric” decizia de promovare a pieței locale la statutul de piață emergentă de către agenția de evaluare financiară FTSE Russell. Este mișcarea ce ne scoate de la periferia sistemului financiar mondial și care ar trebui să aibă impact prin prisma faptului că fondurile de investiții specializate pe piețele emergente au un ordin de mărime mult mai mare decât cele axate pe piețele de frontieră.

Urmărește-ne și pe Google News

Ludwik Sobolewski, polonezul care a avut calitatea de director general al BVB în intervalul 2013-2017, invită la mai multă prudență. Spune că nu ar trebui nici să subestimăm, dar nici să supraestimăm semnificația acestei promovări. „Nu vor fi efecte vizibile sau tangibile odată ce indicele se va ajusta”, a declarat pentru Profit.ro cel care, înainte de a avea șefia executivă a Bursei de la București, a fost președinte al Bursei de Valori din Varșovia și al Depozitarului Central din Polonia.

Holde Agri Invest, având investitori redutabili, pregătește o nouă achiziție CITEȘTE ȘI Holde Agri Invest, având investitori redutabili, pregătește o nouă achiziție

FTSE Russell a luat decizia de a include, începând cu septembrie 2020, în cadrul indicelui său All Cap, un număr de 3 companii românești, respectiv Banca Transilvania (TLV), BRD Groupe Société Générale (BRD) și Romgaz Mediaș (SNG). Dintre acestea doar cele 2 titluri bancare se tranzacționează confortabil peste reperele de la momentul deciziei care dă României statutul de piață emergentă.

Fostul director polonez al Bursei de la București nu se așteaptă la efecte vizibile după promovarea la statutul de piață emergentă

Trendul de creștere s-a accelerat abia la cumpăna dintre ani, în contextul exploziei pe noi maxime a bursei americane și a eliminării ordonanței de urgență cu prevederi drastice pentru mediul corporativ care a precipitat picajul cotațiilor cu un an înainte. Impulsul a lipsit, însă, în octombrie, doar pe știrea că BVB a obținut statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell.

Este un comportament al pieței anticipat corect încă din primele zile de Liviu Moldovan, observator al lumii bursiere locale și internaționale timp de peste 20 de ani. Acesta lansa în Profit.ro avertismentul asupra interpretării excesiv optimiste dată de „PR-urile mobilizatoare” ale Bursei. „Este pompă!”, declara el chiar înaintea primei sesiuni de tranzacționare de după anunțul agenției FTSE Russell. Trader în piețele internaționale pentru 10 ani pentru o casă de brokeraj, acesta nu excludea chiar și un avans de până la 2-3% la nivelul indicilor, însă aprecia că în piață nu vor fi banii fondurilor care să susțină suflul. „O să mai fie o perioadă de mare efervescență... O să intre, în opinia mea, frizerii la cumpărare. Nu o să intre instituționali. Nu cred. Și după aceea ne calmăm; ne lămurim...”, mai spunea Moldovan, timp de peste 8 ani realizator de emisiuni TV pe teme economice și bursiere.

eMAG ia în calcul listarea la BVB și pe alte burse: E vorba de recunoașterea valorii, nu de atragerea de fonduri CITEȘTE ȘI eMAG ia în calcul listarea la BVB și pe alte burse: E vorba de recunoașterea valorii, nu de atragerea de fonduri

Acum, fostul director Sobolewski adâncește încă și mai mult îndoielile și spune nu numai că a lipsit efectul pe termen scurt, dar acesta chiar nu se va resimți nici în 2020. Argumentul său este că agenția FTSE Russell este urmărită de un număr mai restrâns de investitori față de competitorii de la MSCI și chiar acesta a fost motivul pentru care a obiectat încă de când se afla la conducerea executivă a BVB asupra faptului că ar merita ca instituția pe care o conduce să înceapă demersuri pe lângă FTSE Russell.

Post-factum vede însă în obținerea de la aceasta a calificativului drept un pas înainte și consideră că relațiile trebuie menținute la niveluri foarte ridicate pentru a obține statutul de „Advanced Emerging Market” față de actualul nivel cucerit de „Secondary Emerging Market”.

Miza ar putea, însă, să nu fie ridicată. Răspunzând la o întrebare a Profit.ro, Chris Woods, Managing Director Governance, Risk & Policy FTSE Russell, spune că sunt foarte puțini investitorii – dacă sunt vreunii – care iau în calcul că o bursă se află la categoria „Advanced Emerging”, ci pur și simplu contează clasificarea primară, că România a devenit piață emergentă.

CEO-ul OMV Petrom pune în premieră sub semnul întrebării proiectul Neptun Deep: Mă tem, pentru prima dată, că trecem de la \ CITEȘTE ȘI CEO-ul OMV Petrom pune în premieră sub semnul întrebării proiectul Neptun Deep: Mă tem, pentru prima dată, că trecem de la "când" la "dacă"

Mutarea este una favorabilă și crește în ansamblu regiunea, spune Sobolewski, menționând că acum investitorii găsesc aici o piață dezvoltată, Polonia, și 3 piețe emergente. În ceea ce privește dinamica regională, fostul director al BVB apreciază că România arată mult mai mult a piață emergentă, în care este lichiditate și sunt exerciții de piață, decât Ungaria și Republica Cehă. Este o afirmație cu care rămâne consecvent întrucât a făcut-o și în timpul mandatului său de 4 ani, când bursa românească încă avea statutul de piață de frontieră.

Având în vedere acest potențial, miza importantă din punctul de vedere al lui Sobolewski, care a păstrat conexiuni cu piața românească de capital pentru care oferă servicii prin Cornerstone Communications, o reprezintă obținerea statutului de piață emergentă sub criteriile MSCI, însă aici este nevoie de un număr de 3-4 companii cu o anumită capitalizare bursieră și free-float. În prezent, Banca Transilvania corespunde din plin, Romgaz se ține în zona pragului de admitere, însă celelalte companii sunt șchioape: OMV Petrom (SNP) are în principal problema pachetelor disponibile la tranzacționare, iar Electrica (EL) și Nuclearelectrica (SNN) încă nu au masa critică de capitalizare, iar BRD Groupe Société Générale are deopotrivă neajunsuri de valoare de piață și free-float.

„Dacă Hidroelectrica nu vine în piață, nu sunt șanse pentru România să primească recunoașterea MSCI”, spune Sobolewski, un mesaj similar venind în urmă cu 3 ani de la un alt polonez cu poziție importantă pe piața de capital românească, managerul Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny.

O notificare către piață a SIF Transilvania, care indică o ordonanță emisă de procurori, îl menționează ca incompatibil cu poziția de membru în CS pe Constantin Frățilă. Acesta are o decizie de la instanță și o indicație ASF CITEȘTE ȘI O notificare către piață a SIF Transilvania, care indică o ordonanță emisă de procurori, îl menționează ca incompatibil cu poziția de membru în CS pe Constantin Frățilă. Acesta are o decizie de la instanță și o indicație ASF

FTSE Russell a câștigat în relevanță în zona clasificărilor de piață după ce Vanguard, lider în piața fondurilor care replică pasiv structura indicilor, s-a așezat sub monitorizarea acesteia. Nici pe departe, însă, nu acoperă aria de supraveghere a celor de la Morgan Stanley. Astfel, pentru piața românească, așa cum atrăgea atenția Profit.ro, povestea anului 2020, în ceea ce privește fluxurile de numerar ale nerezidenților, ar putea fi nu una despre promovarea la piață emergentă, ci tocmai una care ține de rămânerea la periferia burselor.

Astfel, promovarea Kuweitului la categoria de piață emergentă de către MSCI va crește reprezentativitatea companiilor românești în cadrul indicelui de frontieră, unde țara din Golful Persic are un procentaj de 28,18%. Realocarea ar urma să majoreze cu 39% cota României în indicele respectiv, la 11,35%, de la 8,15%, într-o mișcare ce ar urma să atragă plasamente importante din partea fondurilor de profil care replică indicii piețelor de frontieră, conform lui Alexandru Ilisie, manager de investiții la OTP Asset Management, care este atent la dinamica fondurilor și din această perspectivă.

Banca Transilvania ar urma să-și crească procentajul la 4,50% în cadrul indicelui MSCI, câștiguri urmând să fie și pentru celalalte și titluri urmărite de cei de la Morgan Stanley: Romgaz Mediaș, BRD Groupe Société Générale, OMV Petrom, Transgaz (TGN) și Electrica. Intrările de capital ar putea fi de ordinul a zeci de milioane de euro dacă de uităm numai la dimensiunea unor fonduri de tip ETF axate pe investițiile în piețele periferice: Schroders ISF Frontier Markets Equity – aproape 950 milioane dolari, BlackRock Fund Advisors - iShares MSCI Frontier 100 ETF – 525 milioane dolari, Investco – aproximativ 60 milioane dolari, Franklin Templeton Frontier Markets – 533 milioane dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
ludwik sobolewski
bvb
bursa
msci
ftse russell