Șeful Poliției Capitalei Mihai Marius Voicu va fi schimbat din funcție și înlocuit cu unul dintre adjuncții inspectorului IGPR, susțin surse din Poliție.
Tribunalul București a admis în principiu două noi cereri de intervenție în dosarul în care fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș solicită acordarea personalității juridice pentru partidul pe care vrea să-l înființeze, Mișcarea România Împreună (RO+), cereri venite din partea Elenei-Valentina Cioancă și a unei entități numite Partidul Naționalist.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD în care se discută despre remaniere.
Instituția donatoare s-a angajat inclusiv să suporte cheltuielile de transport al bustului la locul unde va fi amplasat, precum și pe cele de construire a unei fundații și a unui soclu pentru punerea în valoare corespunzătoare a sculpturii.
Prima ședință de tranzacționare din această săptămână de la Bursa de Valori a fost caracterizată de volume foarte mici, investitorii preferând să stea în așteptare înainte de terminarea etapei de raportări financiare. Către finalul ședinței, portalul de la BVB devenise greu accesibil.
Adunarea Generală a Depozitarului Central a votat astăzi componența noului Consiliu de Administrație, care va fi prezidat de Mihai Fercală, președintele directoratului de la SIF Transilvania. Reprezentanții celor 5 SIF-uri au fiecare câte un loc în board, iar celelalte 4 aparțin unor reprezentanți în CA al Bursei de Valori București.
Gigantul american al industriei de apărare Raytheon se așteaptă anul viitor la comenzi de sisteme de rachete Patriot din partea României în valoare de jumătate de miliard de dolari, valoarea totală a oportunității de business cu statul român pe acest segment fiind estimată la circa 2 miliarde de dolari, a declarat CEO-ul Raytheon, Thomas A. Kennedy, în cadrul unei teleconferințe cu analiști ai pieței financiare.
Alegerile pentru boardul Depozitarului Central din acest noiembrie au potențialul de a-l propulsa chiar pe poziția de președinte pe Mihai Fercală, cel care de aproape un sfert de veac deține conducerea SIF Transilvania și care recent a intrat în conflict cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, reglementator al pieței, împreună cu care Depozitarul ar urma să conlucreze la proiectul de contraparte centrală. După AGA de la Depozitar este probabilă o suprapunere pentru cel puțin 4 locuri între membrii CA de la BVB și cei de la entitatea care asigură decontările post-tranzacționare.
Camera Deputaților a aprobat tacit proiectul de lege inițiat de liderii Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, care propun înființarea la Palatul Elisabeta a unei instituții publice, intitulată Regele Mihai I, cu o finanțare anuală de 860.000 euro, asigurată de la bugetul de stat. Deputații îl discutaseră însă în urmă cu două zile și urmau să îl voteze azi, dar între timp proiectul a depășit cu o zi termenul de dezbatere, fiind considerat adoptat tacit. În raportul pregătit la lege, deputații ignoraseră însă punctul de vedere al Guvernului, în care premierul Dăncilă sublinia că instituției nu îi pot fi prealocați prin legea de înființare banii respectivi și nici finanțare pentru acest an din Fondul de Rezervă al Guvernului.
Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a avizat pe Marius Moldovan, președinte al Depozitarului Central, drept membru în Consiliul de Supraveghere. Boardul rămâne descompletat, după ce acum o lună autorizarea îi fusese retrasă omului de afaceri Constantin Frățilă.
Luna trecută, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că România este al patrulea contributor cu trupe în Afganistan. Pe 11 septembrie, cu ocazia comemorării la baza Deveselu a victimelor atentatului din 2001 din SUA, Fifor a amintit că 29 de militari români au căzut la datorie în teatre externe de operațiuni.
Populația României scade și îmbătrânește, iar educația are dintre cele mai slabe cifre în UE, pe lângă infrastructura deficitară și disparități economice mari. Ignorarea problemelor va avea un impact foarte grav asupra felului în care România va evolua în următorii ani, atenționează Mihai Copaciu, director adjunct în BNR. „E destul de înspăimântător." Rău arată și procentul ridicat al tinerilor de 18 - 24 ani care, teoretic, nu fac nimic: nu sunt nici la școală, nici la muncă, nici în pregătire. Testele PISA pe elevii de liceu arată o pregătire mediocră. Codul Fiscal este modificat de zeci de ori pe an, miniștrii sunt schimbați înainte să le înveți numele. O parte dintre date au mai fost prezentate în timp de Profit.ro, inclusiv ca explicație pentru salariile reduse din România față de țările din UE.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizarea omului de afaceri Constantin Frățilă de a fi membru în Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania, în baza unui articol de lege care interzice accesul la astfel de poziții persoanelor urmărite penal pentru infracțiuni prevăzute de legislația financiar-bancară. Board-ul este deja descompletat, Marius Moldovan nefiind avizat de către ASF nici la 4 luni și jumătate de la votul primit în AGA.
Darius Vâlcov, consilier economic al premierului, extrapolează diferențialul de încasări pozitiv recent rezultat din schimbarea prețului de referință la gazele naturale de către ANRM și afirmă că statul român a pierdut 2 miliarde dolari, în detrimentul companiilor producătoare doar pentru că nu a fost actualizat prețul la reperul de piață.
Guvernul susține proiectul inițiat de liderii Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, de înființare la Palatul Elisabeta a unei instituții publice, intitulată Regele Mihai I, cu o finanțare anuală de 860.000 euro, asigurată din buget, dar atenționează că instituției nu îi pot fi prealocați, prin legea de înființare, banii respectivi și nici asigurată finanțare pentru 2018 din Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult, Dăncilă solicită acestora să indice măsurile de compensare a cheltuielilor bugetare implicate. Astfel de obiecții conduc, de obicei, la avizarea negativă de către Guvern a unui proiect.
SIF Transilvania își informează acționarii că este în imposibilitatea de a realiza demersul de majorare a valorii nominale a acțiunilor proprii, operațiune care ar urma să scoată din acționariat milioane de deținători de pachete reziduale din programul de privatizare în masă, întrucât decizia AGEA în acest sens nu a putut fi publicată în Monitorul Oficial. Un acționar din grupul omului de afaceri constănțean Constantin Frățilă a obținut o amânare în instanță a unui termen pentru data de 10 septembrie și a scos în afara calendarului aprobat de acționari operațiunea de consolidare a acțiunilor SIF Transilvania. Este exact modalitatea prin care Asociația Investitorilor pe Piața de Capital a blocat în justiție o inițiativă similară a SIF Moldova.
La aproape 3 luni de la votul din Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pentru completarea Consiliului de Supraveghere de la SIF Transilvania, boardul rămâne cu un membru mai puțin. Marius Moldovan, cel care a primit votul acționarilor, încă nu a obținut și avizul ASF, iar alegerea sa este contestată în instanță.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunțat că, după accidentul aviatic de săptămâna trecută de la Baza Aeriană Borcea, toate avioanele MiG 21 LanceR ale Armatei Române se află la sol, iar în prezent spațiul aerian român este păzit de patru avioane Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice
Comanda este unul din motivele pentru care compania americană care va furniza capcanele termice a anunțat recent că va investi 40 milioane dolari în următorii 5 ani în extinderea și retehnologizarea unității sale de producție dintr-o localitate cu doar circa 400 de locuitori din statul Tennessee. Fabrica are în prezent circa 280 de salariați, iar investițiile anunțate sunt așteptate să creeze 100 de noi locuri de muncă.
Omul de afaceri Mihai Tufan, care deține firmele Elsid și Electrocarbon, cunoscute mai ales ca traderi de energie electrică și în special pentru contractele cu Hidroelectrica, scoate de la Elsid aproape 19 milioane lei sub formă de dividende, reprezentând o parte din profitul nerepartizat în anii precedenți.
Curtea de Conturi a formulat în perioada 2010-2017 un număr de 752 de sesizări către organele de cercetare penală, cu o valoare totală a prejudiciului estimată la circa 11,2 miliarde lei, din care procurorii au soluționat doar 171. Dintre cele soluționate, peste 77%, respectiv un număr de 132 de cauze, au primit soluții de clasare, se arată în sinteza unui raport recent al Curții.
Producătorul de materiale de construcții Soceram din Câmpina, controlat de Mihai Anastasescu, va solicita oferte de la bănci și societăți de leasing cu intenția de a semna pentru credite, scrisori de garanție bancară și operațiuni de leasing în valoare de până la 22 milioane euro, pentru perioada iunie 2018-mai 2019.
Într-un sondaj realizat de pe o aplicație a BVB în rândul a peste 100 de investitori, cele mai multe răspunsuri au legat investițiile de profit, risc și bani. Profesioniști din industria administrării activelor financiare atrag atenția asupra funcției exponențiale și subliniază importanța investirii din timp și a reinvestirii câștigurilor.
SIF Transilvania își informează investitorii că nu poate înainta în demersurile de majorare a valorii nominale a acțiunilor proprii, operațiune care ar urma să scoată din acționariat milioane de deținători de pachete reziduale din programul de privatizare în masă, întrucât decizia AGEA în acest sens nu a putut fi publicată în Monitorul Oficial. Un acționar din grupul omului de afaceri constănțean Constantin Frățilă a atacat în instanță operațiunea de înregistrare după un model prin care Asociația Investitorilor pe Piața de Capital a blocat o inițiativă similară a SIF Moldova.
SIF Transilvania a anunțat că DIICOT i-a transmis că a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului arbitru de fotbal Constantin Frățilă, membru în Consiliul de Supraveghere al societății, și a altor persoane fizice și juridice cu care acesta ar fi acționat concertat, suspiciunile fiind de manipulare a Bursei prin tranzacții simulate cu acțiuni SIF 3.