Guvernul arată că susține proiectul de lege inițiat de liderii Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, care propun înființarea la Palatul Elisabeta a unei instituții publice, intitulată Regele Mihai I, cu o finanțare anuală de 860.000 euro, asigurată de la bugetul de stat. Premierul Dăncilă subliniază însă că instituției nu îi pot fi prealocați prin legea de înființare banii respectivi și nici finanțare pentru acest an din Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult, Dăncilă solicită liderilor Parlamentului să indice măsurile de compensare a cheltuielilor bugetare implicate. Astfel de obiecții conduc, de obicei, la avizarea negativă de către Guvern a unui proiect de lege.
Proiectul a fost inițiat după ce președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, au solicitat retragerea din dezbaterea legislativului a proiectului de lege inițiat tot de ei și prin care era acordat Casei Regale dreptul de a folosi în mod gratuit Palatul Elisabeta încă 49 de ani.
Chiar cu puțin timp înainte de demisia premierului Tudose, Profit.ro a relatat că Guvernul a formulat aviz negativ împotriva proiectului de lege depus în vara anului trecut de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Executivul condus de Tudose susținea că actuala Casa Regală ar putea folosi în continuare, în mod gratuit, Palatul Elisabeta doar în situația în care ar fi o instituție de utilitate publică, precum o fundație sau o asociație recunoscută astfel, și nu, ca acum, o ”comunitate de familie autonomă”, organizată dinastic.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Dragnea și Tăriceanu propun ca instituția pentru promovarea valorilor naționale ”Regele Mihai I” să funcționeze ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Sediul Instituției a fost propus Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, sector 1, București.
Conform proiectului, activitatea instituției va consta în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte în vederea promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic, promovării unor evenimente cu semnificație istorică și a unor programe de dezvoltare pe termen mediu și lung, dezvoltării socio-culturale, sportive și educaționale pe plan local, regional, național și internațional, recunoașterii meritelor și susținerii elevilor, studenților și cadrelor didactice, pentru a atinge excelența și promovării imaginii României, investițiilor și turismului, artei, știintei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate.
Propunerea legislativă prevede alocarea anuală de la bugetul de stat a unei sume în lei echivalentă cu 860.000 euro, pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital, suma urmând să fie actualizată din oficiu conform cu rata medie anuală a inflației.
Pentru anul curent, fondurile necesare organizării și funcționării Instituției sunt asigurate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Directorul instituției va fi numit și revocat din funcție de către Parlament, în ședință comună, la propunerea Custodelui Coroanei României, Principesa Margareta, cu votul majorității parlamentarilor prezenți. Încadrarea personalului instituției va fi pe bază de concurs sau examen, numărul maxim de posturi salarizate pentru personalul contractual fiind de 20.
Proiectul privind instituția Regele Mihai I poate fi citit integral AICI.
CITEȘTE ȘI Descentralizare masivă în autorizarea serviciilor de turismSpre deosebire de predecesorul său, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă arată că Guvernul susține proiectul liderilor coaliție de guvernământ, deși aduce acestuia observații care în cazul altor proiecte de lege ar conduce la avizarea negativă a acestora.
Astfel, Guvernul remarcă că directorul instituției nu ar putea fi ordonator principal de credite, deoarece o astfel de calitate este incompatibilă cu regimul de finanțare propus, respectiv venituri proprii și, mai ales, subvenții de la buget, care trebuie de fapt acordate prin bugetul altui ordonator principal de credite.
Mai mult, Executivul amintește că Legea responsabilității fiscal-bugetare face imposibilă prealocarea de sume anumitor instituții, acest lucru fiind permis doar prin Legea bugetului de stat.
De asemenea, Dăncilă arată că Guvernul nu poate fi obligat să finanțeze din Fondul de rezervă bugetară activitatea noii instituții pentru anul în curs, deoarece banii din Fond sunt destinați prin lege unor cheltuieli neprevăzute sau de urgență.
Executivul obiectează și la stabilirea prin lege a transferului Palatului Elisabeta către instituția nou-înființată, arătând că un astfel de transfer se realizează exclusiv prin hotărâre de guvern, potrivit Codului Civil, în condițiile în care imobilul are deja destinația de reședință pentru un fost șef al statului român. În plus, Guvernul notează că, în proiect, adresa Palatului Elisabeta este trecută greșit.
Având în vedere că proiectul de lege presupune majorarea numărului de posturi din sistemul bugetar și a cheltuieililor bugetului general consolidat, Guvernul solicită inițiatorilor să prezinte, conform legii, și impactul financiar al proiectului, precum și măsurile de compensare a majorării cheltuielilor bugetare, astfel încât să nu fie afectată ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.