Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Fondul de Coeziune al Uniunii Europene vor cofinanța un proiect de modernizare și extindere a serviciilor de apă și canalizare din județul Mehedinți, al furnizorului de servicii de apă și canalizare Secom Drobeta -Turnu Severin, potrivit unui comunicat al BERD.
Spitalul privat Nova Vita din Târgu Mureș, deținut de omul de afaceri Virgil Mailat, a investit două milioane euro într-un centru de imagistică, a anunțat compania.
Grupul american Timken va construi lângă Ploiești a doua fabrică pe piața din România, unde va produce rulmenți cu role conice pentru rețeaua globală a grupului. Construcția unității, cu o suprafață de 15.000 metri pătrați, va demara în primul trimestru al anului viitor, iar producția este estimată să înceapă în 2017.
Compania indiană IBS Synergies, jucător internațional în domeniul agroalimentar, intenționează să investească 150 de milioane de euro în domeniul avicol din România, proiectul incluzând un incubator, o fabrică de procesare a furajelor și un abator.
Antreprenorul Daniel Metz, fondatorul furnizorului de servicii și soluții software EBS România, va investi cinci milioane de euro în dezvoltarea proiectului rezidențial Contemporano, în Cluj Napoca. Proiectul, dezvoltat în parteneriat cu Coratim Grup, una dintre cele mai mari companii de construcții de pe plan local, va fi finalizat în august 2016.
Producătorul elvețian de aparatură medicală Hamilton și-a extins activitatea din România cu o nouă facilitate de producție de seringi cu microlitru, în localitatea Giarmata, județul Timiș, după o investiție de 10 milioane euro.
Toyota Motor va investi 1 miliard de dolari pentru a înființa un institut de cercetări în domeniul inteligenței artificiale și roboticii, în contextul în care cel mai mare constructor de autovehicule caută modalități de reducere a numărului de accidente rutiere, scrie Bloomberg.
Compania americană Kimball Electronics, care furnizează componente electronice pentru industrie, sectorul auto și medical, a inaugurat marți prima sa fabrică din România, la Timișoara, cei 37 de angajați ai unității urmând să înceapă activitatea de producție până la finele acestui an.
Peste 60.000 de vizitatori sunt așteptați anul viitor la Sarmisegetuza Regia, mai mult decât dublu față de numărul celor ajunși în 2015, spun administratorii monumentului. Până la finalul acestui an va fi modernizat drumul de 19 kilometri către cetatea dacică și a cărui stare precară făcea ca mulți dintre cei care voiau să viziteze Sarmisegetuza să se întoarcă din drum.
Cartierul Justiției va cuprinde aproape 150.000 de metri pătrați de clădiri de birouri pentru instanțe de judecată, instituții de învățământ superior, precum și pentru un centru cultural multifuncțional.
Producătorul român de suplimente alimentare și ceaiuri Alevia a investit 1 milion de euro în extinderea fabricii din localitatea Fălticeni, județul Suceava, a anunțat compania.
Compania de servicii medicale private MedLife a deschis prima hyperclinică a companiei din Cluj-Napoca, în urma unei investiții de 800.000 de euro, unitate care, de anul viitor, va asigura și spitalizare de zi. Tot pentru anul viitor, compania are în plan să inaugureze alte patru hyperclinici, a anunțat compania.
Dezvolatatorul israelian Dimri a reluat investițiile pe piața românescă, după o pauză de șapte ani, încurajat de programul Prima Casă și TVA redus la 5% pentru locuințe cu prețuri mai mici de 380.000 de euro. Compania va investi circa 55 de milioane de euro pentru construcția unui complex imobiliar de peste 1.000 de locuințe în Ghencea, a declarat Yossi Menner, directorul Dimri România, la deschiderea tIMOn.
Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de alimente din România, a inaugurat luni o nouă secție la fabrica de lactate de la Filipeștii de Pădure, cu ajutorul căreia va dubla capacitatea de procesare. Grupul va crește, totodată, până la sfârșitul anului, numărul de vaci din ferma proprie, investițiile totale, incluzând și un grajd complet automatizat, ajungând la aproximativ 2,5 milioane de euro.
ETİ, una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din Turcia, va produce la Craiova și produse din cereale expandate, pentru care va construi o nouă hală de producție, lângă cea de biscuiți deja anunțată. Fabrica de biscuiți va fi inaugurată în această toamnă.
Un grup de investitori din Republica Moldova dezvoltă un proiect de 32 de vile ecologice în apropiere de Șoseaua Alexandriei, la 6,5 km de Piața Unirii din București, valoarea investiției fiind 1,5 milioane euro, anunță organizatorii Târgului Național Imobiliar-tIMOn.
Retailerul de materiale de construcții și grădinărit Hornbach România își extinde prezența pe piața românească și inaugurează astăzi cel de-al 6-lea magazin al rețelei, la Sibiu, în spațiul în care a funcționat o unitate Obi.
Omul de afaceri Iulian Stanciu, șef al eMag.ro, a devenit, prin intermediul companiei Network One Distribution (NOD), acționarul majoritar al producătorului local de biciclete Pegas și are în plan investiții de opt milioane de euro, pentru extinderea distribuției și a gamei de produse la nivel național și internațional și deschiderea, peste trei ani, a unei linii de asamblare cu o capacitate anuală de 100.000 de biciclete.
Fondul de investiții CA Immo, care deține în România cinci clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 106.000 de metri pătrați, a început în această toamnă dezvoltarea unui nou proiect pe piața locală. Orhideea Towers este amplasat în zona de centru-vest a Bucureștiului, în apropiere de stația de metrou Grozăvești, și va atrage o investiție totală de 75 de milioane de euro.
Auchan România a investit 2 milioane euro pentru extinderea cu 55% a hipermarketului din Oradea, de la 6.200 metri pătrați la 9.600 metri pătrați, a anunțat retailerul.
Investitorii implicați în dezvoltarea complexului rezidențial Militari Residence construiesc, prin intermediul unei persoane fizice, două ansambluri rezidențiale cu 460 de apartamente situate în apropiere de Parcul Tineretului.
GED Capital continuă investițiile în extinderea rețelei spaniole de centre de înfrumusețare Cellulem Block în România, prin deschiderea celui de-al patrulea centru al fondului de investiții, în București, pe fondul unui interes în creștere pentru astfel de servicii atât din partea femeilor, cât și a bărbaților.
Omul de afaceri Marian Mihart, cofondator al rețelei de magazine de bijuterii și ceasuri Cellini, construiești un bloc de locuințe pe Bulevardul Unirii, în apropiere de Tribunalul București, pe un teren care a stat mai mulți ani la vânzare.
S Group holding din Cehia, dezvoltatorul clădirii de birouri Green Gate, de lângă Piața Chirigiu, vrea să mai construiscă un imobil de birouri în aceeași zonă și să intre pe piața rezidențială cu un proiect de 250-300 de apartamente în nordul Bucureștiului.
Primul magazin Apple Shop va fi deschis vineri în showroom-ul eMAG din Capitală, în urma unei investiții de peste un milion de dolari, a declarat joi Iulian Stanciu, directorul general al Dante International, operatorul retailerului online eMAG.